Administratie locala

Ce vor solicita avocaţii la termenul de pe 18 octombrie? Consiliul Local Municipal Constanţa a votat revocarea ofertei de tranzacţie judiciară dintre Primărie şi Polaris M Holding (galerie foto)

Consilierii locali municipali au aprobat, ieri, într-o şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre privind prorogarea efectelor HCL nr. 332/3.10.2017 pentru aprobarea încheierii tranzacţiei judiciare dintre municipiul Constanţa şi societatea Polaris M Holding, în scopul stingerii litigiului ce formează obiectul dosarului civil nr. 2711/99/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.
 
Decizia iniţierii acestei hotărâri vine ca urmare a comunicatului nr. 936/VIII/3, publicat pe website-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi având în vedere soluţia de luare a măsurii arestării preventive împotriva reprezentantului legal - administrator unic - al societăţii Polaris M Holding, a explicat şi reprezentantul casei de avocatură bucureştene Trandafir & Associates, apărătorii intereselor municipiului Constanţa în acest dosar, prezent în sala de şedinţă.
 
Avocatul Georgiana Trandafir a precizat că prorogarea va opera până la intervenirea unei soluţii definitive sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să se constate inexistenţa unei infracţiuni al cărei element material să privească caracterul real sau justificat al elementelor de cheltuieli înregistrate în contabilitatea societăţii Polaris M Holding SRL, începând cu data de 1.10.2010, şi care stau la baza ajustării tarifelor serviciului public de salubrizare aferente perioadei 1.10.2011 - 30.04.2016.
 
Tot în şedinţa de ieri, aleşii locali municipali au votat şi revocarea ofertei de a tranzacţiona, emisă în baza HCL nr. 332/3.10/2017 şi transmisă în numele municipiului Constanţa către societatea Polaris M Holding SRL la data de 3.10.2017.
 
Totodată, avocatul Georgiana Trandafir a anunţat că, la termenul de pe 18 octombrie a.c., stabilit de magistraţii Curţii de Apel din Iaşi, va solicita „refacerea raportului de expertiză care să cuantifice valoarea ajustării de tarif. Este posibil ca şi Polaris să solicite suspendarea dosarului de la Iaşi, până la judecarea dosarului penal“, a conchis aceasta.
 
Proiectul a fost aprobat cu 20 de voturi „pentru“. Consilierii locali ai PMP şi independentul Andrei Popescu s-au abţinut de la vot.
 

Citeşte şi:
 
Tranzacţia judiciară între municipalitate şi firma de salubrizare, în aer! Procesul a fost amânat. Ce a cerut primarul avocaţilor Polaris M Holding? (document)
http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/deschidere-editie/tranzactia-judiciara-intre-municipalitate-si-firma-de-salubrizare-in-aer-procesul-a-fost-amanat-ce-a-cerut-primaria-avocatilor-polaris-m-holding-document-640449.html?print

Consilierii PNL şi PSD s-au mobilizat. PMP îi acuză de „blat“ şi nu a participat la vot Curtea de Apel Iaşi ia astăzi act de tranzacţia judiciară între municipalitate şi Polaris M Holding (galerie foto + document)

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/administratie-locala/consilierii-pnl-si-psd-s-au-mobilizat-pmp-ii-acuza-de-blat-si-nu-a-participat-la-vot-curtea-de-apel-iasi-ia-astazi-act-de-tranzactia-judiciara-intre-640361.html?print
 

Administratorul Polaris M. Holding, Eduard Martin, reţinut de procurorii DNA Bucureşti

http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/administratorul-polaris-m-holding-eduard-martin-retinut-de-procurorii-dna-bucuresti-640388.html?print
 

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polaris M Holding, la judecată cu Municipiul Constanţa. Ce se va întâmpla azi la Curtea de Apel Iaşi

18 Oct 2017 835

S-a lansat aplicaţia prin care puteţi face sesizări şi reclamaţii către municipalitatea Constanţa Vă puteţi conecta şi prin intermediul conturilor de Facebook sau SPIT (galerie foto)

14 Oct 2017 1367

Salarii uriașe la o primărie comunală din România. Cât încasau primarul, polițistul local sau secretara

10 Oct 2017 879

PMP Constanţa vrea rezilierea contractului de publicitate stradală. Ionuţ Barbu spune că nu a încălcat nicio clauză!

10 Oct 2017 984

Instalaţiile vor fi închiriate Primăria Constanţa a alocat şi anul acesta peste un milion de euro pentru iluminatul festiv în perioada sărbătorilor de iarnă

10 Oct 2017 3142

Manifestările au fost anulate după ce proiectul de 100.000 de lei nu şi-a găsit muşterii! Autorităţile locale nu vor marca Ziua Dobrogei

10 Oct 2017 1298

Consiliul Judeţean Constanţa intră în legalitate. A obţinut certificatele de urbanism pentru două proiecte de amenajare şi demolare!

09 Oct 2017 1741

Produse de birotică şi papetărie de 30.000 de euro, achiziţionate de municipalitate

07 Oct 2017 958

Percheziţii la o Primărie. Trei persoane cercetate pentru abuz în serviciu

06 Oct 2017 487

Primăria Constanţa intenţionează să achiziţioneze un sistem informatic integrat pentru Direcţia de Urbanism şi Poliţia Locală

06 Oct 2017 430

Unde se află cele şapte sedii ale Primăriei Constanţa şi ce servicii şi direcţii „adăpostesc“

05 Oct 2017 902

Tranzacţia judiciară între municipalitate şi firma de salubrizare, în aer! Procesul a fost amânat. Ce a cerut primarul avocaţilor Polaris M Holding? (document)

05 Oct 2017 1789

Primăria Constanţa vrea să achiziţioneze module pentru proiectul de transport Planul de mobilitate durabilă pentru Polul de Creştere Constanţa

04 Oct 2017 892

Cum alegeţi uşa potrivită? Vă învaţă Primăria Constanţa!

