Teatrele municipiului Constanţa Unde pot merge turiştii iubitori de teatru, operă şi operetă (galerie foto)

teatrul-de-balet-oleg-danovski-cladire.jpgO parte a celor care ajung pe litoral nu se mulţumesc doar cu nisipul fierbinte, soarele dogorâtor, plimbările cu telegondola sau vizitele la muzeele din municipiu. Unii dintre ei sunt atraşi şi de viaţa teatrală a municipiului şi sunt nelipsiţi de la spectacole. Mai jos prezentăm teatrele la care pot merge turiştii şi nu numai.

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" este situat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 97. Teatrul şi-a câştigat încă din primul moment notorietatea prin profesionalism şi prin atractivitatea programelor stagiunii muzicale. Alcătuit din Compania de Operă, Simfonic şi Compania de Balet, Teatrul Naţional de Opera şi Balet „Oleg Danovski" şi-a propus sincronizarea şi conlucrarea directă a celor trei companii în spectacole de anvergura susţinute atât în Constanţa, cât şi în oraşele judeţului, ducând astfel mesajul „Marii Muzici" în ţinutul dobrogean, transformându-l din ţinut al vacanţelor în Forum cultural. Teatrul Naţional de Opera şi Balet „Oleg Danovski" beneficiază de un potenţial artistic de mare valoare. Numeroase spectacole de operă, balet şi concerte simfonice au fost transmise integral pe posturile locale şi naţionale de televiziune. „Cei trei muşchetari", „Lacul lebedelor", „Spărgătorul de nuci", „Aida", „Liliacul", „Rigoletto", „Don Giovanni", „Spania", „Madama Butterfly", „Nunta lui Figaro", „Seara vieneză" sunt o parte dintre spectacolele care se bucură de mare succes la public. Pentru perioada imediat următoare Teatrul „Oleg Danovski" propune publicului premiere cu opereta „Văduva veselă" de F. Lehar, opera „Carmen" de G. Bizet, spectacolul pentru copii „Soldăţelul de plumb", „Bal mascat", „Nabucco", „Elixirul dragostei" de G. Donizetti şi „Cavalleria Rusticană" de P. Mascagni, dar şi concerte simfonice cu invitaţi de prestigiu şi repertoriu de mare popularitate.

În această sâmbătă, începând cu ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" va fi prezentat spectacolul „Aida" de Giuseppe Verdi. Dirijorul spectacolului este Radu Ciorei, iar soliştii din rolurile principale sunt: Dragana Radakovic, Efe Kislali, Zarui Vardanean, Ştefan Ignat, Sorin Draniceanu, Cătălin Ţoropoc, Elena Rotari şi Doru Iftene.

Teatrul de Stat Constanţa este situat pe bulevardul Ferdinand nr. 11. Fondat în 1951, de-a lungul celor 61 de ani de activitatea, pe scena teatrului au fost prezentate peste 300 de premiere. În memoria culturala a oraşului şi a ţării rămân câteva iniţiative ale acestui teatru, printre ele situându-se la loc de mare cinste Festivalul „Seri de teatru antic" (două ediţii), Festivalul de teatru politic (două ediţii), precum şi numeroase turnee în străinătate, cu scopul participării la festivaluri internaţionale. În perioada noiembrie 2004 - iulie 2007 teatrul a funcţionat sub denumirea de Teatrul Naţional Constanţa. În acest răstimp, la Constanţa au montat spectacole Radu Afrim, Beatrice Rancea, Felicia Dalu, Bogdan Caragea, Anca Maria Colţeanu, Andrei Mihalache, Răsvana Cernat, Paul Bargetto, Vincent Masterpaul, Gordon Edelstein (toţi trei din SUA), Laszlo Suba, Yvette Bozsik (din Ungaria). Au realizat scenografia spectacolelor Alexandru Radu, Doina Levintza, I. Ioachim Stroe, Alina Herescu, Eugenia Tărăşescu Jianu, Ovidiu Pascal, Ema Gavrilă, Constantin Ciubotariu, Nic Ularu (SUA), Joszef Werner (Ungaria), Liza Panait. În prezent Teatrul de Stat Constanţa este o instituţie publică de cultură, aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa. Funcţioneazăcu un colectiv artistic şi tehnic administrativ de 104 angajaţi. Sala teatrului are o capacitate 260 delocuri.

Teatrul de Copii şi Tineret Constanţa este situat pe strada Aristide Karatzali nr. 16, funcţionând în clădirea fostului Teatru Elpis, veche de peste 100 de ani. Teatrul pentru Copii şi Tineret s-a înfiinţat pe 18 decembrie 2002, urmând să realizeze spectacole de păpuşi şi marionete, de imagine, de mişcare, de teatru dans, pantomimă,precum şi alte genuri de spectacol, care să se adreseze unui public cât mai variat. Noua instituţie s-a format pe structura Secţiei de păpuşi a Teatrului Ovidius, secţie înfiinţată în data de 14 decembrie 1956, căreia i s-au alăturat actori, tehnicieni şi personal administrativ. Teatrul pentru Copii şi Tineret este urmaşul de drept al secţiei de păpuşi, care până în 2002 a scris o pagina de aur în animaţia constănţeană. În anul 2006, Teatrul pentru Copii şi Tineret a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul „Magic courtain" în Bulgaria. În anul 2007 a obţinut premiul Uniunii Teatrale Turce (TOBAV) pentru spectacolul „Magia circului". În anul 2007 a participat cu spectacolul „Motanul încălţat" la Festivalul Internaţional„Ţăndărică", obţinând Premiul pentru introducerea tehnologiei digitale în teatrul de animaţie (video-proiecţia). În anul 2008 a obţinut Premiul pentru imagistică datorită spectacolului „Visele" la festivalurile „Ţăndărică" şi „Gulliver", la Galaţi. În anul 2011, Lică Gherghilescu a obţinut premiul pentru regie cu spectacolul „Inima rece", la Festivalul „Gulliver".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 387

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 455

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 438

Surprize pentru cei mici pregătite de Teatrul „Căluţul de mare” Constanța, în perioada următoare

12 Apr 2024 461

Autorizația de construire, emisă de Municipalitate Reabilitarea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, în linie dreaptă

11 Apr 2024 482

Servicii de verificare tehnică CJ Constanța reia licitațiile pentru construirea şi dotarea unui teatru pentru copii şi tineret în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa!

07 Apr 2024 568

Constanța Ce spectacole vor fi puse în scenă în perioada următoare la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluțul de mare”

05 Apr 2024 481

Spectacolele pregătite de TNOB Constanța pentru această săptămână

26 Mar 2024 440

Spectacole de excepție în aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"

25 Mar 2024 961

Programul Teatrului „Căluțul de mare” Constanța în perioada 26.03 - 31.03.2024. Lista spectacolelor

22 Mar 2024 538

„Lecție” despre Literatura română de avangardă, la Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța

11 Mar 2024 541

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 526

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 470

Știri Constanța Teatrul Căluțul de Mare programează un nou spectacol al piesei „Motanul Încălțat”

04 Mar 2024 535

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1016