2016, anul schimbării la faţă a oraşului Techirghiol. Iată proiectele de milioane de lei ale administraţiei publice locale! (galerie foto)



Oraşul Techirghiol se pregăteşte pentru a intra într-un amplu proces de modernizare. Administraţia publică locală are numeroase proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii. Pentru că în ultimii ani s-au primit mai multe cereri din partea tinerilor pentru a-şi înfiinţa un cămin în frumosul oraş balnear, Primăria Techirghiol a decis ca anul acesta să atribuie 180 de loturi de teren de câte aproximativ 400 de metri pătraţi pentru tineri în lotul A105.
 

„Avem deja peste 300 de cereri în acest sens. Vom denumi zona aceasta Cartierul Tineretului, pentru care, de altfel, am prevăzut deja bugetul în vederea realizării infrastructurii, adică introducerea reţelelor de iluminat, apă, canalizare şi chiar gaze naturale“, a explicat viceprimarul cu atribuţii de primar, Iulian Soceanu.

Suflu nou pentru oraşul lui Tekir

Iar aceasta nu este singura iniţiativă a şefului administraţiei publice locale de a îmbunătăţi condiţiile de trai din Techirghiol. În cadrul primei şedinţe ordinare de Consiliu Local din acest an, când s-a aprobat bugetul, aleşii locali au votat şi bugetul pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru aducţiunea de gaze naturale în oraş, alocându-se suma de 100.000 de lei.
 

„Un alt obiectiv este întocmirea documentaţiei tehnico-economice privind infrastructura din zona A202, Nenciu Stoian (n.r. o zonă în care Consiliul Local a vândut terenuri şi şi-a asigurat sursa financiară pentru cofinanţarea proiectelor europene), zone care până acum nu au fost abordate deloc din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii. De asemenea, avem în plan mai multe proiecte de modernizare, de extindere a aleilor pietonale, a spaţiilor verzi din zona străzilor Vasile Alecsandri şi Ovidiu. Pentru această sistematizare, am alocat un buget de 1.100.000 de lei. Săptămâna aceasta, vom demara procedurile pe portalul achiziţiilor publice. Încă lucrăm la caietul de sarcini“, a explicat Soceanu.

 
Banii pentru aceste investiţii de durată provin, de fapt, din economia pe care autorităţile locale au făcut-o la final de an cu cele două mari lucrări derulate pe fonduri europene - asfaltarea străzilor şi Grădina Botanică.

Economie din lucrările bine făcute

 

„Când am ajuns viceprimar şi am preluat atribuţiile de primar al oraşului, procentul de implementare a celor două proiecte era de 40% - 45% din întregul obiectiv. La 31 decembrie 2015, acesta crescuse la 80% - 85%. Faptul că ne-am apropiat foarte mult de termenul de finalizare a făcut ca Primăria Techirghiol să nu intre în anul 2016 într-un colaps financiar, deoarece suma care trebuia acoperită de către Consiliul Local pentru finalizarea celor două proiecte va fi mult mai mică decât dacă procentele rămâneau îngheţate la 40% - 45%. Este vorba despre o sumă de aproximativ 1,5 milioane de lei, în comparaţie cu 3,5 milioane de lei, care urmau a fi alocate de către Consiliul Local, în vederea finalizării acestor proiecte. De aceea, banii pe care i-am «salvat» i-am putut direcţiona către alte proiecte necesare“, a adăugat viceprimarul oraşului Tehirghiol.

 

Nu mai puţin important este că la Techirghiol se pregăteşte demararea unui amplu proiect de pietruire a peste 32 de străzi. De fapt, aici este vorba despre lucrări de reîmprospătare a pietrei depuse deja, dar care, din cauza condiţiilor meteo, de-a lungul anilor, s-a deteriorat.

„Pentru un alt proiect, avem finalizată documentaţia, în vederea accesării de fonduri europene. Este vorba despre asfaltarea a 33 de străzi: Fermei, aleea Siretului, Mărăşeşti, Maior Şonţu, Dimitrie Bolintineanu, aleea Foişorului, Veniamin Costache, Samuel Micu, Aprodul Purice, Vasile Lupu, Câmpinei, col. Mărculescu, Gheorghe Şincai, Ion Creangă, Spătarului, Alexandru Vlahuţă, Alecu Russo, Ana Ipătescu, Eremia Movilă, Ienăchiţă Văcărescu, Gheorghe Lazăr, Anton Pann, Libertăţii, Bechir Cobanzade, Războieni, aleea Lupeni, Ovidiu, Al. I. Cuza, 9 Mai parţial, Dr. Victor Climescu, străzi care, însumate, ajung la valoarea de 9.941.325 de lei cu TVA. Aceste proiecte vor fi depuse cât de curând fie pe fonduri europene, fie pe fonduri guvernamentale, fie prin fonduri judeţene“, a adăugat Soceanu.

