Firme puternice interesate de parcul fotovoltaic de la Chirnogeni

chirnogeni.jpgNu sunt puţine investiţiile în parcuri eoliene implementate sau în curs de implementare la nivelul judeţului Constanţa. Mai nou, şi investitorii în parcuri fotovoltaice îşi îndreaptă atenţia către judeţul nostru, energia solară devenind în ultima perioada noul trend în domeniul regenerabilelor din ţara noastră.

Primăria Chirnogeni a făcut public un anunţ de licitaţie pentru concesionarea unui teren aflat în extravilanul localităţii, în suprafaţă de 30 de hectare, cu scopul producţiei de energie electrică neconvenţională. Şeful autorităţii locale, Gheorghe Manta, a precizat că mai mulţi investitori, din Constanţa, Bucureşti şi Satu Mare, s-au arătat interesaţi să construiască un parc de panouri solare la Chirnogeni şi că în urma studiului de oportunitate s-a decis că această investiţie este de bun augur.

Gheorghe Manta a explicat că comuna pe care o reprezintă se va bucura de multe avantaje odată ce parcul de panouri solare va funcţiona. „În primul rând vom încasa anual redevenţa obţinută prin concesionarea terenului. Dar, investiţia în parcul fotovoltaic va facilita şi crearea a 30 de locuri de muncă. De asemenea, drumurile de acces vor fi asfaltate. Ce pot să vă spun este că la momentul încheierii contractului cu firma câştigătoare, am în vedere şi negocierea altor facilităţi", a precizat primarul Gheorghe Manta. Primarul a explicat că, în primul rând, îl interesează să obţină o cantitate de energie gratuită pentru populaţie. Totodată, Gheorghe Manta, a subliniat că investitorul va fi obligat la plata impozitului pe teren şi la plata unui impozit pe construcţie, fapt ce va atrage fonduri băneşti contribuind la creşterea veniturilor bugetare aferente comunei Chirnogeni.

Până va începe construirea parcului de panouri solare va dura ceva timp. Potrivit primarului, la această dată, Primăria comunei Chirnogeni a scos la licitaţie concesionarea terenului extravilan în suprafaţă de 30 de hectare pe care urmează să fie construit parcul fotovoltaic.

Agenţii economici interesaţi să construiască un parc fotovoltaic la Chirnogeni pot depune oferte până pe data de 25 februarie, ora 10.00, la sediul primăriei. Şedinţa publică de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 25 februarie, de la ora 11.00.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 386

Firme Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL alege Autosel Cars & Trucks SRL pentru serviciile de întreținere și reparare auto (DOCUMENT)

22 Apr 2024 413

Firme Constanța CL Cernavodă preia rolul de asociat unic în Utilităţi Publice-Gospodăria Comunală SRL

22 Apr 2024 382

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în localitatea Agigea. Iată cine o conduce

22 Apr 2024 435

​Firme Constanța O nouă societate, deschisă în municipiu. Iată cu ce se ocupă

22 Apr 2024 468

Firme Constanța Iowemed SA își majorează capitalul social!

22 Apr 2024 367

Firme Constanța Modificări importante în societățile Casa Niculescu SRL și Casa Niculescu Servicii Funerare SRL

22 Apr 2024 491

Firme Constanța Decirom SA. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor

22 Apr 2024 280

Firme Constanța Prezentarea şi aprobarea programului de investiţii pe 2024, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC Tomis SA

22 Apr 2024 282

Firme Constanța Mandate prelungite pentru membrii Consiliului de Administrație a Avicola Lumina SA

22 Apr 2024 320

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 418

Firme Constanța Demisie la vârful Damen Shipyards Mangalia SA!

21 Apr 2024 520

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 868

Firme Constanța Transilvania Estival 2002 SA. Aprobarea repartizării dividendelor, printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA

20 Apr 2024 343

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 511