Asociaţia manageriază „Sistemul integrat al deşeurilor” Judeţul Constanţa îşi desemnează reprezentantul în ADI „Dobrogea” (document)

Consilierii judeţeni sunt convocaţi astăzi în şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi figurează patru proiecte de hotărâre. Unul dintre ele face referire la desemnarea reprezentantului judeţului Constanţa în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Dobrogea”.
 
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” a fost constituită în conformitate cu prevederile Legii Administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii Serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.
 
Asociaţia s-a constituit ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001, republicată, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi funcţionează pe baza statutului, conform Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru, şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară ce au ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.
 
Din 2008, Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat participarea judeţului Constanţa în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”.
 
Până la această dată, la Asociaţie au aderat 62 de unităţi administrativ-teritoriale, judeţul Constanţa, două municipii, opt oraşe şi 51 de comune. Proiectul major al Asociaţiei este „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Constanta”. În conformitate cu ultimele modificări ale Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) este beneficiarul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa”, în sensul că toate bunurile achiziţionate sau realizate prin intermediul proiectului vor fi în proprietatea CJC.
 
În calitate de beneficiar al proiectului, CJC este responsabil pentru gestionarea şi implementarea proiectului. În acest scop, prin HCJC nr. 159/15.05.2009, CJC a înfiinţat Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP) pentru a asigura managementul proiectului în faza de pregătire şi de implementare. Conform Dispoziţiei preşedintelui CJC nr. 490/01.06.2010, a fost constituită echipa UIP, alcătuită din funcţionari publici din cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza proiectul la care facem referire. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 464

Ședință CJC Rămâne sau nu, Consiliul Județean Constanța în Asociația de Dezvoltare Durabilă? (DOCUMENT)

21 Apr 2024 567

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 835

Asociație de proprietari din Năvodari, amendată de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 665

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 778

Modificări în actele constitutive ale Asociației Mentalart Club Constanța

13 Feb 2024 534

Profi Rom Food SRL dă în judecată o asociație de proprietari. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

11 Feb 2024 744

Primarul din Constanța, autorizat definitiv să desființeze instalațiile de gaze la un bloc din oraș!

02 Feb 2024 27903

Constanța O asociație din domeniul sportului și-a schimbat denumirea

01 Feb 2024 738

Felicia Ovanesian a schimbat denumirea Asociației „Liga pentru Drepturile Constănțenilor”

30 Jan 2024 955

Știri Constanța Primarul Chițac, o nouă întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Ce s-a discutat

12 Dec 2023 1017

Autorizație de la Primăria Constanța pentru Euro Gaz Actual SRL din Năvodari. La ce va deservi

27 Nov 2023 703

Imobiliare Constanța Autorizație de construire pentru o asociație de proprietari. Este vizată instalația de gaze naturale

27 Nov 2023 951

LIVE TEXT Asociația Sine Qua Non sărbătorește Ziua Dobrogei prin lansarea unei cărți de istorie de peste 1.000 de pagini (FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 875

Remi Mincă, fostul director al AJOFM Constanța, chemat în instanță pentru situația financiară a Asociației de Calificare și Recalificare pentru Tineret

07 Nov 2023 1177