The Library şi Goblin s-au închis Cluburile şi pub-urile din Constanţa, luate la puricat de Corpul de Control al Primăriei

După tragedia de la Club Colectiv din capitală şi incendiul de la Culture Pub, autorităţile locale s-au apucat de verificări.
 
Corpul de Control al Primăriei Constanța efectuează săptămâna aceasta verificări la mai multe cluburi şi localuri din oraş. Ionuț Pripiși, şeful acestui organism de control, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că Primăria controlează autorizaţiile de funcţionare şi dacă se respectă prevederile din punct de vedere al suprafeţei. Aceştia nu controlează avizele de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI).
 
„Primăria controlează autorizaţiile de funcţionare şi dacă se respectă în sensul suprafeţei şi a altor chestiuni. Primăria Constanţa nu autorizează pe număr de oameni, nici nu controlează avizul PSI. Acestea le verifică pompierii, pentru că sunt nişte normative, s-au făcut nişte cursuri speciale şi ştiu ce înseamnă“, a explicat Ionuţ Pripişi pentru ZIUA de Constanţa.
 
Totodată, Corpul de Control al Primăriei Constanţa a aplicat amenzi acolo unde s-au găsit nereguli şi termene limită pentru a se pune în ordine lucrurile.
 
„Am controlat autorizaţiile de funcţionare şi de construire să fie corespunzătoare. Acolo unde am găsit nereguli am amendat. În general, sunt autorizaţi şi respectă autorizaţiile de funcţionare. Patru localuri au o depăşire de suprafaţă. Au fost amendaţi şi au un termen să intre în legalitate, adică să îşi autorizeze suprafaţa mai mare. A zis că stă pe 300 de metri, dar stă pe 350 de metri. Le-am dat şapte zile, dar cred că o să facă şi mai repede pentru că nu e un lucru atât de complicat“, a mai adăugat Pripişi.
 
Clubul Goblin din Constanţa a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că nu va mai activa în spaţiul ocupat până în acest moment, „din cauza unui dezacord cu proprietarii clădirii, referitor la propunerile noastre de reamenajare“.
 
„În aceste condiţii, şi în lumina ultimelor evenimente, suntem în căutarea unei alte locaţii, care să ne permită desfăşurarea activităţii fără a fi nevoiţi să facem vreun compromis de orice fel privind siguranţă şi confortul celor care ne calcă pragul. Simţim nevoia să vă mulţumim încă o dată din inimă tuturor celor care ne-aţi fost alături pentru suportul şi solidaritatea extraordinară, mai ales într-un context atât de dificil ca cel de acum. Sperăm ca această tranziţie să se facă cât mai rapid, şi să ne revedem cât de curând în nouă locaţie. Ţineţi aproape!”, scriu reprezentanţii Goblin pe pagina lor de socializare.
 
The Library din Constanţa a închis singur după ce a fost amendat, întrucât şi-a dat seama că are de corectat câteva lucruri. Astfel, cei de la The Library s-au apucat să refacă documentele.
 
„A înţeles că are de corectat nişte lucruri, drept pentru care a închis singur şi s-a apucat să refacă documentele şi deschide abia după ce le are. Şi Goblin e în situaţia aceasta, însă Library a închis ieri (n.r. – joi). A fost amendat înainte“, a mai precizat şeful Corpului de Control al Primăriei Constanța.
 
Contactaţi telefonic pentru un punct de vedere, reprezentanţii The Library nu au răspuns. Le-am trimis şi un mesaj text, însă nici la acesta nu am primit răspuns până la închiderea ediţiei. În eventualitatea în care ne vor răspunde, vom publica punctul de vedere ulterior.
 
Aseară, au fost făcute verificări din punctul de vedere al programului de funcţionare al localurilor.
 
„În seara aceasta (n.r. – vineri spre sâmbătă) se controlează respectarea autorizaţiei de funcţionare prin prisma programului de funcţionare. Adică cine s-a autorizat până la 1 noaptea, trebuie să aibă deschis până la 1 noaptea, cine e până dimineaţă, până dimineaţă“, a mai declarat Ionuţ Pripişi. 

Citeşte şi

PATRU DINTRE ELE RISCĂ REFERATE DE SUSPENDARE
CLUBURILE, VERIFICATE DE CORPUL DE CONTROL AL PRIMĂRIEI CONSTANŢA
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ciprian

09 Nov, 2015 10:18

bravo,felicitari,dar intrebarea este CE ATI FACUT PANA ACU ????? NU CREDETI CA AR FI CAZUL SA VA DEA AFARA SI VA TRIMITA PE TOTI IN JUDECATA PENTRU CA ATI DORMIT PE VOI O GRAMADA DE ANI......AR TREBUI SA SE AUTOSESIZEZE DL PRIMAR SI SA VA ELIMINE UNUL CATE UNUL...BA MAI MULT SA VA IA LA CONTROL ACTIVITATEA PE ULTIMII ANI SA SE VADA CE A FACUT CORPUL DE CONTROL AL PRIMARIEI.......

camelia

07 Nov, 2015 15:21

Nu controleaza nimeni cum s-au eliberat autorizatiile de constructie in general, in Constanta ? S-ar putea gasi ceva abuzuri in serviciu si semnaturi puse pe...ochi frumosi! Si felul cum raspund cei de la Corpul de control sesizarilor legate de acestea ar fi interesant de urmarit...ori nu sunt profesionisti, ori inchid ochii, ceea ce e foarte grav si intr-un caz si in celalalt...

Articole asemanatoare

Concert caritabil cu Dan Bittman şi Marius Baţu

20 Jan 2020 3274