Şeful Tehnologica Radion şi Teloxim Con Theodor Berna, consilierul lui Băsescu, succes în afaceri la Constanţa

Administratorul societăţii Tehnologica Radion Bucureşti, Theodor Berna, a fost reţinut, luni, alături de o altă persoană, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti. În dosar, alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar, fiind cercetate pentru aceleaşi fapte.

Luni, Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti şi SC Teloxim Con SRL Bucureşti, şi Florian Bujoreanu, administrator al SC Proiect Alfa Capital SRL Bucureşti, au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Aceştia sunt suspectaţi că, în calitate de administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale, urmate de transferuri de bani, în scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume care, ulterior, au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi comerciale de tip fantomă, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Legătura dintre SC Tehnologica Radion şi incendiul de la Hotelul Rex din Mamaia 

SC Tehnologica Radion SRL este implicată şi în dosarul în care Mădălin Dumitru, directorul suspendat al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Capitalei, este cercetat de către DNA pentru corupţie. Theodor Berna, acţionarul majoritar şi administratorul Tehnologica Radion, considerat unul dintre „regii asfaltului din România“ a fost consilierul lui Traian Băasescu în timpul mandatului său de primar al capitalei. Potrivit SEAP, din anul 2007 până în prezent, SC Tehnologica Radion SRL a derulat aproximativ 150 de contracte cu statul.
 
În urmă cu cinci ani, în august 2009, un autoturism Dodge Nitro 4X4 a luat foc chiar sub ochii turiştilor cazaţi la Hotelul Rex din Mamaia. Autoturismul aparţinea firmei SC Tehnologica Radion SRL, care avea, atunci, sediul în Dâmboviţa. Numele firmei fusese vehiculat cu un an înainte, de către directorul de la acea vreme al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Jean Paul Tucan. Acesta declara că întreţinerea multianuală pentru drumurile naţionale aflate în subordinea regionalei Constanţa va fi asigurată de consorţiul Delta Euroconstruct - Tehnologica Radion.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Tehnologica Radion îi are asociaţi pe Theodor Berna (99,98%) şi pe Mihai Alexandru Fodor (0,02%). Potrivit clasificării CAEN, firma are ca obiect de activitate „lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor“. Capitalul social al companiei este compus din 62.800 de părţi sociale, a câte 100 de lei fiecare, Mihai Fodor deţinând doar zece dintre acestea. Tehnologica Radion şi-a adjudecat, în 2009 şi în 2010, la nivel naţional, contracte de achiziţii publice de 386 de milioane de euro.

Afacerile lui Theodor Berna la Constanţa 

Firma a obţinut mai multe contracte de reconstrucţie a tramei stradale şi în judeţul Constanţa. astfel, Primăria comunei Istria a plătit, în baza unui contract atribuit în iunie 2013, 6.205.533 de lei pentru modernizarea şi reabilitarea tramei stradale, pe o lungime de 8,753 km. Atunci, dintre cele şase firme ofertante, contractul nr. 2826 din 3.06.2013 a fost atribuit societăţii Teloxim Con SRL, care, potrivit Registrului Comerţului, îi are ca asociaţi pe Theodor Berna (95%), acesta având şi calitatea de administrator, şi pe Georgiana Loredana Caldray (5%).
 
În 2009, Primăria municipiului Medgidia a achiziţionat de la Tehnologica Radion SRL 2500 de tone de mixtură asfaltică şi 18 tone de emulsie bituminoasă, valoarea contractului fiind de 814.198 de lei - 193.216 euro.
În anul 2009, la Medgidia, aceeaşi firmă a încheiat un contract pentru construcţia infrastructurii rutiere în scopul dezvoltării afacerilor transfrontaliere Medgidia - Silistra, în valoare de 857.305,82 de lei.
 
Tot la Medgidia, în urma unui anunţ din octombrie 2009, Tehnologica Radion a câştigat (în 2010) un contract pentru execuţia lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitare Tramă Stradală - Municipiul Medgidia, Judeţul Constanţa“, prin care au fost reabilitate şi modernizate 2,490 km de străzi urbane categoria 2 şi 17,747 km de străzi urbane categoria 3. Valoarea totală a proiectului a fost de 14.845.865,48 de lei. Ulterior, a fost încheiat un nou act adiţional în cadrul proiectului pentru lucrări suplimentare pe strada Vasile Lupu, din Medgidia. Valoarea lucrărilor suplimentare a fost de 64.563,29 de lei.
 
În 2011, firma lui Berna a mai câştigat un contract (act adiţional la contractul menţionat anterior) pentru executarea unor lucrări suplimentare la străzile Viorelelor, Silozului şi Viilor, în municipiul Medgidia, în valoare de 62.085,88 de lei (anunţ de participare nr. 88836/20.10.2009; anunţ de atribuire nr. 82586/28.04.2010). Cel de-al patrulea act adiţional pentru acelaşi contract prevedea efectuarea unor lucrări suplimentare la strada Decebal şi Mărgăritarului, pentru proiectul „Reabilitare trama stradală în municipiul Medgidia“, în valoare de 162.328,93 de lei. Prin cel de-al cincilea act adiţional, care viza „lucrări suplimentare pentru străzile Libertăţii, Mihai Viteazu, Dezrobirii, Dumitru Chicos şi Viorelelor în Medgidia“, municipalitatea a scos din conturi încă 328.078,92 de lei.

