Unde merg banii publici? „Ambulanţa 2000” Constanţa, fundaţia aflată în colaborare cu CJC, despre care nu ştim mai nimic

În octombrie 2011, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) aproba un protocol de colaborare cu Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa. Potrivit hotărârii CJC 253, „odată cu preluarea managementului unităţilor sanitare din judeţul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi-a propus şi a reuşit ridicarea nivelului calităţii actului medical, atât prin selectarea personalului medical de specialitate, cât şi prin asigurarea unei baze tehnico-materiale care să corespundă normelor sanitare acceptate în Uniunea Europeană”. În continuare, se menţionează că „în această perioadă CJC a fost solicitat să acorde asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean unor cazuri grave care au necesitat transportarea pacienţilor la clinici din ţară şi din străinătate”.

„Transportarea pacienţilor cu ambulanţa cu echipaj complet, la şi de la clinici din ţară şi din străinătate are ca scop acordarea asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească pentru situaţii critice, la solicitarea beneficiarilor din judeţul Constanţa”. Acestea sunt, conform expunerii ataşate proiectului de hotărâre, motivele pentru care CJC a decis aprobarea unui protocol de colaborare între Consiliul Judeţean şi Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa.
Despre această fundaţie nu se cunosc însă prea multe date. Potrivit Registrului Naţional ONG disponibil pe site-ul Ministerului Justiţiei, Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa a fost înregistrată în instanţă pe 20 februarie 2001. Asociat/fondator este doctorul Vasile Popescu, iar scopul fundaţiei este medical. În ceea ce priveşte Consiliul director, în Registrul Naţional ONG apare Haralambie-Laurenţiu Alexa.

În anexa HCJ 253 din 20 octombrie 2011 se precizează că Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa este reprezentată de preşedintele său, Viorel Popescu. Tot aici e menţionat că protocolul de colaborare e încheiat pe perioadă nedeterminată şi că fundaţia „se angajează să asigure asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească prin transportarea pacienţilor cu ambulanţa cu echipaj complet la şi de la clinici medicale din ţară şi din străinătate”. Interesant, pe internet nu sunt disponibile informaţii referitoare la acţiunile, intervenţiile şi proiectele fundaţiei, aceasta din urmă neavând un site. Ea este însă menţionată în CV-ul unui medic pe nume Mihai Polinschi, din Galaţi, medic care, aşa cum se arată în biografia sa, a urmat un curs de formare la Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa - Centrul Eforie Sud. Unde se află acest centru în Eforie Sud şi ce alţi medici s-au mai pregătit aici? În ce proiecte a mai fost implicată fundaţia şi de ce finanţări s-a bucurat de-a lungul timpului? Ar fi fost firesc ca, dat fiind faptul că funcţionează de 12 ani, fundaţia să se bucure de o oarecare notorietate. Pentru a asigura transportul unor pacienţi cu ambulanţa cu echipaj complet la şi de la clinici medicale din ţară şi din străinătate această fundaţie primeşte bani publici prin Consiliul Judeţean Constanţa. În acest context, se impune întrebarea: unde merg banii publici şi de ce nu ştim mai nimic despre acţiunile acestei fundaţii?!?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean, în insolvență! Dosarul, amânat pentru luna mai 2024

13 Nov 2023 811

Guvernul a aprobat proiectul privind asociaţiile şi fundaţiile

02 Nov 2023 956

Fundația pe care Consiliul Județean Constanța nu a reușit să o dizvolve

19 Jul 2023 1094

Fundația Crucea Alb-Galbenă din România - Filiala Constanța a intrat în faliment!

10 Mar 2023 2327

Procurorii DNA explică de ce l-au trimis în judecată de Ticu Plăcintă, fost președinte al Fundației pentru Tineret București (RECHIZITORIU)

09 Jan 2023 1503

Cine va construi parcarea în zona sud a portului din cadrul CN „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța (DOCUMENT)

09 Dec 2022 2226

Exclusiv. Primăria nu și-a exercitat dreptul de preempțiune. Hanul Balcan, clădire monument de referinţă a oraşului, are un nou proprietar!

03 Aug 2022 6006

Cum arată Smiley după ce s-a tuns scurt. "Părul ăsta al meu este acum și de folos. Îl donez" FOTO

19 Jun 2022 2923

Cuantumul subvenției acordate de la bugetul de stat asociațiilor și fundațiilor, majorat de Guvern

28 Apr 2022 1027

Analiza cheltuielilor din Bugetul propus pentru 2022 Cum a împărțit Primăria Constanța banii pentru sănătate și învățământ

15 Jan 2022 2120

„Ambulanţa 2000” Constanţa, fundaţia care a colaborat cu CJC, cere în instanță, dizolvarea

09 Oct 2020 3250

Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“, în atenţia judecătorilor din Galaţi

16 Dec 2019 1891

„Orașul meu din mozaic“ este, de fapt, din gresie. Cum arată după numai o lună lucrările de 120.000 de lei?! (galerie foto)

03 Oct 2019 4465

La judecată cu Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Constanţa Judecătorii au respins acţiunea Fundaţiei Umanitare „Clopot“

18 Oct 2018 2067

Fundația „Ing. Nejloveanu Niculae - Maestru în Arta Culinară“, în faliment. Un nou termen în instanță

08 Sep 2018 1696