Şedinţă de Consiliu Local cu scântei la Cernavodă Mariana Mircea şi Gabriela Răducanu şi-au pierdut mandatele de consilieri locali, după ce au fost excluse din PSD (galerie foto)

Aleşii locali ai oraşului Cernavodă s-au reunit, ieri după-amiază, în şedinţă ordinară de Consiliu Local. Pe ordinea de zi au fost trecute 44 de proiecte de hotărâre, primele dintre ele privind constatarea încetării de drept a mandatelor de consilier local în cazul Marianei Mircea şi al Gabrielei Răducanu. Cele două au depus însă solicitări prin care cereau amânarea punctului 1, respectiv punctului 2 de pe ordinea de zi a şedinţei, până la următoarea şedinţă de Consiliu Local, care au fost respinse ca nefondate. Astfel, consilierii locali au votat, în majoritate, pentru încetarea mandatelor de consilier local a celor două.

Proiectele de hotărâre aflate la numerele 3, respectiv 4, se refereau la validarea mandatelor de consilieri locali pentru Marius-Ion Spânoche şi Alexandru-Ionuţ Bălan, care au luat locul celor două consiliere excluse.
Un alt proiect de hotărâre important care a fost supus votului public al Consiliului Local Cernavodă a fost proiectul cu numărul 33, proiect care se referă la achiziţionarea proprietăţii imobiliare „Cămin nefamilişti“, situat pe strada Salciei.
De asemenea, în deschiderea şedinţei ordinare de Consiliu, a vorbit preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa, Iulian Gropoşilă, care a readus în atenţia consilierilor locali importanţa colaborării dintre sectorul privat care operează pe raza localităţii şi administraţia publică locală.
Mai multe detalii privind proiectele care s-au aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local a oraşului Cernavodă, dar şi cum au încercat cele două consiliere excluse să amâne proiectele de hotărâre care le priveau, veţi putea citi în ediţia de mâine a cotidianului nostru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 671

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 333

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 395

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2125

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 532

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1511

Cumpărări directe Constanța Tribună pe structură metalică achiziționată de CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 563

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă investește în servicii de proiectare pentru amenajarea unei bretele de legătură în cartierul Prund (DOCUMENT)

12 Apr 2024 608

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 399

Canalele Navigabile Constanța Cine va monta noua bariera de la Ecluza Cernavodă?

11 Apr 2024 441

Accident rutier în Cernavodă, județul Constanța

11 Apr 2024 675

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 484

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă, pași în direcția împrejmuirii bazinului de înot semiolimpic (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1156

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 595

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL va amenaja o parcare acoperită în Cernavodă! Valoarea contractului depășește 1,5 milioane de lei (DOCUMENT)

08 Apr 2024 562