Parcare sau piaţetă? Cernavodenii de pe strada Panait Cerna decid, azi, soarta platoului din zona Trust

Primarul Gheorghe Hânsă i-a convocat, în această seară, la ora 17.00, pe locatarii blocurilor B1, B2, F1 şi F2 de pe strada Panait Cerna, la o dezbatere publică, alături de reprezentanţii administraţiei publice locale. Întâlnirea va avea loc ora 17.00, pe platoul din cartierul Trust.
 
Subiectul dezbaterii vizează destinaţia platoului situat între blocurile din zona Trust, ce urmează a fi reabilitat. Programul de reabilitare prevede două posibilităţi de schimbare a formei acelui platou: fie parcare, fie piaţetă dotată cu mobilier urban, loc de promenadă, loc de joacă şi fântână arteziană. În cadrul întâlnirii, cetăţenii vor completa şi un chestionar, în care vor preciza dacă doresc transformarea platoului în parcare sau în piaţetă. În urma opţiunilor liber exprimate de către locatarii din zonă, Primăria Cernavodă va stabili noua destinaţie a platoului, pentru a putea demara lucrările. Acţiunea face parte dint-un program multianual de reabilitare urbană, cu prioritate pentru spaţiile verzi şi parcări. Zona Trust reprezintă o urgenţă, din cauza eroziunilor taluzului, pe care este situat întregul cartier, provocate de infiltraţiile apei pluviale. Au fost efectuate multiple studii şi expertize, iar în următoarea perioadă, vor fi demarate procedurile de consolidare a zonei. Lucrările vor consta în reabilitarea treptelor care traversează taluzul şi schimbarea destinaţiei platformei de beton dintre blocuri.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.