CV-urile membrilor Consiliului Local al comunei Ghindăreşti (document)

ZIUA de Constanţa vă prezintă componenţa consiliilor locale ale localităţilor din judeţ, constituite după alegerile din 5 iunie 2016, primarii şi secretarii primăriilor. Ce studii şi profesii au, din ce formaţiuni politice provin şi câte mandate au la activ cei care vor reprezenta cetăţenii din comunele şi oraşele constănţene în următorii patru ani puteţi afla citind o serie de materiale dedicate acestor aspecte inedite.
 
Consiliul Local al comunei Ghindăreşti este compus din zece membri. Primarul Simion Vasile, în vârstă de 58 de ani, este topometrist şi membru PNL, aflându-se la al doilea mandat până în prezent, cu studii medii. Viceprimarul Boris Eftei, membru ALDE, în vârstă de 37 de ani, este tâmplar, cu studii medii, fiind la primul mandat până în prezent. Secretarul comunei este Doiniţa Cristian, de 47 de ani, jurist, cu studii superioare.
 
Toţi cei zece consilieri locali se află la primul sau la al doilea mandat:
  • Nicu Artiom, şofer, 37 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Florin Demid, zootehnist, 46 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Vasile Gavrilă, pădurar, 58 de ani, două mandate până în prezent, studii medii, membru PNL;
  • Grigore Matei, inginer constructor, 59 de ani, un mandat până în prezent, studii superioare, membru ALDE;
  • Zaharia Platon, marinar, 61 de ani, două mandate până în prezent, studii medii, membru CLRL;
  • Constantin Procop, macaragiu, 50 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PNL;
  • Alexe Ștefan, electrician, 56 de ani, primul mandat până în prezent, studii medii, membru PNL;
  • Adrian Vartolomei, macaragiu, 38 de ani, două mandate până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Nicolai Vartolomei, electrician, 62 de ani, primul mandat până în prezent, studii medii, membru ALDE;
  • Gabriela Velcov, casnică, 41 de ani, primul mandat până în prezent, studii medii, membru PNL.
Cel mai tânăr membru al Consiliului Local este Nicu Artiom, de 37 de ani, iar cel mai în vârstă este Nicolai Vartolomei, de 62 de ani. Media de vârstă a celor zece consilieri este de 51 de ani.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

95% dintre candidații PSD la alegerile locale, validați! Care este situația la Constanța

21 Mar 2024 1179

Peste 95% dintre candidaţii la consilii judeţene şi primării de municipii reşedinţă de judeţ, validați de Consiliul Politic Naţional al PSD

21 Mar 2024 810

ZIUA LIVE. Politica e de genul feminin?

09 Mar 2023 1980

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

27 Dec 2022 1183

Consiliul Județean Constanța ar putea derula proiecte de investiții în parteneriat cu UAT-urile din județ. Regulamentul a fost lansat în consultare (DOCUMENTE)

19 Sep 2022 1313

Autorităţile locale ar putea subvenţiona procedurile de sterilizare a câinilor de rasă comună cu stăpân sau a metişilor aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale

12 Mar 2022 2535

Raport. Alocarea discreţionară de fonduri pentru autorităţile locale au atins maximul istoric al ultimilor 15 de ani

20 Oct 2021 1683

ZIUA LIVE. Vom avea un sezon estival aproape de normalitate?

05 Jul 2021 2274

Legea prin care Consiliul Local Constanța a primit în administrare o parte din Lacul Siutghiol, declarată neconstituțională

06 Oct 2020 2074

Alegeri locale 2020. Primarii aleși în judeţul Constanţa. Unde sunt alese femei-primar

01 Oct 2020 5254

#alegerilocale2020 Stelian Ion (USR) prezintă bilanțul ultimilor 20 de ani din Constanța

20 Sep 2020 1867

#alegerilocale2020 Calendarul alegerilor locale 2020. A început strângerea semnăturilor pentru candidații care vor să fie primari sau președinți de Consilii județene. Primii candidați

21 Jul 2020 2979

Candidaturile lui Vergil Chiţac şi Mihai Lupu ajung astăzi pe masa Biroului Permanent Naţional al PNL

09 Mar 2020 3393

Proiect de ordonanță pentru alegerea președinților de consilii județene

28 Jan 2020 1924

Constanța Alianța USR-Plus va prezenta candidații pentru locale la sfârșitul lunii februarie

23 Jan 2020 2913