Scrisoarea de adio a lui Mitrea - Pe cine vrea PSD la Apele Române Dobrogea Litoral

mitrea__Marian_Mitrea_38.jpgMarian Mitrea a semnat un comunicat de presă, la final de mandat, ca director al Administraţiei Bazinale Dobrogea Litoral. Chiar dacă PSD-ul lăsase să se înţeleagă că şi l-ar dori la şefia instituţiei pe George Papari, consilier local, se pare că lucrurile s-au schimbat, iar noua propunere este Romulus Creţu. Membru al Organizaţiei de Tineret a Partidului Social Democrat de mai bine de un an, Creţu este şi preşedinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democraţi şi vicepreşedinte al structurii de la nivel naţional. Tânărul de 32 de ani este implicat în mai multe afaceri şi, din câte se pare, propunerea pentru funcţia de şef al Administraţiei Bazinale Apele Române Dobrogea Litoral a venit direct de la structura centrală a partidului. George Papari se va mulţumi doar cu scaunul de adjunct al Apelor Române Dobrogea Litoral.

De cealaltă parte, Marian Mitrea şi-a dat demisia luni, 18 iunie a.c., şi îşi continuă activitatea la ABADL până la trecerea termenului de preaviz. „Am fost numit director al ABADL în urma cu aproximativ 2 ani şi jumătate. În tot acest timp, am învăţat multe despre acest domeniu al apelor, dar, în acelaşi timp, am reuşit să transmit o rigoare a muncii şi a lucrului bine făcut. Nu am abdicat, în toţi aceşti ani de la câteva principii după care m-am ghidat în viaţa mea. Este vorba de seriozitate, de profesionalism şi de competenţă. Sper ca aceste principii să rămână implementate în rândul angajaţilor ABA Dobrogea Litoral. Eu sunt la final de mandat. Mi-am depus demisia, care va intra în vigoare cu data de 15 iulie. Doresc să le mulţumesc colegilor pentru lucrurile bune pe care le-am realizat împreună. De asemenea, doresc să vă mulţumesc tuturor pentru colaborarea pe care am avut-o în această perioadă în care am deţinut funcţia de director", a declarat Marian Mitrea prin intermediul unui comunicat de presă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 313

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 418

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 437

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 472

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 548

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 406

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 323

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 534

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 676

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 670

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 572

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 823

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 635

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 623

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 563