Trenul Mangalia - Oradea va pleca din Mangalia cu o întârziere de trei ore. Graficul trenurilor spre și dinspre litoral afectat de accidentul feroviar de la Brănești

Trenul IR 1931 Mangalia - Oradea va pleca din Mangalia cu o întârziere de aproximativ 180 minute (în jurul orei 19.00), întrucât garnitura este formată din cea a trenului IR 1932 Oradea - Mangalia, anunță CFR Călători. Măsura a fost luată atât din cauza accidentului feroviar petrecut în Halta Brănești cât și din cauza unor defecțiuni la locomotiva trenului IR 1932 Oradea-Mangalia. 
 
CFR Călători informează că azi, 17 august 2017, în jurul orei 09:20 trenul IR 1983 București – Constanța a lovit în zona Pasărea un grup de 4 persoane, 3 copii și o femeie. Autoritățile Statului (Poliția, Procuratura, etc.) au fost la fața locului pentru realizarea procedurilor aferente în astfel de situații.

Ca și efect, trenurile spre / dinspre litoral din graficele de circulație din intervalul orar 10-13 vor circula cu întârzieri.

Pasagerii trenului IR 1932, Oradea – Mangalia, au primit de la personalul feroviar apă, fructe, covrigei. Acest tren a înregistrat întârzieri în parcurs, între Timișu de Sus și Predeal i-a fost înlocuită locomotiva din cauza unor defecțiuni tehnice.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trenurile directe dinspre/spre litoral Programul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Se suplimentează trenuri!

12 Apr 2024 592

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2467

CFRDin 14 iunie, tren direct de la București către Istanbul (Halkali), Varna, Sofia și retur.

02 Apr 2024 347

Accident feroviar la Constanța! Autoturism lovit de trenul Regio Constanța – București Nord la trecerea la nivel din zona Cora (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2252

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1092

CFRVagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

13 Mar 2024 464

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 502

IGPR InfotraficTrafic feroviar oprit pe secția CF 501 pe raza localității Căiuți

11 Mar 2024 327

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 646

Razie în trenurile care circulă pe magistrala Constanța – Cernavodă! Au fost aplicate mai multe amenzi

20 Feb 2024 819

Droguri de mare risc într-un tren care venea spre Constanța! Începe procesul

18 Feb 2024 647

UPDATE Un tren de marfă ce circula pe relația Constanța Ferryboat - Iernut s-a defectat în județul Alba. Traficul feroviar, îngreunat în zonă

11 Feb 2024 799

Identificat într-un tren care circula pe ruta Constanța– București Cât timp va petrece după gratii, la Poarta Albă, un bărbat acuzat de tăinuire

05 Feb 2024 733

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 974

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 808