Actualizarea PUZ-ului „Zona Campus Universitar“, în atenţia Comisiei de urbanism a CLM Constanţa (document)



În această săptămână, membrii Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul CLM Constanţa se reunesc în două şedinţe extraordinare. Una dintre ele va avea loc pe 14 octombrie, pentru a analiza solicitările privind avizarea PUZ-ului pentru construire imobil P+4E - locuinţe colective pe terenul în suprafaţă de 150 mp situat pe strada I.L. Caragiale nr. 47A, proprietate a lui Constantin Caramihai, precum şi avizarea Planului Urbanistic Zonal - Campus universitar.
 
În primul caz, potrivit unui referat întocmit de Direcţia Urbanism - Biroul Strategii Urbane, s-a constatat că certificatul de urbanism are termenul de valabilitate expirat din 7 ianuarie şi nu a fost solicitată prelungirea valabilităţii, documentaţia de urbanism nu respectă prevederi legale în vigoare, nu se asigură necesarul de locuri de parcare, fiind identificate şi multe alte nereguli. În consecinţă, s-a propus respingerea Planului Urbanistic Zonal pentru construirea unui imobil P+4E - locuinţe colective pe terenul în suprafaţă de 150 mp situat pe strada I.L. Caragiale nr 47A, aparţinând lui  Constantin Caramihai.
 
În cadrul aceleiaşi şedinţe, membrii Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul CLM Constanţa vor analiza un amplu „Memoriu general“ elaborat de SC Expaco SRL, care vizează actualizarea Planului Urbanistic Zonal „Zona Campus Universitar“ Constanţa din „zona de nord a intravilanului municipiului Constanţa, teritoriu adiacent malului sudic al Lacului Siutghiol, delimitat de bd. Aurel Vlaicu, lacul Siutghiol, limită PUZ - Palazu Mare şi limită PUZ - Mamaia“, beneficiar fiind Primăria Constanţa.
 
Documentaţia propune actualizarea prevederilor urbanistice pentru o suprafaţă de circa 57,50 hectare şi tratează o serie de probleme cum ar fi: zonificarea funcţională a terenurilor, organizarea reţelei stradale, organizarea urbanistic-arhitecturală în funcţie de caracteristicile zonei, indici şi indicatori urbanistici, dezvoltarea infrastructurii edilitare, statutul juridic şi circulaţia terenurilor, zone protejate şi servituţi, permisiuni, restricţii, precum şi actualizarea planurilor topografice cu menţionarea obiectivelor de utilitate publică. 
 
La finalul amplului material s-au tras şi concluziile, iar propunerile vizează: „reorganizarea şi modernizarea reţelei stradale, coroborată cu extinderea reţelelor de utilităţi care să asigure investitorilor condiţii optime de mobilare a terenurilor, conform reglementărilor aprobate“; „organizarea spaţiilor publice urbane (trotuare, parcări, spaţii plantate, zona de chei deschisă publicului, puncte de belvedere, trasee de promenade de-a lungul malului lacului etc.)“ pentru punerea în valoare a zonei, şi, nu în ultimul rând, aplicarea reglementărilor privind iluminatul public al locurilor de odihnă, amplasarea altor tipuri de mobilier urban, plantaţii ornamentale şi de aliniament, „în spiritul promovării coeziunii teritoriale“.
 
Una peste alta, municipalitatea vrea ca, odată cu implementarea noilor reglementări urbanistice printr-un Regulament local de urbanism, să realizeze în acea zonă „un spaţiu construit cu funcţiuni specifice campusului universitar, dar şi amenajări pentru agrement, sporturi acvatice şi petrecerea timpului liber, activităţi conexe locuirii şi funcţiunilor turistice care sunt atrase în zonă de potenţialul peisagistic al cadrului natural existent, dar prea puţin exploatat“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atac armat în apropierea unui campus universitar din Baltimore, statul Maryland. Sunt mai multe victime

04 Oct 2023 820

Programul Premierului Marcel Ciolacu, luni, 2 octombrie 2023

02 Oct 2023 579

Imobiliare Constanța Rezultatul consultării publice pentru investiția Genesis Concept SRL din zona Campusului Universitar(DOCUMENT)

10 Aug 2023 1393

PUZ inițiat de Genesis Concept SRL și Liber Sav SRL Este vizat un teren de pe malul lacului Siutghiol - zona Campus Universitar din Constanța (DOCUMENT)

06 Jul 2023 1563

Investitorii de la Margona MTC, Genesis Concept, Tomis Real Estate și Confort Urban fața în față cu reprezentanții Comisiei de Urbanism a Primăriei Constanța

31 May 2023 1610

Accident rutier în zona Campusului Universitar din Constanța. Două autoturisme, implicate

28 Apr 2023 1164

Biblioteca Județeană Constanța anunță lansarea cărții „Marea carte a uitării” în Aula Universității „Ovidius”

29 Mar 2023 1007

Autorizație de construire Bloc de șase etaje în zona Campusului Universitar, din Constanța

19 Jan 2023 1603

Investiție de ultim moment Două blocuri de 6 și 8 etaje vor fi construite în zona Campusului Universitar. Cine sunt investitorii

19 Oct 2022 5107

Pieton implicat într-un accident în zona Campusului Universitar din Constanța

11 Oct 2022 1228

Campus Universitar - Universitatea "Ovidius" și Biserica Ortodoxă "Sf. Constantin și Elena" din Constanța rămân fără curent electric. Ce alte localități din județ sunt vizate

02 Aug 2022 1342

Minibliotecă stradală inaugurată în fața Campusului Universității Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jul 2022 1819

Consultare de piață cei care vor să construiască în zona Campusului Universitar din Constanța

24 Jun 2022 1254

PUD-urile afaceristului Tapangea în zona Campusului universitar ajung pe masa Comisie tehnice de urbanism

20 Jun 2022 1634

Investitorul Ion Tapangea a inițiat două Planuri Urbanistice de Detaliu. Documentațiile sunt în consultare publică pe site-ul Primăriei Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2022 1719