Consilierii din Mangalia sunt de profesie contabili, jurişti şi ingineri (document)

ZIUA de Constanţa vă prezintă componenţa consiliilor locale ale localităţilor din judeţ, constituite după alegerile din 5 iunie 2016, primarii şi secretarii primăriilor. Ce studii şi profesii au, din ce formaţiuni politice provin şi câte mandate au la activ cei care vor reprezenta cetăţenii din comunele şi oraşele constănţene în următorii patru ani puteţi afla citind o serie de materiale dedicate acestor aspecte inedite.
 
Consiliul Local al oraşului Mangalia este compus din 16 membri. Primarul Cristian Radu, în vârstă de 46 de ani, este economist şi membru PNL, având două mandate până în prezent, cu studii superioare de licenţă. Viceprimarul Dragoş Angelescu, 36 de ani, membru PNL, este economist, cu studii superioare de licenţă, având un mandat până în prezent. Secretarul oraşului este Petrina Boiţă, de 47 de ani, avocat, cu studii superioare de licenţă.
 
Dintre cei 18 consilieri locali, 15 se află la primul sau la al doilea mandat:
· Leila Ali, economist, 50 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;
· Ştefan Dragoş Bociog, economist, 33 de ani, două mandate până în prezent, studii superioare de licenţă, membru ALDE;
· Valentin Ciuraru, jurist, 50 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;
· Oprea Dop, inginer, 51 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PMP;
· Filip Dumitru, economist, 65 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;
· Nicoleta Griguţă, jurist, 48 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;
· Ozghiun Menabit, 44 de ani, un mandat până în prezent, studii medii liceale, membru PSD;
· Sorin Mihai, profesor, 40 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PMP;
· Nicolae Moroianu, economist, 48 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru ALDE;
· Lucian Nichita, jurist, 34 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;
· Ghiulserin Sali, profesor, 49 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;

· Elena Alexandra Silistă, profesor, 26 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PMP;
· Linica Stan, economist, 57 de ani, două mandate până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;
· Neculai Tănasă, inginer, 40 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PSD;

· Leonard Florin Tănase, inginer, 48 de ani, două mandate până în prezent, studii superioare de licenţă, membru ALDE.
 
Printre consilierii locali care au experienţă mai mare în administraţia publică locală se numără:
· Daniel Sorin Andrei, economist, 46 de ani, patru mandate până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PNL;
· Paul Florin Foleanu, avocat, 42 de ani, trei mandate până în prezent, studii superioare de licenţă, membru PSD;
· Bogdan Maganu, economist, 37 de ani, studii superioare de licenţă, membru PSD.
 
Cel mai tânăr membru al Consiliului Local Mangalia este Elena Alexandra Silistă, de 26 de ani, iar cel mai în vârstă este Dumitru Filip, de 65 de ani. Media de vârstă a celor 18 consilieri este de 45 de ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 516

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 398

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2033

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 886

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 902

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1099

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 550

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1018

Ședință CLM Constanța Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Mar 2024 586

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 931

Ședință a CLM Constanța Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății Termoficare Constanța SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 522

Constanța Raportul de evaluare pentru diferența de preț asupra terenului deținut de Ion Dumitrache, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 701

Alipirea a două imobille teren în municipiul Constanța. Proiect de hotărâre la ședința Consiliului Local Municipal (DOCUMENT)

24 Mar 2024 462

Ședință CLM Constanța Consilierii locali discută emiterea avizului pentru Casa Bălașa Funeral SRL (DOCUMENT)

24 Mar 2024 463

Ședință CLM Constanța Consilierii aprobă un PUD pentru ridicarea unei locuințe pe strada Iosif Ivanovici (DOCUMENT)

24 Mar 2024 441