Terenul lui Georgică Giurgiucanu, situat pe malul lacului Tăbăcărie, lăsat în paragină. Primăria Constanţa anunţă măsuri

Mâine are loc o nouă ședință a comisiei nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța din cadrul Primăriei Constanța. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre ce urmează a fi analizate și luată o decizie.
 
Unul dintre aceste proiecte de hotărâre vizează majorarea cu 300% a impozitului pe teren, pentru terenul situat în municipiul Constanța, mal lac Tăbăcărie, proprietate a lui Georgică  Giurgiucanu, ca urmare a constatării stării tehnice de teren neîngrijit.
 
Numele lui Georgică Giurgiucanu apare și în Dosarul Retrocedărilor, dosar aflat încă pe rolul instanțelor de judecată.
 
Recent, conform portalului instanţelor de judecată, sentinţa din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a fost atacată de „Borcea Cristian, Giurgiucanu Georgică, Pană Viorel, Mazăre Radu Ştefan, SC Nisipuri SA, SC Pomacost SA, Direcţia Naţională Anticorupţie, SC APV Media Turism SA, Dospinescu Daniela Ramona, Constantinescu Nicuşor Daniel, Chircă Nora Alina, Miron Dan, Dospinescu Daniela Ramona, Săvulescu Emil Dragoş, Racu Constantin, Darie Ruxandra Luminiţa, Chircă Nora Alina, Marica Ion, Racu Constantin, Borcea Cristian, Ceacîreanu Mihai Sergiu,      Călătoru Luminiţa, Cealera Claudia, Sozanski Andrei, Dima Alin Horaţiu, Barbu Paraschiva, Radu Gabriela, Rusu Graţiela, UAT Năvodari, Andrei Aurel Jean şi Tălpău Cristian“.
 
Amintim că, în această cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire „nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză“. Procurorii DNA spun că „a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (din care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)“.
 
Rechizitoriul DNA spune că Giurgiucanu, „pentru 355 de euro, a intrat în posesia a 67.362,78 mp de terenuri ale căror valori, subevaluate, rezultate din rapoartele de evaluare comandate de Primăria Constanţa, întocmite de învinuitul Dima Alin Horaţiu, însumează 3.989.388 de euro“.
 
În acest dosar, Georgică Giurgiucanu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare: „În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, rap. art. 26 rap. la art. 246-2481 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1, 6 şi 8 Cpp, rap. la art. 16, lit. f Cpp, cu aplic. art.121 - 122, lit. d Cp şi art. 124 Cp, încetează procesul penal faţă de inculpatul Georgică Giurgiucanu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26, rap. la art. 289 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp (trei acte materiale), art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 26 Cp, rap. la art. 289 Cp, art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 291 Cp, art. 26, rap. la art. 289 Cp (punctul D din rechizitoriu)“. Decizia instanței nu este definitivă. 
 
Citește și:
 

Bun imobil, scos la mezat Giurgiucanu, din Dosarul Retrocedărilor, ar putea rămâne fără un teren din Piaţa Ovidiu (galerie foto + document)
 
Sentinţa din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, contestată de aproape 30 de ori

 
La cine a ajuns pamantul lui Giurgiucanu?

Giurgiucanu, procuristul latifundiar "descendent" al Movilestilor

Parcarile lui Giurgiucanu (document)
 
„Modul de operare D" Giurgiucanu, Ionescu şi italienii de la Fin.Co.Ge.R.O. împart o parcare sechestrată (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 739

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 883

Municipiul Constanța, proces contra lui Georgică Giurgiucanu! Dosarul, amânat

12 Feb 2024 675

Teren din Faleză Nord, revendicat de Apele Române! Instanța a respins obiecțiunile la expertiza geologică

31 Dec 2023 978

Municipiul Constanța prin Primar pierde procesul intentat unui protagonist de top al retrocedărilor din Constanța. Explicațiile judecătorilor

31 Aug 2023 5148

Teren din Zona Cazino, Mamaia, întors la Primăria Constanța! Beneficiar de top al Dosarului Retrocedărilor atacă HCL (DOCUMENTE)

25 Jul 2023 2103

Urmările Dosarului Retrocedărilor Municipalitatea Constanța, la judecată cu un protagonist de top al retrocedărilor din oraș!

11 Apr 2023 2645

Giurgiucanu, recurs pentru parcarea de lângă Plaja Modern. Judecătorii – „recurs lipsit de interes“

21 Mar 2022 1221

Ce a cerut afaceristul Giurgiucanu, din Dosarul Retrocedărilor, Curții Supreme. Cazul se judecă azi

15 Mar 2022 1766

Se cere ridicarea sechestrului DNA de pe un teren din Portul Tomis!

07 Feb 2022 2260

Dosarul Retrocedărilor, pretenții de peste 10 milioane de euro Ultima oră! Cererea lui Giurgiucanu, admisă

27 Jan 2022 2375

Ultima oră! Dosarul Retrocedărilor. Statul Român, autorizat să intervină în uraganul imobiliar „dezlănţuit“ în Capitală! Sunt vizate aproape 50 de terenuri

14 Jan 2022 2504

Al cui rămâne Portul Tomis? (DOCUMENTE)

10 Jan 2022 6169

Corneliu Bogdan Grigorov ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. Legături cu nume sonore din Dosarul Retrocedărilor

06 Jan 2022 3668

Cum a închis Tribunalul Constanța dosarul pentru parcarea de lângă Plaja Modern

19 Nov 2021 2000