Administratie locala

126.000 de lei de la Primăria Constanţa pentru Zip Escort SRL pentru pază, transport valori şi monitorizare sisteme antiefracţie (document)

În luna februarie, vă anunţam că Primăria Constanţa organizează consultare publică în vederea achiziţiei serviciului de pază şi transport valori, precum şi pentru monitorizare sisteme de alarmare antiefracţie şi intervenţie rapidă. Transportul şi paza valorilor urmau să se realizeze zilnic, în zilele lucrătoare, de la sediile Primăriei Municipiului Constanţa, la casieria centrală a achizitorului, ulterior la Trezoreria Municipiului Constanţa şi retur, folosind autovehicule blindate, pe traseele prestabilite.
 
Contractul de prestări servicii privind achiziţia serviciului de pază şi transport valori, monitorizare sisteme de alarmare antiefracţie şi intervenţie rapidă, cu agenţi înarmaţi, precum şi eliminarea disfuncţionalităţilor echipamentelor tehnice, cu schimbare de piese, a fost atribuit de Primăria Constanţa societăţii Zip Escort SRL. Contractul cu nr. 51560, atribuit prin cumpărare directă, a fost semnat pe 19.04.2017. Preţul de atribuire a fost de 126.050 de lei.

Locaţiile instituţiei Primăriei de unde se vor colecta valorile sunt următoarele: City Park Mall - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C, etaj 2; Casa Căsătoriilor - strada Mihai Eminescu nr. 20; Administraţie Cimitire - strada Bărăganului nr. 2-4; parcarea verde din zona Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, în momentul când se va achiziţiona serviciul de încasare a taxei. Suplimentar, în funcţie de necesităţile achizitorului, se vor transporta valori şi la o altă locaţie, în baza ordinului de lucru transmis de achizitor, pe traseele prestabilite.

Prestatorul gestionează şi serviciul de monitorizare sisteme antiefracţie şi intervenţie cu agenţi înarmaţi cu trei echipaje de intervenţie specializate (minimum trei autoturisme), formate din cel puţin doi agenţi de securitate dotaţi cu armă de foc şi muniţie aferentă, cu bastoane de cauciuc sau tip tonfe, spray-uri iritant-lacrimogene, uniforme de serviciu cu însemnele distinctive ale societăţii de pază, mijloace de protecţie individuală (veste antiglonţ etc.) şi ecusoane de identificare cu fotografie.

Despre Zip Escort SRL 

Cu sediul social în municipiul Constanţa, societatea Zip Escort SRL are ca obiect de activitate „protecţie şi gardă“. Are un capital social subscris de 300 de lei, integral vărsat, fiind compus din 30 de părţi sociale.

Potrivit Registrului Comerţului, firma este deţinută de Iulian Radu, născut în Constanţa, şi de Zoe Paula Radu, de asemenea născută în Constanţa. Fiecare deţine 50% din capitalul social. Administratorul firmei este Gheorghe Cristian Constantin

Contractul dintre Primăria Constanţa şi SC Zip Escort SRL, aşa cum a fost el postat pe site-ul municipalităţii, poate fi consultat în secţiunea „Documente“.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanţa a semnat un nou contract. Vizat este sistemul de bike-sharing. Firma câştigătoare a fost în atenţia DLAF şi DNA pentru o licitaţie de la Primăria Cluj (document)

20 Jul 2017 1170

Cui plăteşte Primăria Constanţa peste 15.000 de euro pentru acţiuni de conştientizare a populaţiei privind spaţiile verzi publice urbane? (document)

08 Jul 2017 1414

Cine va monta drapelele în municipiul Constanţa pentru sărbătorile naţionale şi Ziua Oraşului? (document)

06 Jul 2017 678

Câţi bani încasează Pomacost SA? Primăria a încheiat două contracte cu firma de casă a fostului primar Radu Mazăre (galerie foto + documente)

03 Jul 2017 5327

Primăria Constanţa pregăteşte o nouă achiziţie pentru paza bunurilor publice şi private aparţinând municipiului din staţiunea Mamaia

29 Jun 2017 1387

Contractul a fost semnat luna trecută River Transnav din Constanţa întreţine fântânile arteziene şi bazinele ornamentale (document)

10 Jun 2017 1614

Primăria punea la bătaie 150.000 de lei „Ziua Copilului“, anulată la Constanţa! Cum s-a ajuns aici

16 May 2017 3712

Editorial Contractul de ecarisaj nu trece examenul „genocidului“ canin şi nici nu rezolvă problema maidanezilor din oraş!