04 Oct 2017 866

Primăria Constanţa cumpără elemente de protecţie pentru blocarea accesului autovehiculelor în zonele de adunări publice. Detalii tehnice

03 Oct 2017 1129

Municipiul Constanţa va avea un sistem integrat de monitorizare a traficului. Unde vor fi amplasate camere video?

03 Oct 2017 2899

Primăria a finalizat achiziția de indicatoare cu denumirea străzilor. Cum vor arăta și cine le va furniza și monta

30 Sep 2017 1969

Alegeri locale parțiale în județul Constanța. Cine candidează din partea PNL

29 Sep 2017 439

Procedura pentru servicii de operare a sistemului de bike-sharing, anulată Constanţa, „pedalează“ abia anul viitor!

28 Sep 2017 707

Primăria achiziţionează produse de cherestea şi cuie

26 Sep 2017 313

Constănţeanul supărat Un bărbat acuză un fost director din Primăria Constanţa că şi-a ridicat hotelul parţial pe proprietatea sa! (documente + galerie foto)

25 Sep 2017 5014

Primăria şi Polaris M Holding au ajuns la un acord. Tranzacţia judiciară dintre părţi va fi votată şi în Consiliul Local Municipal!

23 Sep 2017 2910

Primăria Constanţa cumpără o aplicaţie informatică pentru managementul fişierelor

23 Sep 2017 421

Primăria achiziţionează materiale consumabile aferente proiectului „Port - Cities“

22 Sep 2017 424

Primăria Constanţa, pasibilă de sancţiuni Horia Constantinescu, comisar şef adjunct al CJPC – „Vom marca fiecare loc de joacă periculos“

20 Sep 2017 1619

Primăria Constanţa vrea să se aboneze la Monitorul Oficial

15 Sep 2017 347

Se caută o firmă specializată. Primăria Constanţa demolează spălătoria auto „La stadion“!

15 Sep 2017 8010

Proiectul „Patrimoniul cultural-istoric comun româno-bulgar - parcul miniatural“, scos la licitaţie de municipalitate

14 Sep 2017 357

Echipamente informatice cu garanţie expirată Municipalitatea Constanţa cumpără tehnică de calcul

12 Sep 2017 355

Primăria Constanţa pune la bătaie 2.300.000 de lei pentru organizarea „Zilei Dobrogei 2017“, a „Festivalului Iernii 2017“ şi a „Revelionului 2018“

12 Sep 2017 2118

Municipalitatea Constanţa face o achiziţie în cadrul Programului „HORIZON 2020“

11 Sep 2017 333

53 la sută dintre constănţenii care au răspuns sondajului susţin că nu au participat sau nu le-au plăcut evenimentele estivale organizate de Primărie şi CJC

11 Sep 2017 2148

Primăria Constanţa îşi face vara sanie. Cumpără foişoare tip salvamar pentru viitorul sezon estival

08 Sep 2017 342

UPDATE 2. Ionuț Pripiși, șeful Corpului de Control din Primăria Constanța, trimis în judecată. E acuzat de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri şi de favorizarea făptuitorului

05 Sep 2017 3588

Primăria Constanţa cumpără servicii de dirigenţie de şantier pentru 17 drumuri din municipiu

05 Sep 2017 665

Primăria Constanţa caută bancă pentru achiziţionarea unui cont de rezervă necesar derulării contractului cu BERD

04 Sep 2017 307

Sondaj de opinie V-au plăcut spectacolele organizate de Primărie şi Consiliul Judeţean, pe bani publici, în acest sezon estival?

04 Sep 2017 2182

Site-ul Primăriei Constanţa, actualizat de firma din Iaşi care l-a creat

02 Sep 2017 983

Municipalitatea cumpără maşini pentru Poliţia Locală Constanţa. Ce valoare are achiziţia

01 Sep 2017 438

Primăria cumpără servicii de demolare a construcţiilor executate nelegal. Ce valoare are contractul

01 Sep 2017 441

Municipalitatea Constanţa cumpără servicii de asigurare a autovehiculelor

30 Aug 2017 316

Primăria Constanţa cumpără servicii de evaluare a chiriilor pentru viitoarele sedii ale Poliţiei Locale, ale Autorităţii Tutelare şi ale Corpului de Control

29 Aug 2017 600

Proiectul revizuit pentru Pasajul Cumpenei își așteaptă avizele Finalizarea lucrărilor de la Parcul Arheologic, scoasă la negociere

26 Aug 2017 1555

La Primăria Constanţa vor avea loc concursuri de angajare în decembrie Până atunci, salariaţii vor fi testaţi. Unii au început să plece

26 Aug 2017 4991

Primăria Constanţa cumpără servicii juridice pentru restructurarea serviciului public de termoficare

25 Aug 2017 807

Nou regulament de organizare şi funcţionare a Primăriei conduse de către Decebal Făgădău (documente)

24 Aug 2017 1600

Primăria Constanţa, membru colectiv al CCINA Care este cotizaţia anuală plătită de la buget

23 Aug 2017 446

Uniunea Democrată Turcă, două partide neparlamentare şi Uniunea Pensionarilor se vor muta în sediile repartizate de Primăria Constanţa! (document)

21 Aug 2017 1195

Primăria Constanţa face achiziţii pe bandă rulantă

18 Aug 2017 449

Primăria Constanţa achiziţionează serviciul de expertiză judiciară a valorii unor terenuri dintr-un dosar penal

18 Aug 2017 673