Explicaţie Şeful ZIP Escort, despre intervenţia agenţilor la ridicarea lui Nicuşor Constantinescu de către procurorii DNA

La câteva zile după ce Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a fost săltat de procurorii anticorupţie, la sediul CJC pare să fie linişte. Potrivit unor surse, social democratul ar fi fost şi ieri la muncă. Starea de acalmie este... completată de agenţii ZIP Escort, care „patrulează” de colo, colo. Asta spre deosebire de ziua de 15 ianuarie, când aceşti agenţi s-au remarcat în „ambuscada” Nicuşor Constantinescu - procurorii DNA. Persoane prezente la faţa locului susţin că agenţii ZIP Escort ar fi încercat să îi pună în dificultate pe anchetatori, intervenind în favoarea preşedintelui CJC. Ce spune însă administratorul firmei de pază şi care sunt însă raporturile dintre CJC şi ZIP Escort, având în vedere faptul că pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice nu există niciun contract înregistrat între cele două entităţi?
 
Potrivit SEAP, ZIP Escort SRL a avut sau are în derulare mai multe contracte cu o serie de instituţii publice din judeţul Constanţa. Astfel, pe data de 10 aprilie 2013 a încheiat un contract pentru asigurarea pazei şi protecţiei Spitalului Municipal Mangalia, în valoare de 172.500 lei, fără TVA
Pe 26 septembrie 2011, aceeaşi ZIP Escort a încheiat, cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, un contract în valoare de 799.963,35 lei, fără TVA, pentru configurare şi realizare sistem video de supraveghere.
ZIP Escort a mai avut însă un contract cu Spitalul Municipal Mangalia, încheiat pe 27 aprilie 2012, în valoare de 133.497,03 lei, fără TVA, pentru asigurarea pazei şi protecţiei, precum şi unul încheiat pe 9 ianuarie 2011, de 67.551,20 lei, cu aceeaşi unitate spitalicească şi tot pentru asigurarea pazei şi protecţiei.

Tot în conformitate cu datele disponibile pe SEAP, pe 22 iulie 2010, ZIP Escort încheie un contract de 500.000 de lei pentru prestări servicii de pază cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, iar pe 24 decembrie 2008 unul cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în valoare de 4747,69 lei, fără TVA, pentru servicii de pază umană şi monitorizare şi intervenţie la sediul ORCT Constanţa. Cu această din urmă instituţie ZIP Escort a mai încheiat un contract pe 28 decembrie 2007, de 10.979,84 lei, şi unul în valoare de 1.505 lei, încheiat pe 30 aprilie 2007.
ZIP Escort a încheiat doua contracte şi cu Ministerul Apărării: unul, cu Unitatea Militară 02068 pe 15 decembrie 2009, în valoare de 782.092,80 lei, fără TVA, şi altul cu UM 02192, pe 14 aprilie 2008, în valoare de 1.207.800 lei, fără TVA.
Potrivit sursei citate, ZIP Escort a încheiat, pe 14 ianuarie 2008, un contract cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, în valoare de 65.657 lei.
 
„Între CJC şi ZIP Escort există un contract în derulare”

 
Pe SEAP nu figurează, la acest moment, niciun contract încheiat între ZIP Escort şi Consiliul Judeţean Constanţa. Cu toate acestea, agenţii ZIP sunt la datorie. Asta pentru că între instituţia publică judeţeană şi această firmă există un contract în derulare. Mai exact, Iulian Radu, administratorul ZIP Escort SRL, ne-a declarat că „da, între CJC şi ZIP Escort există, în prezent, un contract aflat în derulare”. Radu a mărturisit însă că nu îşi aminteşte exact data la care acesta a fost încheiat.
 
„Bine că nu a ieşit mai rău!”
 

În ceea ce priveşte intervenţia agenţilor ZIP Escort, Iulian Radu, administratorul societăţii, a explicat: „Păzim Consiliul Judeţean Constanţa. Dacă persoanele nu s-au legitimat, nu era normal să luăm atitudine? Aşa prevede fişa postului. Ulterior, după ce persoanele s-au legitimat, nu s-a mai intervenit. Bine că nu a ieşit mai rău!”.
 
Istoricul ZIP Escort

 
ZIP Escort SRL a fost înfiinţată în 2007 şi are ca domeniu de activitate, potrivit datelor disponibile pe Registrul Comerţului, „activităţi de protecţie şi gardă”. Asociaţi în această firmă sunt Iulian Radu şi Zoe Paula Radu. Iulian Radu este, de asemenea, administratorul societăţii. Numele său mai este legat de Erma Trading SRL (radiată), de Tabisi Instal Gas SRL, de VIP Escort Security SRL, de ZIP Escort Fire SRL, de ZIP Escort Impex SRL şi de ZIP Security Sistems SRL.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

nea costache negruti

23 Jan, 2014 09:18

de comentat suntem buni dar sa ne uitam numai la noi in curte si dupa comentam .hai faru in constanta doar farul conteaza

teodor

22 Jan, 2014 11:35

Explicatia formulata de ZIP Escort suna cam asa:Buna ziua matusica.Am avut,dar l-am varsat.Matusica esti cam surda ?.N-are,n-are baba urda.

JYMMY

22 Jan, 2014 10:14

BINE CA NU AU FOST IMPUCATI DIN GRESEALA VREO DOI AGENTI ZIP.

Articole asemanatoare

Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 451

”Cupa Decarilor”, o aniversare de excepție în poligonul Zip Escort

08 Dec 2023 641

Individ reținut de agenții Zip Escort când încerca vandalizarea sediului OCPI

29 Nov 2023 938

Ovidiu Stadionul central de la Academia Hagi, omologat pentru ediția 2023/2024 a Superligii

07 Jul 2023 2697

Zip Escort optimizează măsurile de securitate la Neversea

05 Jul 2023 998

În șantierul imobiliar South Side Residence a pornit alarma video azi-noapte

29 Jun 2023 1566

Agenții de intervenție Zip Escort trec de la prevenția furturilor, la stoparea atacurilor cu arme albe

26 Jun 2023 1168

Comunicat de Presă Zip Escort este partener constant al celor 8 ediții de Maratonul Nisipului

26 Apr 2023 915

Imagini de la eveniment Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2023 1240

Individ surprins pe camerele video când intra prin efracție

10 Mar 2023 1654

Tentativă de furt la un depozit de construcții din Constanța

08 Feb 2023 1232

Șantier rezidențial monitorizat video salvat de la furtul de materiale

06 Feb 2023 1157

Individ suspect reținut de agenții Zip Escort în prima zi a Anului Nou

04 Jan 2023 1572

Cupa Zip Escort la tir cu arme de foc a fost câștigată de doamne!

12 Dec 2022 1197

Constanța Suspect de furt, prins în flagrant de agenții Zip Escort pe un șantier de construcții

19 Sep 2022 1406