Cu acceptul administraţiei Mazăre „Tarabagiii“ s-au instalat în centrul Constanţei, amintind de comerţul anilor ’90 (galerie foto)

Nu este un secret pentru niciun constănţean faptul că strada Ştefan cel Mare, altădată principala arteră comercială a oraşului, este, astăzi, o adevărată ruină. Situată în plin centrul municipiului Constanţa, strada Ştefan cel Mare concentra, până în urmă cu zece ani, cele mai multe magazine, galerii comerciale, case de modă, sedii de bănci, birouri notariale şi case de avocatură, pizzerii şi cafenele. La finalul săptămânii, pasajul pietonal devenea extrem de aglomerat, iar mall-ul situat aici era „luat cu asalt“. O forfotă, o agitaţie în toată puterea cuvântului. Realmente, centrul Constanţei era centrul comercial al oraşului-port.
La momentul actual, strada Ştefan cel Mare este „gazda“ clădirilor cu pereţii coşcoviţi, clădiri uitate de vremuri, a gunoaielor, a vitrinelor goale, a spaţiilor comerciale părăsite. Este artera aurolacilor, a cerşetorilor, a mirosului de urină. Mai nou însă, în perimetrul cuprins de străzile Mihai Viteazu şi Răscoalei 1907, strada Ştefan cel Mare a devenit loc de desfacere pentru o serie de agenţi economici. Astfel, în plin centrul Constanţei, în zona care poate fi considerată civilizată, comercianţii şi-au întins... tarabele, pentru a vinde papuci, genţi, haine, produse de artizanat, turtă dulce şi acadele. Atmosfera aminteşte de primii ani de după Revoluţia din Decembrie ’89, atunci când Constanţa - dar nu numai - era ticsită de mărfuri aduse din Turcia şi Bulgaria. Total nepotrivit pentru un oraş european cu niscaiva pretenţii şi total opus imaginii staţiunii Mamaia, pe care Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, o promovează ori de câte ori are prilejul, subliniind faptul că în staţiune nu mai întâlneşti agenţi economici care vând la tarabă. Dar Constanţa, cu centrul ei comercial ca un bazar de-acum 20 de ani, cui rămâne?

„Autorizaţia se dă pentru o lună şi ulterior se prelungeşte“


Am vrut să aflăm, de la Primăria Constanţa, cum anume funcţionează aceşti agenţi economici, dacă au sau nu autorizaţie de funcţionare. Reprezentanţii administraţiei publice locale ne-au declarat că „da, au autorizaţie de la Primărie şi au şi acordul magazinului Tomis“. Pentru ce perioadă se eliberează această autorizaţie? Conform spuselor reprezentaţilor municipalităţii,  „autorizaţia se dă pentru o lună şi ulterior se prelungeşte“. În ceea ce priveşte însă statutul acestor agenţi economici, funcţionarii publici din Primăria Constanţa au refuzat să ne lămurească, „trântind“ deja tradiţionala replică „faceţi o cerere pe 544 (n.r. Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public)“.
Aşadar, „tarabagiii“ au acceptul administraţiei Mazăre pentru a funcţiona în centrul Constanţei. De ce? De când până când? De ce tocmai acolo? Sunt întrebări pentru al căror răspuns municipalitatea solicită o cerere în baza Legii 544. Asta, desigur, din dorinţa de „transparentizare“.

Precizăm că publicaţia ZIUA de Constanţa a avut câştig de cauză în 18 procese cu Primăria Constanţa, după ce aceasta a refuzat punerea la dispoziţie a unor informaţii cu caracter public, în baza legii 544/2001.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

maria

06 Aug, 2014 09:57

Intr-un fel s-a mai animat aceasta zona care, din pacate,nu mai este ce era. Ce ma deranjeaza pe mine cel mai tare este ca de ani de zile nu se planteaza un pom pe tot Stefan cel Mare. S-ar preta chiar otetari care,cresc foarte repede,sint adaptabili,rezistenti si chiar pitoresti. Pentru ca nu e un pom,iarna te ia vintul pe sus iar vara te bate soarele in cap,.nu mai vorbesc de aspectul estetic al strazii.Din pacate,Constanta a fost lasata in paragina de individul asta care joaca toate rolurile in afara de cel de primar.

Jolinar

06 Aug, 2014 00:02

De ce nu puneti voi mana frumusel pe munca si lasati on-line-ul pentru cine are cu adevarat nevoie de asa ceva ? Nu mai traim i anii 90 !

Articole asemanatoare

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 536

Judecătoarele Crina Mihaela Popescu şi Claudia Bodean, de la Curtea de Apel, vizate de o cerere de recuzare în dosarul pentru prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor (ÎNCHEIERE)

24 May 2023 3286

Înalta Curte, o primă decizie definitivă privind prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor! În favoarea cui a înclinat balanța justiției (MINUTA)

05 Apr 2023 6034

Terenul pentru care a fost amendat fostul primar Făgădău, în atenția judecătorilor Curții de Apel Constanța

09 Sep 2022 1518

Proces pentru casa lui Mazăre. S-a găsit un moștenitor!

30 May 2022 12565

Retrocedări suprapuse în inima Constanței! Încurcăturile primelor terenuri retrocedate și „amestecate“ de echipa Mazăre, greu de rezolvat chiar și după 18 ani!

23 Aug 2021 4198

Ministerul Finanțelor și Administrația de Apă Dobrogea - Litoral revendică în instanță 26.000 mp de plajă, suprafețe intabulate de Municipiul Constanța. Primăria le-a intabulat ca poligoane!

10 Aug 2019 13197

Legături cu unul dintre dosarele lui Radu Mazăre Syntax Media Consulting SRL, în atenţia judecătorilor. Asociat unic, o femeie de 83 de ani

12 Dec 2018 3153

A treia strigare Un teren deţinut de Secărea, Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky, scos la mezat de Fisc

15 Feb 2017 6123

Fiscul vrea să-şi recupereze datoriile O nouă licitaţie pentru imobilul deţinut de Secărea, Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky

24 Jan 2017 5130

Decăderea unui imperiu Trei magazine deţinute de Secărea, Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky, scoase la mezat de Fisc

22 Dec 2016 21002

Turul marilor tunuri din Constanţa sau despre cum „a muşcat“ administraţia Mazăre din bogăţiile şi frumuseţea oraşului (galerie foto)

18 Apr 2016 6471

Comunicat PSD - 27.05.2015

27 May 2015 1903

Linişte şi austeritate Administraţia Mazăre „sare“, şi în 2015, peste Ziua Constanţei

20 May 2015 2871

Bilanţ cu „victime“ În trei ani de guvernare Ponta, administraţia Mazăre a pierdut Portul Constanţa

08 May 2015 2375