Statul Major al Forţelor Navale, răspuns evaziv privind prezenţa Fanfarei Militare la aniversarea lui IPS Teodosie

În data de 12 decembrie 2016, în intervalul orar 13.00 - 13.30, Fanfara Forţelor Navale a interpretat câteva melodii şi i-a cântat „La mulţi ani! Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie, cu prilejul aniversării vârstei de 61 de ani.

În încercarea de a afla dacă prezenţa Fanfarei Forţelor Navale Române în curtea Palatului Arhiepiscopal s-a făcut conform prevederilor legale, cotidianul ZIUA de Constanţa a transmis Statului Major al Forţelor Navale o adresă, solicitând răspuns la următoarele întrebări:
1.    Cine a dispus din cadrul Statului Major al Forţelor Navale această acţiune?
2.    În baza căror criterii s-a realizat această omagiere din partea Statului Major al Forţelor Navale?


Astăzi, Statul Major al Forţelor Navale ne-a comunicat următoarele:

„Între structurile militare de garnizoană şi autorităţile publice civile de pe raza acestora există protocoale de colaborare, care vizează organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a unor ceremonii, cu diferite ocazii. Colaborarea cu autorităţile religioase din Constanţa se realizează, de mai mulţi ani, în baza unui parteneriat, care cuprinde atât participarea militarilor la evenimentele religioase, cât şi participarea clericului la evenimentele militare.

Referitor la participarea unui grup de instrumentişti din Forţele Navale la activitatea care a avut loc la Arhiepiscopia Tomisului, luni, 12 decembrie, vă facem cunoscut faptul că o comisie va analiza contextul prezenţei grupului la eveniment, precum şi modalitatea în care instrumentiştii şi-au respectat atribuţiunile de serviciu, conform fişei postului. De asemenea, menţionăm că formaţia muzicală nu a fost prezentă în formula completă, conform prevederilor pentru participările la evenimentele oficiale“.


Întrucât informaţiile comunicate de Statul Major al Forţelor Navale nu fac obiectul solicitării transmise în data de 13.12.2016, cotidianul ZIUA de Constanţa va reveni cu o adresă pentru a obţine un răspuns punctual şi la obiect.  

Reamintim că, în data de 12 decembrie, reprezentanţii mass-media prezenţi în curtea Palatului Arhiepiscopal au fost bruscaţi de mai multe persoane în timp ce filmau Fanfara Militară a Forţelor Navale cântându-i „La mulţi ani“ lui ÎPS Teodosie.

Apreciem că reprezentanţilor cotidianului ZIUA de Constanţa, dar şi celorlalţi jurnalişti prezenţi le-a fost îngrădit dreptul la libera şi corecta informare, acest fapt aducând atingere libertăţii presei şi, implicit, libertăţii de exprimare, aşa încât au fost afectate, la rândul lor, şi drepturile cititorilor noştri la o corectă informare.
 
Toate aceste drepturi şi libertăţi sunt stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fiind garantate de Constituţia României şi protejate de legislaţia europeană în vigoare.

 
Cotidianul ZIUA de Constanţa îşi exprimă public îngrijorarea cu privire la ceea ce poate fi considerat un adevărat atac la adresa libertăţii presei, cu atât mai mult cu cât acesta a avut loc în curtea Arhiepiscopiei Tomisului, chiar sub ochii Înaltului Prelat.

Citeşte şi  

Cum încearcă Arhiepiscopia Tomisului să minimalizeze bruscarea unor jurnalişti în curtea Palatului Arhiepiscopal (documente + galerie foto + video)

Jurnaliştii, agresaţi din nou de susţinătorii ÎPS Teodosie (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 426

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 437

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 519

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1382

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 559

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2004

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 483

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 590

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 2511

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 689

Unde va sluji IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în perioada 2-5 aprilie

01 Apr 2024 541

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 611

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 597

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 600

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1452