Femeile fac un pas în faţă, la Murfatlar Acţiunile de voluntariat, sprijinite de primarul Valentin Saghiu

În perioada 17-21 august, se desfăşoară Săptămâna Voluntariatului în cadrul proiectului „Femeile fac un pas în faţă!“, organizat de Primăria oraşului Murfatlar în parteneriat cu echipa Profeminin. Ieri, absolventele cursurilor de calificare profesională din Murfatlar, împreună cu o echipă entuziastă de femei din localitate, şi-au dat întâlnire la sediul Primăriei oraşului. Toate voluntarele au venit la acţiune încărcate cu daruri - haine pentru copii, jucării şi alte mici cadouri -, pe care le-au oferit familiilor din rândul celor care primesc de obicei sprijin de la Primărie de Paşte sau de Crăciun. „Grupul nostru inimos vrea să arate că nu trebuie să fii bogat ca să dăruieşti, ci trebuie doar să te uiţi cu atenţie şi compasiune în jur şi să fii gata să dai o mână de ajutor unde se poate“, au declarat reprezentantele Profeminin.
 
Ce mai demonstrează această acţiune de ieri, din Săptămâna Voluntariatului? Că participarea la un curs de calificare precum cele organizate de echipa Profeminin nu e doar un prilej de învăţare, ci şi o ocazie de a cunoaşte oameni noi, cu preocupări sau probleme comune, de a socializa, de a lega prietenii şi, în final, chiar de a organiza un grup de iniţiativă comunitară în localitate. Până la urmă, comunităţile nu înseamnă decât un lucru: oameni activi!
 
Obiectivul pe termen lung al proiectului „Femeile fac un pas în faţă!“ constă în dezvoltarea şi promovarea egalităţii de şanse şi de gen în societatea românească şi aplicarea în practică a acestui principiu în beneficiul a 740 de persoane. Dintre acestea, 650 sunt femei inactive sau care doresc să reintre pe piaţa muncii după o lungă perioadă de întrerupere a carierei pentru îngrijirea şi susţinerea familiei. Cu ajutorul calificării sau al recalificării, al consilierii şi al asistenţei oferite, femeile vor fi sprijinite în (re)clădirea carierei şi vor beneficia de un acces mai uşor pe piaţa muncii.
 
Evenimentul de ieri vine la doar o zi după ce absolventele cursului de coafură organizat în oraşul Murfatlar din judeţul Constanţa s-au dus la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice din Poarta Albă şi şi-au oferit serviciile persoanelor găzduite acolo. „Mâine (n.r. astazi), femeile din oraşul Murfatlar angrenate în Săptămâna Naţională a Voluntariatului vor merge la Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi din Techirghiol, unde vor petrece mai multe ore cu cei mici, învăţându-i să picteze. Iniţiativa grupului de femei din Murfatlar de a merge la azilul de bătrâni de la Poarta Albă m-a emoţionat şi, atât cât putem, facem tot posibilul de a sprijini astfel de acţiuni civice. De asemenea, apreciez foarte mult şi iniţiativa de astăzi (n.r. ieri) de a duce pachete copiilor proveniţi din medii defavorizate din Murfatlar şi Siminoc“, a declarat primarul oraşului Murfatlar, Valentin Saghiu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Site-ul proiectului, încremenit în 2016 Campania „Curăţăm Constanţa Noastră“, start fără repere de acţiune

04 Apr 2017 1450

Elevii Colegiului Național de Arte ”Regina Maria”, voluntari în cazuri sociale

17 Nov 2014 1351

Săptămâna Naţională a Voluntariatului la Centrul Antidrog Constanţa „Recrează-te prin voluntariat!“

22 May 2014 2691

Primăria municipiului Medgidia se implică în acţiuni civice Săptămâna Voluntariatului, aproape de start

08 May 2014 1687