Daniel Learciu, fără atribuţii în domeniul sănătăţii Managerii spitalelor din judeţ, la raport în faţa preşedintelui CJC, Horia Ţuţuianu

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, a anunţat, ieri, la finele şedinţei CJC, că, începând cu 30 octombrie, vicepreşedintele CJC Daniel Learciu nu va mai asigura coordonarea managerilor de spitale din judeţ.
 
Mai mult, preşedintele CJC a mai precizat că o dată pe săptămână sau chiar la 2-3 zile va cere un raport de activitate tuturor managerilor de spitale din judeţ. Horia Ţuţuianu i-a transmis managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Cătălin Grasa, că aşteaptă randament şi deblocarea tuturor problemelor unităţii sanitare.
 
„Săptămâna viitoare, ne vedem în Spitalul Judeţean. Aştept echipa de lucru, urmând ca în perioada următoare să facem o conferinţă de presă să vă prezentăm echipa de lucru de la Spitalul Judeţean Constanţa. Aştept de la dumneavoastră randament, aştept ca în perioada următoare să îmi deblocaţi toate problemele care sunt în cadrul spitalului. Dacă nu, la anul, în vară, vom discuta în alţi termeni“, a spus Horia Marius Ţuţuianu.
 
În context, preşedintele CJC şi Cătălin Grasa au menţionat viitoarea colaborare şi coordonare din partea Consiliului Judeţean, în mod special în ceea ce priveşte Spitalul Judeţean Constanţa. „Ştim cu toţii că anul trecut, în mai, am preluat într-o perioadă mai mult decât dură conducerea Spitalului Judeţean Constanţa. Au fost schimbări atât la nivelul directorului de îngrijiri, de asemenea, avem un nou director medical, o să avem şi director financiar-contabil, astfel încât să putem să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus în faţa CJ şi a constănţenilor: să funcţionăm 24/24, 7 zile din 7 fără sincope şi să funcţionăm pentru pacienţi, pentru personalul meu - şi dânşii trebuie să aibă confort, şi să putem participa la planurile pe care ni le-a propus vizavi de construcţie, vizavi de apariţia unor noi structuri. Indiferent cum am vrea să facem, actul medical într-un spital de aceste dimensiuni, fără să suporte modificări din 1989, ne duce într-o zonă în care gestionăm o situaţie relativ de criză. Este singurul spital de urgenţă fără un spital de pediatrie, fără un spital municipal multifuncţional, în contextul în care aici sunt toate urgenţele din judeţul Constanţa, urgenţa din Tulcea şi urgenţele de sezon estival. Anul trecut au fost un milion de turişti. Urgenţele sunt făcute în acest spital“, a comentat managerul Cătălin Grasa.
 
Întrebat de colaborarea cu Daniel Learciu, Grasa a menţionat că uşile au fost deschise tot timpul. „Am colaborat. A fost o colaborare! Într-un fel, puţin mai atipică, pot să zic. Uşile au fost tot timpul deschise la noi. Conducerea spitalului a dat dovadă de transparenţă. Deciziile sunt comune cu CJC. Eu sunt un administrator. În primul rând, sunt medic chirurg. Din 1981 sunt în acest spital. Am mai operat, dar mai rar, şi îmi e poftă! Un lucru pe care vreau să-l spun este că acest spital este ultima zonă de câmp de luptă. Nu cred că trebuie să planeze suspiciuni, ieşiri în mass-media care ar putea să debusoleze echilibrul“, a adăugat Grasa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 842

Parlamentari dobrogeni, discursuri festive în Camera Deputaților cu prilejul Zilei Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 930

Vasile Ivanof, decedat Magistrații au decis rejudecarea dosarului dintre Stone Construct SRL și CJ Constanța, vizând contractul de la Capidava. Ce sume se află la mijloc?

29 Sep 2023 969

Declarații de avere Constanța Marius - Horia Țuțuianu, deputat, averea și interesele (DOCUMENTE)

13 Sep 2023 1196

Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Ce decizie a luat tribunalul

20 Jun 2023 2278

#Dobrogea144 Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2022 2061

Declarații de avere Ce avere are deputatul Horia Țuțuianu, fostul președinte al CJC, vicepreședinte al PSD Constanța (DOCUMENTE)

22 Aug 2022 3644

Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Printre cei dați în judecată, deputatul Marius Horia Țuțuianu și Cătălin Mihail Caracostea

01 Aug 2022 2877

Caracostea Cătălin Mihail, o nouă investiție la Neptun

16 Jul 2022 2025

S-a trezit din somn deputatul Horia Țuțuianu și îi atribuie ironic primarului Chițac eticheta de rege al „ospitalității“ care taxează cu 94 de lei/zi parcarea în Mamaia

09 May 2022 3920

Decizie definitivă Cunoscut politician local, fost șef al unei importante instituții, victorie împotriva inspectorilor de integritate! (MINUTA)

07 Apr 2022 1345

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (I) (DOCUMENTE)

03 Dec 2021 4491

Horia Marius Țuțuianu, deputat PSD de Constanța - „Cîțu plătește cu demiterea pentru toate acțiunile sale”

05 Oct 2021 1763

Senatorul PSD, Felix Stroe „Tot mai mulți cetățeni ne trimit facturile la energie electrică. Este un faliment individual generalizat, dacă nu se găsesc soluții“ (video)

17 Sep 2021 2185

Se vor strânge semnături pentru Spitalul Regional PSD Constanța, în conferință de presă. Parlamentarii vorbesc de cele mai recente probleme

20 May 2021 2111