S-a scumpit gigacaloria şi a fost votat noul viceprimar Altă şedinţă de Consiliu Local Mangalia, un nou scandal

cap_5.jpgSperanţa ca Uniunea Social-Liberală să funcţioneze la Mangalia este departe de a deveni realitate.

Membrii PC, PNL şi PDL au părăsit, ieri, sala de şedinţe la momentul în care primarul oraşului, Claudiu Tusac nu a vrut să retragă de pe ordinea de zi proiectul referitor la mărirea preţului la gigacalorie, dar nici să aprobe înscrierea pe lista suplimentară a proiectului privind validarea unui nou consilier PNL în locul lui Viorel Oleniuc, căruia i-a fost retras sprijinul partidului.

Chiar şi fără prezenţa celor cinci consilieri care au părăsit sala de şedinţe, fostul viceprimar Sorin Andrei (PNL), Lucian Visa, Ion Mincă, Vasile Olan şi Paul Foleanu inclusiv cel privind numirea unui nou viceprimar Constantin Filimon, consilier local, care nu este membru PNL. Până de curând, Filimon era membru al Uniunii Forţa Democrată Mangalia. În februarie 2008, acesta a fost exclus din Partidul Conservator pe motivul neimplicării în organizaţie, dar şi din cauza atacurilor constante ale acestuia la adresa partidului din care făcea parte. Numele său era vehiculat în urmă cu câteva luni în contextul alegerilor din 2012 la primărie, unde acesta ar fi fost candidatul PP-ului lui Dan Diaconescu. Teoretic, după demisia lui Sorin Andrei din funcţia de viceprimar al oraşului, organizaţia judeţeană a PNL trebuia să transmită o propunere de viitor viceprimar. Se pare însă că aceştia nu şi-au transmis propunerea lor de candidat.

În ceea ce priveşte noul preţ al gigacaloriei, acesta a crescut de la 165 de lei la 230 de lei, ceea ce presupune un efort financiar consistent al populaţiei. La momentul votării acestui proiect de hotărâre, primarul ar fi spus că 60% din mărirea preţului gigacaloriei va fi susţinut din bugetul local, iar restul va trebui să-l suporte populaţia. Menţionăm că am încercat să-l contactăm telefonic pe primar, ba chiar i-am transmis acestuia un mesaj, pentru a-şi evidenţia poziţia faţă de ceea ce s-a întâmplat ieri la şedinţă, dar acesta nu a răspuns.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL și PSD negociază pentru o viitoare guvernare. Filialele județene și-au dat acordul pentru asigurarea unei stabilități politice, dar resping conceptul de refacere a USL

10 Nov 2021 3784

Noul USL, văzut de Septimiu Bourceanu (PNL) și Lucian Lungoci (PSD), parlamentarii „boboci” de Constanța

06 Nov 2021 2487

ZIUA LIVE. Adâncirea crizei politice, refacerea USL sau refacerea coaliției PNL - USR PLUS?

06 Oct 2021 2132

Un fost parlamentar de Constanța părăsește România. Iată ce mesaj a postat acesta pe pagina de socializare

30 Jun 2018 3292

Războiul declarațiilor între Victor Ponta și Liviu Dragnea. Ce dezvăluiri a făcut fostul premier. Numele lui Radu Mazăre menționat

14 Mar 2018 2361

HC Dobrogea Sud joacă astăzi la Constanţa CSU Neptun a pierdut meciul cu CS Rapid USL Metrou Bucureşti

06 Feb 2017 2418

După alegerile din 11 decembrie, trei dintre foştii parlamentari de Constanţa au rămas fără mandat. Alţi 12 nu au mai candidat, cu sau fără voia lor! (galerie foto)

17 Dec 2016 5496

Candidaţii Uniunii Salvaţi România (USR) la Senat şi la Camera Deputaţilor şi averile lor (documente)

10 Nov 2016 4307

Ce pregătesc liberalii în perspectiva parlamentarelor? PNL va merge în alegeri cu membrii săi, cu menţiunea că aceştia nu au mai fost până acum parlamentari!

29 Sep 2016 3605

La o lună de la alegeri, primarul uită de transparenţă! Făgădău a cerut personal transferul lui Volcinschi şi al lui Chiţoiu la Primărie

12 Jul 2016 12185

Cum au ajuns social-democraţii să fie chiriaşi în fostul sediul USL PSD Constanţa “dat afară, în stradă”!

04 May 2016 4634

Guvernul Cioloș și majoritatea USL din Senat resping stoparea fentării licitațiilor prin solicitările abuzive de mostre

17 Mar 2016 2204

evz.ro Claudiu Palaz – „Guvernul Cioloş, susţinut de Klaus Iohannis şi condus de USL”

18 Nov 2015 2396

Stiripesurse.ro Dragnea l-a dat jos pe Ponta de pe pereții din sediul central PSD (galerie foto)

26 Oct 2015 2510

Paula Cioceanu va fi umbra lui Mazăre în Consiliul Local Președintele asociației finanțate de CLM devine consilier!

13 Oct 2015 2832