10.000 de câini fără stăpân pe străzile Constanţei Primăria Constanţa va trebui să aloce 100 de euro pentru un maidanez

Administraţia publică locală constănţeană se gândeşte, susţine primarul Radu Mazăre, la soluţii pentru problema câinilor fără stăpân. Cum? Prin aplicarea legii. „Probabil o să începem să o aplicăm de la 1 ianuarie (n. r. Legea privind eutanasierea maidanezilor), pe bugetul anului viitor.

Am discutat ca să găsim bani pentru aşa ceva, o să ne apucăm să facem o nouă licitaţie care să fie în concordanţă cu legea, cu prins, cu ţinut două săptămâni, cu eutanasiat şi aşa mai departe. Să nu avem discuţii că de ce nu am prelungit contractul anual, facem o licitaţie, ne apucăm de licitaţie acum, taman bine, în trei, patru luni de zile se finalizează licitaţia”, a menţionat primarul.
Conform spuselor edilului şef, pentru un câine fără stăpân ar trebui să se aloce, potrivit unor calcule preliminare, 100 de euro. „Mă gândeam că trebuie să alocăm 100 de euro de câine pe nişte calcule preliminare, cu prinsul, să vedem cum îi prinde, dacă aleargă după ei cu laţul, dacă e cu tranchilizant. În  orice caz, o să găsim bani ca să aplicăm această lege”, a declarat primarul Constanţei.

În această ordine de idei, Mazăre a ţinut să sublinieze că lui nu-i plac ceea ce el numeşte farisei. „Mie nu-mi plac fariseii. Ştiu că ne plac animalele, ştiu că ţi-e milă de el, că nu e normal să-l omori, că avem suflet, dar când mâncăm mieii ăia care se uită cu privirea blândă la noi nu mai avem nicio problemă. Umplem maţul, stăm cu el în sus şi gâfâim şi pe ăia i-am omorât şi nu mai avem nicio mustrare de conştiinţă. Avem probleme de conştiinţă numai cu câinii, nu e în regulă”, este de părere Mazăre.
Conform declaraţiilor viceprimarului Decebal Făgădău, în municipiul Constanţa există, în spaţiul public (aici nu intră platformele industriale, Portul Constanţa, curţile firmelor), aproximativ 10.000 de câini fără stăpân.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 670

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 677

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 533

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 725

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1253

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1001

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 854

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1375

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1534

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1233

Fiul lui Radu Mazăre s-a lansat în afaceri! Iată ce domeniu a ales Răducu Mazăre

02 Jan 2024 6938

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

19 Dec 2023 983

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 859

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464