Hoţii de frumuseţe Ruine, mizerie, decadenţă = Constanţa în vara lui 2015 (galerie foto)

Constanţa este asemenea unui caleidoscop. Piesele se îmbină într-o armonie perfectă, astfel că, per ansamblu, impresia pe care o lasă vechiul Tomis este foarte plăcută. Oraş-port, multietnic, potrivit ca destinaţie de vacanţă. O Constanţă agitată, mereu în fierbere, care încearcă - fără însă a reuşi mereu - să-şi seducă turiştii şi, în egală măsură, localnicii.

Atâta doar că oraşul-caleidoscop are câteva minusuri considerabile. Şi nu ascunse, dosite, ci, paradoxal, extrem de expuse. În prima linie. Vorbim despre Cazinoul din Constanţa, pasajul subteran de la Tomis Mall, strada Ştefan cel Mare şi pasajul de la gară. Patru locuri care, deşi nu se doresc a fi definitorii pentru Constanţa, prin prisma mizeriei care le caracterizează acum, reprezintă, totuşi, imaginea necosmetizată a unui oraş european, în vara anului 2015.
 
În urmă cu peste zece ani, strada Ştefan cel Mare era principala arteră comercială a Constanţei. Situată chiar în centrul oraşului, strada Ştefan cel Mare concentra zeci de magazine, galerii comerciale, case de modă, sedii de bancă, birouri de avocatură şi pizzerii. Pasajul pietonal devenea extrem de aglomerat mai ales la finalul săptămânii, iar Tomis Mall, singurul mare centru comercial de la acea vreme al Constanţei, era supraaglomerat în weekend. Senzaţia era aceea că tot ceea ce poate fi mai important nu se întâmplă decât pe Ştefan cel Mare, în centrul Constanţei.

La ora actuală, strada este ruinată. Murdară. Uneori pustie. Zeci de spaţii comerciale situate la parterul clădirilor îşi caută chiriaşi. Clădirile vechi de pe Ştefan cel Mare arată dezolant: pereţii lor sunt coşcoviţi, geamurile sunt murdare sau… nu sunt deloc. Singurii rătăciţi din zonă sunt turiştii străini care nu au de unde să ştie că, în Constanţa, centrul înseamnă, de fapt, ruină.

Pasajele subterane, pericole publice

Un punct de „atracţie“ aparte este reprezentat, în plin centrul Constanţei, chiar pe strada Ştefan cel Mare, de pasajul subteran de la Tomis Mall. Aşa cum am menţionat şi în alte ediţii, acest pasaj continuă să fie un obiectiv definit de mizerie, un loc insalubru. În pofida faptului că a fost reabilitat, în urmă cu un an, de administraţia publică locală (asta, după ce cotidianul ZIUA de Constanţa a atras atenţia asupra problemei, derulând ceea ce am putea numi o campanie de presă), pasajul subteran de la Tomis Mall este şi la ora actuală murdar, urât mirositor, periculos. De obicei, este locul ideal pentru cerşetori, pentru oamenii fără adăpost.

Pereţii sunt mâzgăliţi, urmele de urină sunt omniprezente şi, foarte important, din trepte lipsesc bucăţi întregi, ceea ce face ca pasajul să fie un pericol. Cei care aleg să treacă prin pasaj o fac… pe răspunderea lor.

Citeşte şi 

„La doar un an de la reabilitare/SOS! Pasajul de la Tomis Mall a redevenit un focar de infecţie (galerie foto)“.
 
Pasajul de pe strada Ştefan cel Mare nu e singurul care a ajuns într-o profundă stare de degradare. În acelaşi stadiu se află şi pasajul de la Gara CFR Constanţa, deşi, e drept, acesta din urmă nu este atât de mizerabil precum cel din centrul oraşului. Cu toate acestea, nici acest obiectiv nu reprezintă o zonă sigură. Oricine decide să treacă prin acest pasaj poate călca în bălţi de urină. De asemenea, ca şi în cazul pasajului din centru, scările nu sunt tocmai sigure.

Cazinoul din Constanţa, simbolul absolut al decadenţei

Nu în ultimul rând, amintim Cazinoul din Constanţa. Deşi este considerat clădirea-simbol a oraşului, imobilul este poate cea mai urâtă imagine ce poate fi asociată Constanţei. Inaugurat în 1911, clădirea cu elemente în stil Art Nouveau se prezintă, la ora actuală, drept o splendidă ruină. Victimă a nepăsării administraţiei publice locale şi a intemperiilor vremii, Cazinoul din Constanţa îşi aşteaptă salvarea în mizerie, cu pereţii coşcoviţi, geamuri sparte, subsol inundat.

Imobilul a trecut, în toamna anului trecut, la Compania Naţională de Investiţii, care s-a angajat să îl consolideze şi să îl restaureze. Lucrările se ridică la 31.608.903 lei şi, foarte probabil, vor fi demarate în câteva luni.

Ruinarea Cazinoului din Constanţa a devenit subiectul unor fotoreportaje, dar nu doar pe site-urile româneşti, ci şi pe cele internaţionale. Astfel, celebrul site boredpanda.com a publicat, în cursul săptămânii trecute, câteva imagini ce înfăţişează clădirea Cazinoului. Fotografiile vorbesc de la sine.

Citeşte şi 

„Firme cu «antecedente» în restaurarea monumentelor. Totul despre cele cinci oferte care au «atacat» Cazinoul Constanţa (document)“.
 

Cine sunt hoţii de frumuseţe din Constanţa? Reprezentanţii administraţiei publice locale? Directorii instituţiilor care se ocupă (teoretic) de obiectivele menţionate? Ministerul Culturii, care a permis ruinarea Cazinoului? Constănţenii de rând?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

chivu andrei

08 Jul, 2015 09:50

de ce ar fi fost indrumati investitorii de catre administratie catre monumentele in ruina? mai bine au fost lasati de capul lor sa fac mall 4 ha in parc si blocuri intre blocuri pana cand orasul a devenit imbacsit de masini si spatii verzi neamenajate (aici si vina administratiilor de bloc)

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Daf Trans 2000 SRL și Garda de Mediu, la judecată. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

24 Apr 2024 10

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 152

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 162

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 193

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 251

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 464

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 192

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 276

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 251

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 320

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 200

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 225

#DobrogeaDigitală Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

24 Apr 2024 331

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 303

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 199