Cumpăna, mai bogată cu 4.600 de pomi „Programele de plantare au în administraţia publică locală un partener de nădejde“ (galerie foto + video)

Peste 500 de locuitori ai comunei Cumpăna, alături de reprezentanţii administraţiei publice locale, primarul localităţii, ec. Mariana Gâju, viceprimarul Florin Neagu şi consilieri locali, au participat, sâmbătă, la campania de plantare a 4.600 de pomi în Parcul Verde din comună. Toţi şi-au unit forţele pentru o Românie verde.
 
Sub sloganul „Ajutăm România să respire“, Primăria Cumpăna şi Auchan Constanţa Sud au organizat, pe data de 18 noiembrie, campania de plantare a 4.600 de pomi în Parcul Verde din comună. În cadrul acestei campanii, toţi copăceii simbolici din cadrul campaniei „Mobilizatron“ au devenit realitate. În ciuda vremii, peste 500 de persoane din comuna Cumpăna au participat la acest eveniment.
 
Primarul localităţii, ec. Mariana Gâju, viceprimarul comunei, Florin Neagu, consilieri locali, elevi şi profesori ai Liceului „Nicolae Dumitrescu“, reprezentanţi ai Clubului Sportiv din localitate, reprezentanţi ai hipermarketului Auchan, dar şi locuitori ai comunei au contribuit la temelia societăţii de mâine.
 
„Când peste 500 de persoane de toate vârstele renunţă la confortul unei zile de sâmbătă pentru a ni se alătura, înfruntând frigul si ploaia de noiembrie pentru a planta 4.600 de pomi, este clar că misiunea noastră de a construi o nouă cultură a voluntariatului şi a responsabilităţii pentru mediu în România este pe mâini bune. Programele de plantare au în administraţia publică locală un partener de nădejde. Mulţumesc hipermarketului Auchan Constanţa Sud, reprezentat aici de către directorul Claudia Donciu, pentru efortul de a asigura toate cele necesare acestei acţiuni cu atâta profesionalism şi promptitudine. Le mulţumesc tuturor celor prezenţi la această acţiune pentru că au demonstrat că le pasă de mediu. Sunt convinsă ca cei mici vor fi încântaţi sa vadă copacii crescând odată cu ei“, a precizat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
 
Prin această campanie, a fost majorată suprafaţa de spaţiu verde, a fost revigorat patrimoniul verde, au fost create perdele de protecţie împotriva poluării fonice şi a poluării aerului, dar a fost îmbunătăţită şi calitatea vieţii. Mai mult, cei care au luat parte la campania „Mobilizatron“ au devenit mai responsabili faţă de mediul înconjurător.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 484

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 595

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 709

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 754

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 471

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 568

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 649

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 499

Știri Constanța Ce mesaj a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, cu ocazia zilei de Dragobete

24 Feb 2024 501

Știri Constanța Eveniment artistic special de Dragobete, la Cumpăna. “Din Iubire, Pentru Iubire”

23 Feb 2024 535

Primăria Cumpăna, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice unitățile de învățământ din comună

20 Feb 2024 648

Cumpărări directe Constanța Primăria Cumpăna cumpără un nou totem!

20 Feb 2024 658

Primăria Cumpăna Lucrările de asfaltare pe străzile incluse în proiectul „Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, județul Constanța – 7,2km" continuă

19 Feb 2024 986

Știri Constanța "Din iubire, pentru iubire". Eveniment special de Dragobete la Cumpăna

17 Feb 2024 745

Colanul de Aur al A.Co.R. pentru rezultate remarcabile în anul 2023, adjudecat de Filiala Județeană Constanța

13 Feb 2024 975