„Toţi oamenii politici bea numai vinurile Pietroasa – Drăgăşani, Steluţa şi Bordeaux” Cele mai tari şi inedite reclame ale Constanţei de acum un secol (galerie foto)

Tipografia „Albania”, restaurantul „Elite”, cofetăria regală „Daniel Constantinidi”, biroul de vămuiri „Expediţia”, bodega „La Abrămescu”, depozitul de cherestea „Ionas Beiner”, fabrica de produse chimice „Salo Lichenberg”, „Magazinele unite Luna şi Vulturul”, Banca Chrissoveloni, parcul cinema „Trianon”, parcul şi varieteul „Carpaţi”, depozitul de mobilier şi porţelanuri „Nissim Navon”, „Iani A. Bulalidi - decorator de pompe funebre, strada Eternităţii” - sunt câteva exemple ale afacerilor existente în Constanţa acum un secol.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă o serie de detalii inedite despre modul în care se făcea comerţ acum un secol în Constanţa, despre companiile care activau în actualul municipiu, dar şi despre produsele la modă. Pe lângă aspecte importante din viaţa socială, culturală şi mondenă a municipiului în Ghidul ilustrat „Constanţa şi Techirghiolul”, apărut în anul 1924 şi semnat de ziariştii George I. Georgescu şi I.N. Duployen, ies la iveală date interesante despre felul în care se făcea comerţ, în urmă cu un secol, ce companii activau în oraş, dar şi despre tipul produselor la moda. „Constanţa şi împrejurimile sale este o lucrare menită să aducă mari servicii tuturor acelora, cari vizitează primul nostru port maritim. Alcătuitorii dovedesc că sunt nişte adânci cunoscători ai acestui oraş, pe care nu-l prezintă sub toate aspectele sale şi reuşesc să intereseze atât pe istoric şi pe arheolog, atât pe turist şi pe excursionist, cât şi pe cei care vin la Constanţa după afaceri sau pentru băi. (..) Dar ceea ce face din cartea aceasta călăuză nepreţuită este marele număr de informaţiuni de tot felul, care uşurează în gradul cel mai înalt o călătorie de plăcere sau de afaceri la Constanţa. Negustorii vor găsi în acest volum un bogat şi variat material economic, o descriere amănunţită a portului cu admirabilele sale instalaţiuni, adrese ale marilor comercianţi angrosişti sau detalişti, importatori sau exportatori ale autorităţilor”, semnează profesorul universitar O.Tafrali, în prefaţa volumului.
 
De la farmacii şi restaurante, la producţie industrială, panificaţie şi tipografii
 
Aşadar, ghidul ilustrat „Constanţa şi Techirghiolul” scoate la iveală date valoroase pentru afacerile existente în prima jumătate a secolului al XX-lea. Foştii comercianţi din Constanţa deţineau tot felul de mici sau mari afaceri, pornind de la zona restaurantelor, berării, cofetării, farmaceutică, de producţie industrială, panificaţie, împrumuturi financiare, cabinete de avocatura sau tipografii. Cu pagini întregi din ziarele vremii sau cu reclame luminoase erau atraşi clienţii de către comercianţii vremii. Piaţa Independenţei. Cel mai luxos local din Constanţa. Serviciu ireproşabil, bucătărie aleasă, pescărie specială, grătar naţional”, „Electrica. Institut electro-tehnic. Constanta, strada Petru Rareş 8. Execută orice lucrări de instalaţiuni electro-tehnice. Depozit permanent de becuri Osram”, „Magazinele unite Luna şi Vulturul. Pânzeturi, stofe, mantouri, haine de damă, manufactură. Proprietar Avedis Bohdjelian”, „Banca Chrissoveloni. Societate anonimă română. Capital deplin vărsat 200.00.000 lei”, „Palace Hotel, strada Remus Opreanu. Cel mai luxos şi confortabil hotel din Constanţa, 400 camere, ascensor, baie, lumină electrică, splendidă vedere spre mare”, „Parcul cinema teatru Trianon, sub conducerea cunoscutului agent teatral M. Komet”, „Parcul şi varietul Carpaţi, strada Scarlat Vârnav 10 – local de primul rang”, „Fabrica de pălării de damă – garnituri – pene – flori - transformare şi reparaţiuni”, „Bufetul de la Plaja Mamaia-restaurant, bodegă, patiserie de primul rang sub direcţiunea lui Ştefan Moscu”, „variete Britania – dancing – cabaret. Mişu Georgescu, strada Lascăr Catargi. Cel mai luxos local de variete din Constanţa” - sunt doar câteva din exemple elocvente care aduc marturii valoroase despre comerţul şi afacerile constănţenilor de la acea vreme. Acum un secol, în plus, la acele vremuri apăreau în oraş şi mari societăţi sau fabrici ce activau în comerţul cu vopsele, pielărie, săpun şi lumânări, de locomotive sau sucursale ale unor celebre agenţii de voiaj.
 
