Administratie locala

Bilanţ de activitate Reţeaua de canalizare din localitatea Grădina va fi realizată prin PNDL 1 (galerie foto)

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul acestui an şi fiecare dintre noi face un bilanţ al activităţii şi al rezultatelor eforturilor depuse. Este şi cazul reprezentanţilor Primăriei comunei Grădina, care, în această perioadă, îşi fac deja planuri pentru anul viitor. „Anul acesta am muncit extrem de mult, am avut numeroase investiţii, unele sunt începute, altele au fost finalizate. La acestea se adaugă şi proiectele depuse pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, pentru care avem semnale bune“, a declarat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
Şi pentru că tot a adus vorba despre cele patru proiecte depuse pe PNDL 2, şefa administraţiei locale a reamintit că vor implementa un proiect prin care va fi extins şi reabilitat sistemul de alimentare cu apă din satul Cheia, pentru care este prevăzută alocarea a 1.747.338,88 de lei. Tot la capitolul utilităţi este inclus şi proiectul privind execuţia tramei stradale, evacuarea apei pluviale şi realizarea de accesuri spre curţi din comună, în valoare de 11.694.664 de lei.
 
Totodată, din fondurile alocate pentru PNDL 2, 1.792.473 de lei vor reveni unui proiect prin care se va reabilita şi extinde Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Grădina. Prin acelaşi program, se va aloca şi suma de 1.437.686 de lei pentru executarea imobilului în care urmează să funcţioneze un dispensar în satul Cheia.
 
Potrivit primarului localităţii, aceste proiecte vor deveni realitate: „Am fost sunată de la minister şi, în câteva zile, voi merge la Bucureşti pentru a semna contractele de finanţare. Ele au fost verificate şi sunt OK, deci vor fi finanţate pentru a fi implementate“, a precizat Iacobici.

Perspective pentru anul viitor

Pe lângă cele patru proiecte depuse pe PNDL 2 şi care vor începe să prindă contur, cel mai devreme, în primăvara anului viitor, după cum speră şefa administraţiei locale, locuitorii comunei Grădina mai au un motiv de bucurie. „În această lună, vom deschide ofertele pentru un proiect depus pe PNDL 1 care vizează realizarea reţelei de canalizare în localitatea Grădina şi pentru care trebuie să desemnăm firma câştigătoare, iar în luna martie 2018 preconizăm că vom demara lucrările“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.

Surprize de sărbători

Dar, până atunci, luna cadourilor nu va trece neobservată pentru copii şi persoanele nevoiaşe. „Vom avea un spectacol specific sărbătorilor de iarnă, iar pentru cei mici va veni Moşul, care le va aduce pachete cu dulciuri, iar celor cu pensii mici le vom oferi câteva alimente de bază: ulei, zahăr, orez şi făină. Aceste alimente se vor acorda numai pe bază de dosare care se încadrează în plafon; bătrâni cu pensii până în 700 de lei şi familii care au venituri pe membru de familie de 400 de lei, la care se adaugă persoanele cu dizabilităţi“, a conchis primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Comunei Grădina, județul Constanța, organizează concurs. Ce posturi sunt vacante

14 Dec 2017 686

Solicitare depusă Primăria Grădina speră să primească bani de la CJC

29 Nov 2017 253

Un teleferic spectaculos va lega Grădina Botanică Batumi de coasta Mării Negre

07 Nov 2017 823

Comuna Grădina, un şantier în lucru

26 Oct 2017 409

Încă o zi în „Grădina cu îngeri“ (galerie foto)

26 Oct 2017 559

Problema alimentării cu apă a comunei Grădina, aproape de rezolvare

28 Sep 2017 1527

Ansamblurile „Boboceii“ şi „Muguraşii Cumpenei“ din comuna Cumpăna şi-au adjudecat trofeul Festivalului „Dobroge, mândră grădină“ (galerie foto)

05 Sep 2017 953

Proiecte prin PNDL pentru comuna Grădina

31 Aug 2017 1016

Portocala este vitală pentru un sistem imunitar puternic

30 Aug 2017 575

Agenția Națională a Funcționarilor Publici scoate la concurs un post vacant la Primăria Grădina

27 Aug 2017 956

Hreanul este un foarte bun afrodisiac

23 Aug 2017 499

Piersici - ca în copilăria mea

12 Aug 2017 1261

Nucile conțin foarte multe vitamine. Frunzele de nuc au proprietăți antibiotice

12 Aug 2017 651

Ralizarea conductei de transport gaze naturale de la Marea Neagră - zona Vadu la conducta Tranzit 1 – zona Grădina, în atenţia Guvernului

