„Atunci când plouă, ne trebuie o barcă“ Constănţenii din cartierul rezidenţial Baba Novac, supăraţi pe autoritatea locală (galerie foto)

Pe adresa electronică a cotidianului  ZIUA de Constanţa a sosit o sesizare din partea unui constănţean care reclamă starea deplorabilă a drumurilor din cartierul compus din „Locuinţe ieftine pentru tineri“, proiect iniţiat şi dezvoltat de Primăria Constanţa, cunoscut sub numele de Baba Novac. Locatarii acestei zone sunt nevoiţi să circule prin noroaie, întrucât străzile nu sunt asfaltate, iar locurile de parcare lipsesc cu desăvârşire.
 
„Ultimele trei blocuri ridicate de Mazăre nu beneficiază nici în momentul de faţă de asfalt şi de locuri de parcare! O debandadă totală aici, iar gropile adânci de 50 de centimetri se umplu cu apă la fiecare ploaie. Este mai rău ca la ţară. Zona trebuia asfaltată de când au fost terminate blocurile! E inadmisibil ce se întâmplă. Toate blocurile din ansamblu beneficiază de asfalt. Dar aceste trei blocuri nu au, deşi în contractul semnat scrie clar că vom beneficia şi de asfalt, şi de locuri de parcare. La Primărie nu ne spune nimeni nimic! Radu Mazăre preferă să facă petreceri cu care alegorice din banii bugetului local. Este inadmisibil. Toţi dintre aceia care locuiesc în cele trei blocuri plătesc taxe şi impozite. Atunci când plouă, ne trebuie o barcă“, ne-a scris cititorul.
 
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Liviu Tramudana, a declarat că cel care se ocupă de asfaltarea străzilor din cartier este SCIL (Societatea Comerciala de Interes Local) Confort Urban SRL. Însă inginerul-şef Mugurel Voineagu, din cadrul SCIL Confort Urban SRL, a ţinut să precizeze că asfaltarea străzilor din cartierul „Locuinţe ieftine pentru tineri“ revine în grija constructorului.
 
Reamintim că proiectul a fost lansat în 2008, ansamblul rezidenţial fiind compus din 1.044 de unităţi locative, dintre care 720 de apartamente cu două camere şi 324 de garsoniere. Ansamblul este format din 18 blocuri, realizate în opt etape de Almacons SRL, Consulting & Construction Investments SRL, Argos SRL, ABC Val SRL, COMCM SA, Imvest SRL, Eucass SRL, Shapir Structures SRL. Potrivit proiectului publicat pe site-ul Primăriei Constanţa, ultimele trei blocuri din cartier, ridicate în etapa a opta, BN9, BN10 şi BN11 (despre care vorbeşte constănţeanul supărat), urmau să fie construite de SC Metal Intertrade SRL. Ulterior, execuţia, finalizarea şi vânzarea blocurilor din această  etapă (BN9, BN10 şi BN11) a fost preluată, prin acord de transfer, de către SC Shapir Structures SRL.

A câştigat licitaţia pentru repararea şi modernizarea tramei stradale

Primăria Constanţa, prin Confort Urban, a organizat, la sfârşitul anului 2011, o licitaţie deschisă pentru lucrările de întreţinere, reparare şi modernizare a tramei stradale a municipiului Constanţa, pentru anii 2012, 2013 şi 2014. Potrivit anului de atribuire nr. 131673 / 22.11.2011, publicat pe SEAP, valoarea contractului atribuit a fost de 160.770.347 de lei fără TVA (aproape 40 de milioane de euro), iar câştigătoare a fost desemnată societatea Shapir Structures SRL. Suprafaţa totală pe care o avea în grijă firma era  de 650.000 mp de carosabil şi 220.000 mp de trotuare, urmând ca, până la finele lui 2014, aceasta să finalizeze 80% din volumul de lucrări contractate.

Fostul administrator al Shapir Structures SRL, în vizorul DNA

Avraham Morgenstern, fostul administrator al societăţii Shapir Structures SRL, este cercetat de DNA, alături de Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“. Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, „inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social Henri Coandă, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Constanţa“. „Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma a fi organizată. Astfel, în cursul anului 2011, i-a remis primarului municipiului Constanţa suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi offshore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)“, se arată într-un comunicat al DNA. Procurorii mai susţin că „unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan în favoarea firmei respective au fost cele prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 de lei fără TVA - circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a Consiliului Local, iniţiată de primarul Mazăre Radu Ştefan“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția, prezentă în mai multe cartiere din Constanța. S-au aplicat amenzi (FOTO)

12 Jun 2023 1208

Constănțeanul supărat. „Administrația Chițac nu a auzit de cartierul nostru. În acest ritm, Baba Novac, numai are nicio șansă" (GALERIE FOTO)

14 Dec 2021 5962

Cartierul uitat primește asfalt. Primarul Decebal Făgădău anunță demararea asfaltării integrale a altor 15 străzi și alei din Compozitorilor

09 Apr 2020 1963

Se modifică devizele generale pentru lucrările de construire a tramei stradale din cartierele Compozitorilor și Baba Novac (document)

26 Feb 2020 1880

Revista presei locale

07 Mar 2019 1567

Mai multe străzi din cartierul Baba Novac, reabilitate de Confort Urban SRL. Ce autorizații de construire a emis municipalitatea

20 Jul 2018 1972

Consiliul Local aprobă studiile de fezabilitate. Încep lucrările la trama stradală din municipiul Constanţa - cartierul Baba Novac (document)

21 Aug 2017 3562

UPDATE3. Exclusiv. Un bărbat a fost lovit de o mașină a ”City Protect”. A murit la spital! (galerie foto+video)

15 Jul 2016 19804

Înainte de alegeri Primăria Constanţa mai face nişte lucrări în cartierul de locuinţe ieftine pentru tineri din Baba Novac (document)

13 May 2016 3086

Cartierul Tineretului creşte cu încă două imobile Tanase Stercu a planificat două blocuri de patru etaje pe Baba Novac

29 Mar 2016 4211

Avarie RAJA în cartierul Coiciu

22 Nov 2014 1895

Urmărit general, prins în cartierul de tineri din strada Baba Novac

11 Nov 2014 1621

Accident rutier în cartierul Coiciu

27 Sep 2014 2308