În ajunul Crăciunului, Primăria Cumpăna a adus zâmbetul pe buze copiilor şi bătrânilor din comună (galerie foto)

La Cumpăna, a devenit deja o tradiţie ca autorităţile locale, împreună cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară, să dăruiască familiilor defavorizate pachete cu alimente în perioada sărbătorilor, astfel încât aceştia să aibă o masă decentă, iar copiii şi bătrânii să nu sufere chiar de sărbători.
 
Primăria comunei Cumpăna, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, Grădiniţele „Florilor“ şi „Sfânta Maria“ şi Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, a demarat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun campania locală „Fă-le o bucurie!“. Pachetele pregătite au fost donate pe data de 18 decembrie unui număr de 15 familii aflate în dificultate, identificate de funcţionarii publici ai Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei.

Daruri pentru 100 de bătrâni din Cumpăna

Din dorinţa de a oferi un strop de fericire şi lumină celor aflaţi în nevoie, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna au oferit pachete cu alimente unui număr de 100 de bătrâni fără venituri sau cu venituri reduse şi 80 de pachete persoanelor cu dizabilităţi încadrate in gradul grav de handicap cu asistent personal, identificaţi de către asistenţii sociali ai SPAS Cumpăna.
 
Astfel, pe 18 decembrie, primarul ec. Mariana Gâju, viceprimarul Florin Neagu şi membrii Consiliului Local Cumpăna au bătut la uşile celor 180 de beneficiari ai acestor daruri şi au adus un strop de fericire în sufletele lor. „Nu putem să ajungem la inimile tuturor şi asta mă necăjeşte acum, pe moment. Nu le spun decât atât: să le dea Dumnezeu sănătate şi să aibă parte de produsele oferite, de dragostea şi mângâierea copiilor dumnealor“, a transmis primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju. 

Daruri şi pentru copiii din comună 

Tot pe 18 decembrie, Moş Crăciun a poposit la cele două grădiniţe din comună. Micuţii au prezentat un program artistic, care a cuprins poezii, cântece, scenete de teatru, dansuri. Copiii au strălucit pe scenă în lumea reflectoarelor ca nişte adevăraţi actori, iar Moş Crăciun le-a oferit daruri. Ajutoarele moşului au fost primarul ec. Mariana Gâju şi viceprimarul Florin Neagu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Frimituri SRL furnizează materiale de promovare și protocol pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 177

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 234

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 248

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 313

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 299

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 315

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

16 Apr 2024 471

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 269

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 370

Cu acordul Primăriei Constanța Imobilul ridicat de firma Popescu Intermed SRL pe strada Dumbrăveni va fi modificat

16 Apr 2024 314

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 396

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 388

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Independența, licitație deschisă pentru servicii de proiectare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 433

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în întreținerea străzilor împietruite din comună. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 460

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 404