Băisan, Banias şi Dragomir părăsesc Consiliul Judeţean. Vineri intră în pâine noii consilieri

Doar un an, atât a durat mandatul de ales judeţean pentru unii consilieri judeţeni constănţeni. Doi dintre ei şi-au pierdut susţinerea politică a formaţiunilor pe lista cărora au candidat în vara anului trecut, iar cel de-al treilea a ales să părăsească Consiliul prin demisie. PNL Constanţa l-a exclus pe Remus Cristy Băisan din partid, după ce i-a pus în cârcă, în cadrul unei comisii interne de anchetă, prejudicierea imaginii partidului şi, astfel, acesta şi-a pierdut şi mandatul de ales judeţean.
 
Oficial, Biroul Politic Judeţean al PNL Constanţa a votat în unanimitate, prin vot secret, excluderea din partid a lui Băisan, ca urmare a încălcărilor repetate ale prevederilor Codului Etic, ale Regulamentului şi ale Statutului Partidului Naţional Liberal.
 
Potrivit conducerii PNL Constanţa, decanul Facultăţii de Navigaţie şi Transport Naval din cadrul Universităţii Maritime din Constanţa, Costel Stanca, este cel care îi va lua locul în Consiliul Judeţean lui Cristy Băisan. Stanca a mai candidat din partea PNL Constanţa şi pentru un mandat de senator în Parlamentul României.

Şi Emil Banias, fost membru ALDE, îşi va lua la revedere pe 30 iunie de la statutul de consilier judeţean, tot ca urmare a ridicării sprijinului politic, urmată de excluderea din partid. O doamnă, de această dată, Steluţa Lebidov, va prelua mandatul din partea ALDE.

Şi PSD Constanţa face, vineri, o schimbare în garnitura de consilieri judeţeni, în urma demisiei lui Cristinel Dragomir. Biroul Permanent Judeţean al PSD Constanţa a anunţat, prin vocea secretarului executiv al PSD Constanţa, Lucian Lungoci, următorul membru pe lista de consilieri judeţeni, în persoana Luminiţei Niţă, membru în organizaţia PSD Agigea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bugetul de venituri și cheltuieli al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța pe anul 2024, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

05 Feb 2024 808

Primăriile din județul Constanța primesc bani de la Consilul Județean. Iată cum se va împărți suma de peste 36 de milioane de lei (DOCUMENT)

05 Feb 2024 736

Ședință CJC Declanșarea selecției administratorilor societății Drumuri Județene Constanța SA a fost respinsă de consilierii județeni (VIDEO)

31 Aug 2023 1354

LIVE VIDEO TEXT Ședință ordinară a Consiliului Județean Constanța. Ce proiecte se află pe ordinea de zi (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 May 2023 1698

Ședință CJC Iată componența Echipei Intersectoriale Locale în domeniul prevenirii și combaterii exploatării copiilor prin muncă, a violenței asupra copilului și a violenței în familie (DOCUMENT)

20 Dec 2022 1863

Consilierii județeni au aprobat rectificările bugetare pentru instituții din subordine. Ce fonduri pentru dezvoltare merg către primăriile din județ?

12 Dec 2022 1434

Consiliul Județean Constanța a aprobat proiectul privind înființarea a 3.000 km de trasee cicloturistice (DOCUMENT)

09 Dec 2022 1968

Consiliul Județean Constanța, întrunit în ședință. Proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate

06 Oct 2022 1453

Bugetarea participativă la nivelul județului Constanța nu a primit votul aleșilor județeni. Se cere o analiză mai atentă și aprofundată

26 May 2022 1345

Consilierii județeni Răzvan Filipescu și Vasile Rizea, de la PRO România, și-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)

29 Jan 2022 1958

Consiliul Județean Constanța, întrunit în ședință ordinară. Ce proiecte au fost dezbătute

28 Jul 2021 1732

Aleșii județeni au stabilit componența Autorității Teritoriale de Ordine Publică Constanța. Ce alte proiecte au fost adoptate în ședința Consiliului Județean?

25 Mar 2021 1906

Ce averi și interese au cei mai noi aleși județeni constănțeni din actualul mandat?

02 Mar 2021 7024

Ce averi și interese au aleșii județeni constănțeni din actualul mandat? (IX)

09 Feb 2021 3499

Ce averi și interese au aleșii județeni constănțeni din actualul mandat? (VIII)

06 Feb 2021 3567