Ziua Naţională a Greciei, celebrată de comunitatea elenă „Elpis“ din Constanţa

Ziua Naţională a Greciei este sărbătorită, pe 25 martie, de grecii de pretutindeni. Odată cu Buna Vestire, grecii marchează eliberarea de sub ocupaţia otomană. Ca în fiecare an, comunitatea elenă „Elpis“ din Constanţa omagiază acest moment printr-o serie de evenimente. Astfel, pe 25 martie, începând cu ora 11.00, se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor eleni martiri din perioada Revoluţiei de la 1821, slujbă care va avea loc la Biserica Greacă „Metamorfosis“ din Constanţa.

Sâmbătă, pe 21 martie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură din Constanţa va avea loc tradiţionalul spectacol dedicat Zilei Greciei. Spectacolul va fi susţinut de ansambluri ale comunităţii elene, dar şi de invitaţi precum Ionuţ Galani & Band, ansamblul Asteria şi, în premieră, de ansamblul Olimpos al comunităţii elene din Galaţi.

De asemenea, grecii din Constanţa anunţă şi un flash mob, ce va fi organizat duminică, începând cu ora 14.00, în Piaţa Ovidiu. În acest context, vor fi puse în scenă dansuri tradiţionale greceşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

25 martie, Ziua Naţională a Republicii Elene. Grecii din Constanța spun „La mulți ani Grecia!”, cu aceeași emoție ca și „La mulți ani România!”

25 Mar 2024 1454

#Constanța culturală Spectacol de celebrare a Zilei naționale a Greciei, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța

28 Apr 2022 3270

Ziua Naţională a Greciei, sărbătorită la Constanţa. Comunitatea Elenă „Elpis“ a organizat un spectacol unic la Casa de Cultură (galerie foto + video)

25 Mar 2019 3566

Preşedintele Comunităţii Elene „Elpis“ Constanţa, Anton Antoniadis - „Nu contează ce imn este intonat, inima bate cu putere la amândouă“

13 Mar 2019 2566

Comunitatea Elenă „Elpis” sărbătorește cea de a doua Zi Națională

26 Oct 2018 1856

Imagini de la evenimentAtmosferă de sărbătoare cu cântec și dans de Ziua Națională a Greciei (galerie foto)

13 Apr 2018 2218

Ziua Națională a Republicii Elene, sărbătorită la Tulcea

26 Mar 2018 2013

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită de Comunitatea Elenă „Elpis”. Iată programul manifestărilor!

23 Oct 2017 4143

Tradiţii greceşti, transpuse în muzică şi dans Spectacol în cinstea Zilei Naţionale, la Casa de Cultură Constanţa

18 Mar 2016 3056