13 Apr 2017 2396

Contract pe 20 de ani Total Grup Telecom, furnizorul de reţele de comunicaţii electronice al Primăriei Constanţa (document)

06 Apr 2017 1001

Liber la înscrieri în Programul „Respect“ în cluburile pentru pensionari. Doar un ofertant pentru tipărirea tichetelor

02 Feb 2017 590

Proiect european pierdut. Parcul Arheologic, reabilitat pe banii constănţenilor! Trei milioane de euro pentru Mobitom şi Pomacost! (galerie foto)

26 Nov 2016 5136

Ping-pong în instanţă cu dosarul Primăriei, care vrea să anuleze contractul de sponsorizare cu Fundaţia Fantasio

22 Feb 2016 1367

Primăria Mircea Vodă, autoritatea contractantă Firma lui Pocora a construit aleile pietonale din Satu Nou, contra unei sume de peste 130.000 de lei (documente)

12 May 2014 3208

Contract de peste 80.000 de lei de la Primăria Negru Vodă pentru SC Arhitrava SRL (documente+proces verbal)

10 May 2014 1653

Ce legătură este între o firmă care a câştigat un contract cu Primăria Mircea Vodă şi soţul Ramonei Dospinescu (21 documente + proces verbal)

07 May 2014 2495

Sediu de primarie - com. Dragalina, judetul Calarasi - 12.09.2013

20 Mar 2014 714

Primăria Tulcea a atribuit un contract de peste 3 milioane de lei unei firme cu care a mai derulat alte 30 (document)

05 Feb 2014 3362

Cine se teme şi de cine Primăria Constanţa caută avocaţi pentru viitoarele procese cu FINCOGERO

26 Nov 2013 1195

Suplimentare de contract la Primăria Tulcea, prin negociere fără anunţ de participare (documente)

21 Nov 2013 1335

Lucrari supraetajare si modernizare fatada sediu primarie - 15.11.2013

15 Nov 2013 589

Autoturisme de aproape 150.000 lei bucata pentru poliţiştii locali din Constanţa

13 Nov 2013 1806

Primăria Poarta Albă a atribuit un contract evaluat la aproape 300.000 lei pentru nici 90.000 lei

13 Nov 2013 1952

Litoral TV Pace între Primăria Constanța și italienii de la FIN.CO.GE.RO

02 Oct 2013 1182

Reabilitare si extindere sediu Primarie Silistea - 17.09.2013

17 Sep 2013 388

Avem de plătit datorii până în 2018 Primăria Constanţa a actualizat situaţia contractelor de finanţare rambursabilă

27 Feb 2013 2090

Primăria Constanţa face licitaţie pentru serviciile de promovare TV

10 Dec 2012 677

Cine va promova „ctitoriile" lui Mazăre?

20 Sep 2012 1296

Încă un contract pentru pasarelele pietonale

17 Sep 2012 1973

Încă o licitaţie la Primărie. Uite pentru ce!

14 Aug 2012 785

Extindere sediu primarie Pecineaga, comuna Pecineaga jud. Constanta - 17.08.2011

17 Aug 2011 1026

Reabilitare centru civic (zona Primarie-Stadion) si strazile adiacente G. Cosbuc, Ovidiu, M. Eminescu, Crisan - 1010.08.2011

10 Aug 2011 648

Furnizare aplicatii software - 20.04.2011

20 Apr 2011 763

Primăria Constanţa a dat „prietenei" House Consult contractul pentru documentaţiile promenadei turistice Mamaia

01 Apr 2011 1079

Contract pe doi ani semnat între primărie şi conducerea City Mall

02 Nov 2010 686

Geconst Company s-a mai pricopsit cu un contract de la Primarie

13 Aug 2010 1216

Uups! Un loc de parcare construit de Primarie costa aproape 10.000 de euro

07 Aug 2010 617

A batut palma cu Mariana Mircea?! Iofcea nu mai vrea primar la Cernavoda, vrea contracte de la primarie

02 Jul 2010 1343

Uups! Firma primarului din Harsova construieste Primaria din Topalu

05 Jun 2010 853

Sediu Primarie D+P+1E, sat Topalu, comuna Topalu, judetul Constanta - 18.05.2010

18 May 2010 1337

Daconex pierde contractul pungilor de la primarie

12 Mar 2010 1479

Functionarii din Primarie ameninta cu greva generala

02 Feb 2010 832

Tramudana are ordin sa nu spuna nimic Omerta la Primarie

17 Oct 2009 974

Pomacost a mai luat un contract de la primarie

29 Sep 2009 725

Herarconi, in block-start pentru Primarie si CJC

12 Jul 2009 1531

“Reabilitare anexa primarie Mircea Voda” - 08.07.2009

08 Jul 2009 738

SC Daroff, favorita la rechizite pentru CJC si Primarie

10 May 2009 1462

WC-urile publice aduc bani grei familiei Merla

16 Aug 2008 684

Bani publici pentru bombe ecologice

09 Aug 2008 658

Declinul lui Tucan

07 Jul 2008 2380

Mazare&Co. si locurile de joaca pentru copii

08 Apr 2008 860