„Vrem atitudine, comunicare şi transparenţă“ Planurile de viitor ale noului manager al Sanatoriului Techirghiol, Alexandru Georgescu

Noul director al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Alexandru Georgescu, care l-a înlocuit în funcţie pe Vasilică Rusu, a vorbit, ieri, despre planurile de viitor ale instituţiei pe care o conduce.
 
„Am găsit aici un mecanism funcţional. Nu sunt probleme majore. Eu sunt setat pe performanţă. Pot găsi soluţii la orice problemă. La Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol este loc de mai bine. Am discutat deja cu noii colegi, despre care pot spune că sunt adevăraţi profesionişti“, a declarat, în contextul unei conferinţe de presă, Alexandru Georgescu. Printre îmbunătăţirile pe care intenţionează să le aducă instituţiei pe care o conduce se numără atitudinea angajaţilor faţă de pacienţi, comunicarea, transparenţa, dar şi atragerea clienţilor cu bani şi a turiştilor străini. „Vorbim şi despre crearea unei zone de lux, pentru clienţii cu bani. În acest sens, vom avea preţuri diferenţiate. Ne dorim creşterea gradului de ocupare, promovarea mai bună pe Internet a Sanatoriului. De asemenea, vom angaja un specialist în nutriţie, care să consilieze pacienţii. Pe parcursul internării la noi, pacientul trebuie să înveţe să se alimenteze corect, deoarece asta face parte din actul medical“, a mai spus noul director al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol. „Sunt îndrăgostit de domeniul medical, încă de când eram copil, pentru că mama mea a fost moaşă. Şi cred că am ceva de spus aici, cred că pot schimba ceva, aşa cum am făcut-o în celelalte domenii unde am activat. Coincidenţă sau nu, în urmă cu şapte ani, într-un interviu acordat unei publicaţii, am declarat că, peste aproximativ doi ani, aveam să mă vad lucrând în alt domeniu decât cel bancar. Apoi am prevăzut că voi ajunge să lucrez în domeniul medical şi iată că s-a adeverit“, a declarat Alexandru Georgescu.

 Despre activitatea profesională a noului manager


 Alexandru Georgescu deţine un CV impresionant. A activat 27 de ani în companii de mare prestigiu cu reprezentare naţională, respectiv Oficiul Naţional de Turism Tulcea (nouă ani), Garda Financiară, secţia Tulcea (opt ani) şi CEC Bank, sucursalele Tulcea şi Constanta (zece ani) şi peste patru ani pe cont propriu, ca întreprinzător. Este practician de insolvenţă, mediator autorizat, evaluator de bunuri imobile, evaluator de spital, detectiv particular specializat în investigaţii financiare, dar şi manager, având specializare în domeniul bancar, turism, financiar-contabil şi organizaţional. Totodată, Georgescu a fost şi comisar al Gărzii Financiare, secţia Tulcea, dar a ocupat şi mai multe funcţii în domeniul turismului, fiind deţinătorul unui brevet de manager în turism, specializare manager complex hotelier. Nu mai puţin important este şi faptul că deţine un certificat de practician de programare neurolingvistică. Este doctor în economie, titlu obţinut la Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, având specializare în Managementul Agroalimentar şi Ecologic.

Reamintim că ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, l-a demis din funcţia de director al unităţii de recuperare din Techirghiol pe Vasilică Rusu, la data de 2 septembrie, lăsând-o la conducerea interimară pe Valentina Elena Ionescu, directorul medical al instituţiei. Ulterior, locul vacant a fost ocupat de Georgescu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.