Răsfăţata alocărilor de la CJC Ce a descoperit Curtea de Conturi la Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean (document)



Curtea de Conturi a României a făcut publice concluziile controalelor efectuate pe parcursul anului 2015 la instituţiile publice, controale care au vizat activitatea acestora din 2014. Printre instituţiile verificate de auditorii Curţii de Conturi se numără şi Fundaţia Pentru Promovarea Sportului  (FPS) Constănţean.

Potrivit datelor din Registrul ONG, FPS a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa la data de 12 iunie 2009, avându-i ca fondatori pe Elena Frîncu, Cristian-Bogdan Zgaberce şi Carmen-Florentina Vasile. Ultimii doi sunt colegi de dosar cu Nicuşor Constantinescu în speţa privind fundaţiile Fantasio şi Thalia.

Citeşte şi Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)

Cristian-Bogdan Zgabercea a fost, în perioada 2004 - 2012, consilierul preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, nimeni altul decât naşul său, şi fost şef al Direcţiei de Cultură din cadrul CJC. Elena Frâncu este fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, iar Carmen Vasile - fostul director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC şi consultant pe probleme de management în cadrul Societăţii Române de Televiziune.
 
Scopul declarat al fundaţiei îl reprezintă „promovarea şi sprijinirea sportului de performanţă şi a celui de masă practicat la nivelul municipiului şi judeţului Constanţa, într-un sistem organizat“.
 
Din Consiliul Director al FPS fac parte Radu Jeleboglu, Anca Mihaela Tufeanu, Eveline Anca Lisenco (antrenor la CS Farul), Constantin Stanciu şi Constantin Gabriel Diceanu, cel din urmă fiind purtător de cuvânt în cadrul CJC.
 
Iată ce au descoperit auditorii de conturi în urma acţiunii efectuate în perioada octombrie - noiembrie 2015 privind Controlul fondurilor alocate din bugetele locale pentru activităţi nonprofit de interes general! În ceea ce priveşte calitatea gestiunii economico-financiare, Curtea de Conturi spune că au existat „plăţi nelegale, nejustificate pentru servicii de promovare şi organizare evenimente sportive locale“, având un prejudiciu estimat la 77.000 de lei. De asemenea, s-ar fi făcut „plăţi nelegale către persoane fizice cu care entitatea a încheiat convenţii civile de prestări servicii, care nu au fost justificate cu documente care să probeze efectuarea obiectului convenţiilor civile încheiate între părţi“, cu un prezumtiv prejudiciu de 223.000 de lei.
 
Nu mai puţin important, auditorii de conturi spun că, în perioada 2012 - 2014, entitatea nu a întocmit buget de venituri şi cheltuieli, nu a avut stabilită o strategie generală şi nici programe în baza cărora să îşi desfăşoare activitatea, iar pentru anul 2014, entitatea nu a întocmit şi nu a depus situaţii financiare anuale.
 
În anul 2012, potrivit actelor emise de CJC, prin HCJ nr. 21/2012, s-a votat (cu 33 de voturi „pentru“ şi opt „abţineri“) aprobarea alocării „sumei de 3.000.000 de lei Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean, pentru sprijinirea sportului de performanţă şi a celui de masă practicat în municipiul şi judeţul Constanţa, în anul 2012“. Interesant este faptul că tocmai directorul de atunci al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate, Carmen Vasile, totodată membru fondator al FPS, a semnat raportul ataşat prezentei Hotărâri de Consiliu Judeţean, care este avizat inclusiv de Cristian Bogdan Zgabercea, după cum se poate observa în textul HCJ nr. 21/2012 (disponibil în secţiunea documente).
 

În documentul ataşat, puteţi citi mai multe cu privire la situaţiile depistate de auditorii de conturi în controlul din 2015 la FPS.
 
Nu mai puţin important, conform raportului Curţii de Conturi a României (CCR), în urma controalelor din 2014 s-a constatat că, în anul 2012, din bugetul CJC au fost finanţate cheltuieli cu activităţi sportive în sumă de 13.305.000 de lei. Din această sumă, 3.000.000 de lei ar putea fi cei acordaţi Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean (FPS). În raportul CCR se menţionează „efectuarea de plăţi nelegale către asociaţii şi cluburi sportive reprezentând finanţare acţiuni sportive numai în baza hotărârilor de Consiliu Local şi fără a se respecta prevederile Legii, în sumă de 13.305 mii lei, la care s-au calculat dobânzi de 594 mii lei“. „13.305.000 lei reprezintă finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive, ceea ce, în valori relative, reprezintă o pondere de 42,4%, finanţarea şi plăţile fiind efectuate de către CJC numai în baza Hotărârilor de CJ şi a celor de modificare sau rectificare a bugetului iniţial pentru anul 2012“, se mai arată în documentul redactat de auditorii CCR.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UAT Cuza Vodă, supraestimare de peste un milion de euro a veniturilor proprii, spune Curtea de Conturi (DOCUMENT)

19 Mar 2024 673

Angajații ARSVOM rămân în continuare fără sporurile pentru condiții grele de muncă. Magistrații din Constanța au cerut un raport de expertiză

18 Mar 2024 732

Comuna Albești, creanțe de peste 60.000 de euro de la contribuabili de negăsit, spune Curtea de Conturi. Raportul din 2023 (DOCUMENT)

17 Mar 2024 629

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Mircea Vodă! (DOCUMENT)

17 Mar 2024 1626

Ce nereguli au găsit auditorii de la Curtea de Conturi la Primăria Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 759

UAT Adamclisi, auditată de Curtea de Conturi. Neîncasarea unei amenzi aplicate de Direcția Silvică din Constanța, pe lista deficiențelor (DOCUMENT)

10 Mar 2024 1282

Ţilincă Gheorghe, primarul din Casimcea (Tulcea), achitat! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța. Legături cu Siluan Proiect SRL, firma fondată de preotul Iscru

10 Mar 2024 1191

Primăria comunei Grădina, verificată de auditorii Curții de Conturi a României. Ce au descoperit?

09 Mar 2024 679

Raportarea eronată a cheltuielilor și neevidenţierea creanțelor Primăria Negru Vodă, verificată de Curtea de Conturi Constanța (DOCUMENT)

08 Mar 2024 679

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 807

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Siliștea! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 639

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat în comuna Saraiu? (DOCUMENT)

07 Mar 2024 678

Camera de Conturi Constanța, audit de conformitate la CS Axiopolis Cernavodă. Ce au constatat auditorii publici externi (DOCUMENT)

07 Mar 2024 841

Printre deficiențele constatate, modul de urmărire și încasare a creanțelor fiscale Curtea de Conturi Constanța, control efectuat la Primăria Cherchezu (DOCUMENT)

07 Mar 2024 637

Vulnerabilități ale sistemului de control intern Curtea de Conturi a verificat legalitatea contractării, utilizării și rambursării împrumuturilor efectuate la nivelul UATM Mangalia. Iată concluziile! (DOCUMENT)

06 Mar 2024 890