Acelaşi Berna, alte firme, mai mulţi bani 

Teloxim Con, firmă administrată de Theodor Berna, a câştigat, în 2012, şi un contract la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, unde şef (cu susţinerea social-democraţilor) este Marian Dima. Firma lui Berna a încasat de la DRDP Constanţa 1.363.950 de lei pentru livrarea a 4.500 de tone de mixtură asfaltică de tip Ba16. În 2012, Teloxim Con a fost firma care a deszăpezit drumurile naţionale din judeţul Constanţa contra sumei de 9.902.527,81 de lei, fără TVA, potrivit contractului. Şi în 2013, deszăpezirea drumurilor naţionale de pe raza judeţului a căzut tot în sarcina Teloxim. În 2014, pentru aceleaşi lucrări de deszăpezire, pentru care DRDP Constanţa a plătit aproximativ 60 de milioane de lei, firma lui Berna apare, din nou, printre fericitele câştigătoare.
 
În martie 2013, Teloxim şi-a adjudecat de la DRDP Constanţa suma de 19.771.003 lei, fără TVA, prin acordul-cadru ce prevedea „lucrări de întreţinere curentă vară drumuri naţionale şi autostrăzi 2013 - 2014“.

 
Firma Teloxim Con a mai obţinut, la sfârşitul lunii mai 2013, încă un contract în judeţul Constanţa, în valoare de 10.918.289,84 de lei, tot pentru „reabilitare drumuri de interes local“, de data aceasta în comuna Valu lui Traian. Contractul pentru Valu lui Traian este în asociere cu SC Pro Cons XXI SRL şi prevede reabilitarea a peste 19 km de drumuri din localitate. Şi în cazul comunei Valu lui Traian, firma lui Berna a fost aleasă tot dintr-un lot de şase ofertanţi.

Theodor Berna, numitor comun 

În Limanu, firma a obţinut, în urma unei licitaţii publice din 2013, un contract ce are ca obiect amenajarea de drumuri de exploatare agricolă, cu o valoare de 3.597.641,14 lei.
 

Despre cum firma lui Berna şi încă un gigant spaniol şi-au suplimentat veniturile cu 20 de milioane de lei, în 2013 puteţi afla mai multe detalii aici.
 
Theodor Berna mai apare, potrivit Registrului Comerţului, şi în Berna Residence Service SRL, Bucureşti, unde mandatul administratorilor figurează ca expirat, în Bitumen Parteners SRL, din Bucureşti, care apare cu sediul expirat, în Customline Energy SRL, ce apare ca radiată la Iaşi, dar în funcţiune în capitală, în Euroland Invest Construct SRL, care figurează cu întrerupere temporară de activitate, şi în Paza Tehno SRL - cu sediul expirat şi în faliment, sub incidenţa Legii nr.85/2006. De asemenea, Theodor Berna este asociat, având calitatea de acţionar, în Lico Import Expert SRL (ce apare ca radiată în judeţul Vrancea şi în funcţiune la Bucureşti), în Teloxim Con SRL, în Terax Construct SRL şi în Tehnogaz Energy SRL.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mega-asfaltatorul Theodor Berna a vândut, pe mii de euro, Primăriei Medgidia materiale pentru asfaltări (document)

09 Dec 2016 8814

Tehnologica Radion SRL, firma „regelui asfaltului”, a „păpat” şi bani europeni, cu avizul Primăriei Medgidia (documente)

26 Nov 2016 4378

Bugetul Medgidiei, „stors“ de Tehnologica Radion SRL Firma „regelui asfaltului” a reabilitat străzile municipiului (documente)

04 Nov 2016 4540

Dezvăluirile din dosarul licitaţiilor câştigate de Tehnologica Radion SRL continuă! Bugetul Medgidiei „secat” de lucrări suplimentare (documente)

13 Oct 2016 7312

Tehnologica Radion SRL n-a lăsat nimic din preţ! Cum a pus mâna marele asfaltator Berna pe o parte din bugetul Medgidiei (documente)

12 Oct 2016 5086

Bugetul Primăriei Medgidia, sac fără fund Metoda prin care Tehnologica Radion SRL a câştigat licitaţie după licitaţie (documente)

11 Oct 2016 4179

Tehnologica Radion SRL nu se „leapădă” de banul public! Primăria Medgidia, contract cu firma „regelui asfaltului” (documente)

10 Oct 2016 7847

Theodor Berna, cercetat sub control judiciar

25 May 2015 1357

Evz.ro Milionarul Theodor Berna l-a turnat pe Vasile Blaga la DNA

21 May 2015 1734

Vâlcov ar fi recunoscut că a primit 1,5 milioane de euro de la Theodor Berna

07 Apr 2015 1638

Investiţie de peste 37 de milioane de lei Contractul pentru reabilitarea drumului dintre Năvodari şi Lumina, atribuit (document)

28 Jan 2015 3403

PSNews.ro Sute de milioane de euro, viscolite de „băieții deștepți“ care deszăpezesc România. Cine a dat la lopată prin Constanța

28 Dec 2014 2308

Firma lui Theodor Berna, „regele asfaltului ”, are administrator special

20 Dec 2014 4257

Theodor Berna, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

15 Nov 2014 2246

Firma "regelui asfaltului", Tehnologica Radion a intrat în insolvență

16 Sep 2014 1825