Locuinţe pentru persoanele defavorizate

În afara iniţiativei de a acorda loturi de casă pentru tineri, Primăria Techirghiol va începe lucrările şi pentru ridicarea mai multor blocuri de locuinţe modulare. 56 de astfel de locuinţe vor fi ridicate în zona Obor pentru cei care provin din familii defavorizate. De asemenea, pentru familiile care sunt evacuate din casele care au fost retrocedate, Primăria Techirghiol va reabilita mai multe locuinţe.
 

„Finalizarea blocurilor sociale din zona IAS reprezintă un alt obiectiv important. Aici sunt 48 de apartamente în care vor locui cetăţeni ale căror locuinţe au fost retrocedate prin hotărâri judecătoreşti foştilor proprietari, locuinţe pe care vor trebui să le elibereze“, a adăugat viceprimarul Iulian Soceanu.

 
Tot pentru cei care provin din medii defavorizate, Primăria Techirghiol, în parteneriat cu Fundaţia Breathe, Biserica Ortodoxă Română, prin cele două parohii din localitate şi Mănăstirea „Sfânta Maria“, vor oferi o masă caldă la prânz pentru liceenii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. De asemenea, la Liceul „Emil Racoviţă“, Primăria pregăteşte amenajarea unei zone de parcare de 25 - 30 de locuri.
 
Pentru a asigura ordinea publică, autorităţile locale au decis implementarea unui sistem de monitorizare video la Techirghiol. 100.000 de lei este bugetul alocat în acest scop. Aceeaşi sumă este prevăzută şi pentru problema câinilor comunitari. Primăria va înfiinţa un serviciu de capturare a animalelor fără stăpân, care vor fi duse apoi într-un centru specializat, pentru a fi deparazitate şi îngrijite corespunzător. Aici, animalele vor putea fi vizitate şi chiar adoptate de iubitorii de animale, a explicat viceprimarul oraşului Techirghiol.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Rizea Rodica

22 Feb, 2016 18:23

Ma impresioneaza tot ce promoteti , numai sa va tineti de cuvant , nu sa promoterti acum in an electoral si dupa ce va vedeti alesi , se duc pe apa sambetei toate promosiunile , scuzandu-va ca nu ati reusit sa obtineti fonduri indiferent de unde , europene sau cum or fi ele .Eu locuiesc pe STR A .I CUZA , si fac mentiunea ca aceasta strada este tot o groapa, sper din tot sufletul sa faca parte si aceasta strada din peocesul de modernizare.

Articole asemanatoare

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 377

Cumpărări directe Constanța Ce firmă prestează serviciile de reparare și de întreținere sistem de irigare la Techirghiol (DOCUMENT)

21 Apr 2024 468

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 331

Contract în valoare de peste 3,7 milioane de lei Primăria Techirghiol a concesionat sistemul de iluminat public din oraș firmei Euro-Audit Service SRL (DOCUMENT)

16 Apr 2024 445

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 459

Cumpărări directe Constanța Seaside Playgrounds SRL va amenaja un loc de joacă în Parcul Terapeutic Techirghiol. Contract de peste 700.000 lei (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 476

Licitații Constanța Primăria Techirghiol investește în lucrări de reparație și întreținere curentă a unor străzi asfaltate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 1103

Licitații Constanța Primăria orașului Techirghiol cumpără mobilier pentru Liceul Teoretic „Emil Racovița” (DOCUMENT)

25 Mar 2024 635

Licitații Constanța Fourmar Construct Management SRL se va ocupa de proiectarea și execuția lucrărilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Castelu. Primăria achită circa 400.000 de euro (DOCUMENT)

16 Mar 2024 595

Angajări Constanța Posta vacant la Primăria Techirghiol

15 Mar 2024 1193

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 744

Cumpărări directe Constanța Primăria Techirghiol plătește aproape 900.000 lei pentru lucrări de întreținere și reparație a străzilor (DOCUMENT)

28 Feb 2024 1065

Primăria Eforie cumpără ambarcațiune de salvare folosită în scopul salvarii vieții pe mare în Asia, Europa și Africa de Sud

25 Feb 2024 581

Licitații publice Primăria Techirghiol a bătut palma cu două companii din Constanța pentru proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane (DOCUMENTE)

15 Feb 2024 846

Primăria Techirghiol scoate la licitație un contract de peste 2.1 milioane de euro. Sunt vizate lucrări pe 11 străzi din oraș!

06 Feb 2024 716