Educaţia, prioritate pentru 2016-2020 Primăria Ovidiu a elaborat proiecte cu finanţare UE pentru şcoli şi grădiniţe

Prelungirea de către comunitate a mandatului de edil-şef încredinţat lui George Scupra permite administraţiei locale din Ovidiu punerea în practică a unei ample strategii de dezvoltare durabilă a oraşului. Potrivit acestuia, strategia elaborată împreună cu echipa sa este pentru perioada 2016-2020 şi vizează diverse domenii, un loc aparte fiind dedicat educaţiei.
 
Inevitabil, pentru a cunoaşte exact unde trebuie acţionat, edilul-şef a pornit de la punctele slabe depistate în timp. „Insuficienţa unităţilor preşcolare, scăderea interesului familiei pentru problemele şcolii, absenţa cabinetelor stomatologice şi a unui psiholog în fiecare unitate de învăţământ cu normă întreagă ne impun să intervenim şi să încercăm să remediem situaţia“, consideră primarul oraşului Ovidiu, George Scupra. Iată de ce strategia la care făceam referire mai sus cuprinde mai multe proiecte ce vizează sistemul educaţional, proiecte care vor fi implementate în următorii patru ani.

Unităţi de învăţământ ce vor fi modernizate 

Primul pe listă va permite executarea unor lucrări de extindere, reabilitare şi modernizare a corpului Liceului Tehnologic „Ion Podaru“, precum şi reabilitarea sălii de sport a unităţii de învăţământ. Potrivit edilului-şef, proiectul respectiv va fi implementat cu bani de la Uniunea Europeană. „Proiectul a fost estimat la 4.519.932,34 de lei, cheltuielile urmând a fi acoperite, în principal, din fonduri europene nerambursabile, bugetul de stat, cofinanţat de la bugetul local, dar şi din alte fonduri“, a explicat primarul localităţii Ovidiu, George Scupra.
 
Nici Şcoala Generală nr. 2 din oraş nu a fost omisă din lista unităţilor de învăţământ cărora li se va schimba „imaginea“. În perioada următoare, reprezentanţii administraţiei locale vor să demareze lucrări de mansardare a şcolii, proiectul fiind evaluat la opt milioane de lei, sumă ce va fi acoperită în cea mai mare parte tot din fonduri UE.
 
Alte 4,2 milioane de lei sunt prevăzute pentru „construcţie imobil nou cu funcţionalitate de şcoală şi grădiniţă“. „Este vorba despre un alt proiect pe fonduri europene prin care vrem să construim o şcoală şi o grădiniţă în satul Poiana, iar pe suprafaţa terenului aferent se vor amenaja un spaţiu de recreere pentru elevi, un teren de fotbal, o zonă de acces auto şi una pietonală“, a explicat George Scupra.
 
O altă investiţie importantă cu fonduri UE va permite construirea Grădiniţei „Licurici“ cu program prelungit şi a centrului after school, costurile fiind estimate la patru milioane de lei, bani asiguraţi din fonduri europene, de la bugetul de stat, dar şi din cel local.
 
Pentru extinderea cu un corp nou - parter plus un etaj - la Grădiniţa „Zig-Zag“, administraţia publică locală din Ovidiu a estimat că are nevoie de 850.000 de lei. „În fapt, vorbim despre lucrări de construire, extindere cu un corp P+1, reamenajare corp existent parter la grădiniţa respectivă, precum şi schimbarea destinaţiei punct termic în sală polifuncţională. Desigur, şi în acest caz vorbim despre un proiect ce urmează a fi finanţat preponderent din fonduri europene nerambursabile“, a menţionat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra.
 
Per total, investiţiile prevăzute pentru următorii patru ani în infrastructura şcolară din oraşul Ovidiu şi satul Poiana se vor ridica la 21.569.932,34 de lei, cea mai mare parte din sumă fiind acoperită din fonduri UE.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 643

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 551

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1278

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3590

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 427

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 531

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 598

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1051

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 515

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 582

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 655

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 607

Muftiatul Cultului Musulman a obținut documentul de la Primăria Constanța pentru restaurarea și punerea în valoare a Moscheii Regele Carol I

05 Mar 2024 661

Cumpărări directe Constanța Stan Leader Construct SRL repară, cu peste 85.000 de euro, un trotuar și un drum în Ovidiu (DOCUMENT)

26 Feb 2024 704

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă vinde 11 terenuri. Când va avea loc licitația

23 Feb 2024 1611