20 Oct, 2015 00:00
2574
Nicoleta NICOLAU
Consilierul Judeţean
Dumitru Florea, politician cu ştate vechi în administraţia publică autohtonă, a decis că este momentul să pună lacătul pe una dintre afacerile sale. Monitorul Oficial arată că, recent, Dumitru Florea şi
Bucur Vasile Butoi au decis lichidarea SC Romira Company SRL, pentru care există decizia de dizolvare prin sentinţa civilă nr. 5166/COM/1.09.2009. În calitate de lichidator al firmei a fost numit Maestro SPRL.
Firma a fost înfiinţată în 1997, în Lazu. În firmă, consilierul judeţean deţine 42% dintre participări, iar alte 43% dintre părţile sociale erau deţinute de Bucur Butoi, care a decedat însă, părţile sale sociale ajungând la moştenitorul Bucur Vasile Butoi, iar alte 15 procente din firmă erau deţinute de
Eugenia Georgeta Butoi.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma avea ca obiect de activitate „comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule, lucrări de instalaţii sanitare şi de încălzire centrală şi de montaj de echipamente şi utilaje tehnologice la clădiri şi construcţii inginereşti“.
Potrivit Registrului Comerţului, Dumitru Florea mai apare ca asociat şi în Toplacer SA, aflată în faliment, Semper Florens SRL, aflată în insolvenţă, dar şi în Florea A Dumitru Întreprindere Individuală. În Semper Florens, deţine şi calitatea de administrator.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: