Cât au însumat, în luna martie, amenzile date de Poliţia Locala Constanţa

Poliţiştii locali şi-au prezentat raportul privind activităţile desfăşurate în domeniul disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, al protecţiei mediului şi al activităţii comerciale în luna martie 2017.
 
Astfel, în perioada 1.03.2017 - 31.03.2017, Direcţia Poliţia Locală, prin Serviciile Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal, Protecţia Mediului şi Activitate Comercială, a acţionat pe raza municipiului Constanţa în ceea ce priveşte respectarea normelor legale în vigoare.
 
Au fost soluţionate 195 de sesizări privind disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului şi activitatea comercială.
Au fost încheiate 252 de note de constatare şi au fost emise 266 de somaţii de prezentare de documente sau de dispunere măsuri. Au fost trimise un număr de 409 adrese către persoane fizice şi juridice. S-au întocmit 48 de referate pentru soluţionare pe cale judecătorească a măsurilor dispuse prin procesele-verbale de sancţionare a contravenţiilor.
 
Au fost comunicate 661 de înştiinţări privind HCL 371/2016 - Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în municipiul Constanţa. S-au făcut 112 verificări ale intervenţiilor în domeniul public. Totodată, au fost încheiate şase note de constatare conform HCL 27/2016 privind aprobarea criteriilor de încadrare a imobilelor situate în municipiul Constanţa în categoria clădirilor şi terenurilor neîngrijite. Au fost încheiate un număr de 107 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 78.600 de lei.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 521

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 497

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 794

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 984

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 731

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1050

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 612

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 619

Comprest Util SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

24 Feb 2024 675

Afișajul stradal, în atenția polițiștilor locali din Constanța! Ce nereguli au fost constatate

22 Feb 2024 614

Amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie din municipiul Constanța!

20 Feb 2024 576

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 562

Constănțeanul supărat Acuzații la adresa Primăriei - „Lucrările din Inel 2 sunt făcute pe trotuar cu tevi deja corodate“

15 Feb 2024 1298