04 Aug 2017 1040

Proiect realizat cu finanţare proprie Teren de sport nou pentru comunitatea din Grădina

27 Jul 2017 979

Primarul Gabriela Iacobici, despre reţeaua de apă din comuna Grădina, care va fi extinsă şi modernizată (document)

15 Jul 2017 1491

Primăria comunei Grădina angajează

10 Jul 2017 775

Lucrări cu bani din bugetul comunei Locuitorii din Grădina şi Cheia vor avea casă mortuară şi sală de praznic

29 Jun 2017 1827

Constanţa de odinioară Vin Americanii? Au fost pe-aici mereu! (galerie foto)

13 Jun 2017 5385

Preocupare pentru educaţie Elevii din localitatea Grădina vor avea o sală de sport nouă (galerie foto)

25 May 2017 1193

Va fi distracţie mare de Ziua Comunei Grădina! Printre invitaţi, Mihai Trăistariu

27 Apr 2017 4930

Planuri mari pentru anul 2017 la Grădina. Reabilitare de străzi şi proiecte pentru reţele de canalizare

20 Mar 2017 998

Se evacuează apa din grădina unei gospodării cu motopompa. Ce spun reprezentanţii ISU Tulcea

02 Mar 2017 852

Program pentru sprijinirea familiilor defavorizate din Grădina

23 Feb 2017 793

Cererile autorităţilor locale au ajuns la urechile guvernanţilor Primarii şi-au spus nemulţumirile în şedinţa Asociaţiei Comunelor din România

23 Feb 2017 1123

Cine şi pe unde pleacă Procurori şi judecători din Constanţa, undă verde de la CSM pentru transfer

13 Feb 2017 1743

Proiecte sociale şi de infrastructură, în planul autorităţilor locale de la Grădina

30 Jan 2017 679

Constanţa - alegeri parlamentare 2016. Urnă nesigilată la Grădina

11 Dec 2016 591

Primăria Grădina investeşte în sport şi în proiecte sociale. Care este ultimul parteneriat încheiat de administraţie

05 Dec 2016 2593

Comuna Grădina angajează. Vechimea nu este necesară

15 Nov 2016 1063

Agrointel.ro Cât costă în această toamnă bulbii de lalele, crini, zambile sau narcise

11 Nov 2016 1016

Primăria Grădina asigură ajutor social pentru trei pensionari

03 Nov 2016 1526

Un fost consilier local din comuna Grădina a decedat

28 Oct 2016 2444

Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa din Grădina are nevoie de voluntari

20 Oct 2016 1387

Primăria Grădina angajează educator și asistent social

09 Oct 2016 1481

Primul zimbru născut în captivitate la Grădina Zoologică din Reșița

16 Sep 2016 859

Consilierii comunei Grădina, convocați în ședință ordinară (document)

14 Sep 2016 711

Continuă investiţiile Primarul Gabriela Iacobici vrea locuinţe sociale în comuna Grădina

08 Sep 2016 1135

Procuror din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, în atenţia CSM (documente)

06 Sep 2016 1335

Ce studii şi profesii au aleşii locali din CL Grădina

11 Aug 2016 1494

Şi-a deschis petalele cea mai mare floare din lume, „floarea cadavrului”!

01 Aug 2016 1994

Primăria Grădina face angajări

24 Jul 2016 1747

Centrul de agrement de la Cheia, inaugurat de primarul Gabriela Iacobici, alături de zeci de copii

07 Jul 2016 2430

Domeniul principal de activitate al societăţii Grădina Ursului SRL se modifică

04 Jul 2016 685

O nouă etapă în dezvoltarea oraşului Techirghiol Primarul Iulian Soceanu şi consilierii locali au depus jurământul

27 Jun 2016 2225

Cu sprijinul unor oameni de afaceri turci Comuna Grădina va avea o nouă geamie

23 Jun 2016 1664

Afaceri la Topalu, în jurul… cinematografiei Grădina cu Caişi se face livadă… de aluni (documente)

17 Jun 2016 1732

UPDATE - Surse Rezultatele provizorii ale alegerilor locale la primăriile din județul Constanța

05 Jun 2016 18636

Primăria Grădina, cedată de PNL Constanţa!? Liberali cu aspiraţii de primar în localităţile judeţului

26 May 2016 1951

Opt scări transformate în opere de artă! Priviţi şi admiraţi! (galerie foto)

21 May 2016 1401