S-a încheiat sezonul pentru autobuzele etajate

Veste mai puţin bună pentru turiştii care se află încă pe litoral, dar şi pentru constănţenii care n-au apucat, vara aceasta, să facă măcar un tur de oraş cu autobuzele etajate. Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) a scos de pe traseu, de astăzi, deja celebrele double-deckere. Este vorba despre liniile estivale 40 Mamaia şi 100 Mamaia.
 
„Autobuzele supraetajate au fost un succes şi în această vară, însă, din cauza scăderii numărului de turişti, la această dată, cele două trasee nu mai sunt rentabile“, a declarat directorul adjunct al RATC, Dumitru Coiciu, pentru ZIUA de Constanţa.
 
Bilanţul de până la finalul lunii august indică faptul că, în această vară, liniile estivale au adus regiei un profit de aproximativ 260.000 de lei, sumă în creştere cu 30% faţă de anul trecut, mai estimează conducerea RATC. Deşi retrase la garaj, „autobuzele etajate rămân disponibile pentru trasee turistice la cerere, fie pentru grupuri de turişti, fie pentru elevi“, a adăugat Dumitru Coiciu.
 
RATC dispune de zece astfel de autovehicule, patru dintre ele închiriate, în extrasezon, pentru şase luni, municipalităţii din Bucureşti, unde sunt folosite tot pentru trasee turistice.
 
Autobuzele etajate de la Constanţa au intrat pe traseu prima oară anul acesta în mini-vacanţa de 1 Mai, pentru trei zile. Ulterior, au fost retrase la garaj, doar pentru a fi reintroduse pe traseu de la 1 iulie. „Cred că succesul acestor linii de autobuz se datorează şi tarifului foarte mic al biletului, de numai 1,5 lei pentru o călătorie“, este de părere directorul adjunct al RATC.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Linia turistică City Tour va fi deservită de patru autobuze etajate. Intervalul și costul unei călătorii

12 Sep 2023 722

Știri Constanța azi Linia turistică City Tour va fi deservită de patru autobuze etajate. Iată intervalul

11 Sep 2023 742

Anunț important al CT BUS despre linia City Tour a municipiului Constanța

08 Sep 2023 1305

Știri Constanța azi Ziua Porților Deschise în Portul Militar. City Tour anunță curse speciale!

05 Aug 2023 1753

Constanța Curse speciale ale City Tour de Ziua Porților Deschise din Portul Militar

04 Aug 2023 1425

Constanța City Tour reintră în programul vârfului de sezon estival!

14 Jul 2023 4168

Constanța. Autobuzele etajate ale linei estivale CiTy TOUR vor circula deviat în week-end

20 Aug 2021 1565

CT BUS Autobuze etajate. Se reduc tarifele pentru linia CITY TOUR, pe ruta Gară CFR – stațiunea Mamaia

31 Aug 2020 1881

Constanța Se prelungește programul liniei CiTy TOUR. Cum vor circula cele 6 autobuze etajate

22 Jul 2020 2792

De sâmbătă, CT BUS introduce linia City Tour, cu autobuze etajate, pe ruta Gară CFR - stațiunea Mamaia

02 Jul 2020 2477

La linie de start Șase autobuze etajate ale RATC vor plimba călătorii, în timpul sezonului estival, prin Constanța

13 Jun 2019 4575

RATC Constanța va reintroduce în circulație linia turistică CiTy TOUR (autobuze etajate) în minivacanța de Paște și 1 mai

23 Apr 2019 5214

Silozurile „Anghel Saligny“, Cuibul Reginei, Dana de pasageri La plimbare cu autobuzele etajate ale RATC prin Portul Constanţa

13 Aug 2018 2410

RATC Constanţa. Linia turistică CiTy Tour, introdusă cu prilejul Zilelor orașului Constanța

17 May 2018 2666

RATC repune, de azi, în circulaţie traseele turistice din Mamaia! Cât costă un bilet!

01 Jun 2017 2938