Cum sunau reclamele vremii
 
Reclamele de la acea vreme sunau astfel: „E.Merlau. Strada Carol 50: Bijuterii de aur, argint, verighete pentru logodnă, cadouri pentru orice ocaziune, servici de masă, suveniruri originale din Constanţa, ceasornicărie, atelier de reparaţii”, „Vreţi să beţi un vin bun şi natural. Nu-l căutaţi pe la localurile din centru, ci alergaţi cu toţi la Cârciuma naţională a lui C. Georgescu din strada Mangaliei 105”, „Gustaţi vinurile Pietroasa - Drăgăşani Viţă de Rihn, Viţă de Champagne”, „Pescărie totdeauna proaspătă se găseşte numai la restaurantul Capato, strada Tomis 11”, „Toţi oamenii politici bea numai vinurile Pietroasa – Drăgăşani, Steluţa şi Bordeaux”, „Nu mâncaţi! Nu beţi! Până nu vizitaţi restaurantul Tudorache din strada Mihail Kogălniceanu 29. Cel mai renumit grătar naţional cu vinuri alese”, „Ideile geniale vin în minte numai când bei vinuri naturale la cârciuma ardelenească Ioan Suciu, de pe strada Tomis 5”, „O pudră bună ori săpun, un rouge de theatre sau parfum, o mie şi una de colonii, bonete foarte chic de băi. Toate la Droguieria şi parfumeria Petre Tanaşoca”, „La Mamaia – băi de mare, la Duduia – băi de soare, la Tataia - băi de noapte, şi ..de toate”, „La five o clock se bea numai ceaiurile Kiahta şi Java”, „Cu apă de la munte, din cel mai clar izvor, se face Azuga, Monopol şi Excelsior”, „dacă voiţi să dormiţi nesupăraţi de insecte şi în camere bine aerisite, cu vedere la mare şi peste întreg oraşul vă recomandăm hotelul Princiar”. Acesta sunt doar câteva dintre exemplele anunţurilor publicitare ale vremii, care demonstrează faptul că prima jumătate a secolului trecut a însemnat prosperitate comercială în Dobrogea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 445

Cumpărări directe O firmă din Mureș va furniza tutori arbori pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 352

Afaceri Constanța Modificări în cadrul societății Gheață la Mal SRL! Unul dintre asociați s-a retras din firmă

26 Mar 2024 436

Afaceri Constanța Primăria Saligny vinde mai multe terenuri intravilane

26 Mar 2024 340

Afaceri Constanța Un bărbat cu domiciliul în Siria și-a deschis firmă în Lumina

24 Mar 2024 715

Afaceri Constanța O nouă societate aduce servicii de cazare în satul 2 Mai

22 Mar 2024 575

Afaceri Constanța Mai multe persoane fizice au obținut terenuri de la Primăria Saligny

21 Mar 2024 376

Afaceri Constanța Construcții rezidențiale și nerezidențiale, la Hârșova. Cine își deschide afacere?

19 Mar 2024 593

Un bărbat din Israel și-a deschis afacere la Constanța

19 Mar 2024 601

Afaceri Constanța Primăria Topraisar, contract cu o firmă din Iași pentru elaborarea documentației tehnice în vederea obținerii autorizației de construire (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 546

Afaceri Constanța Primăria Eforie vrea să vândă nouă terenuri. Licitația va avea loc în aprilie

18 Mar 2024 658

Bloc de 11 etaje, în sudul litoralului. Ce a decis Agenția pentru Protecția Mediului Constanța?

17 Mar 2024 699

Afaceri Constanța Ce a decis mediul cu privire la extinderea exploatării de la Cogealac?

17 Mar 2024 593

500.000 de euro! Afaceristul Dragoș Iulian Tudoran se adresează Curții Supreme pentru a primi daune pentru Dosarul Portul

17 Mar 2024 586

Afaceri Constanța Schimbări în cadrul firmei Project Management Solutions. Un nou asociat cooptat în firmă

15 Mar 2024 620