Inaugurare la Techirghiol Iulian Soceanu - „Aşezăm pe harta turismului Grădina Botanică, obiectiv de interes judeţean“ (galerie foto)



Peste 20.000 de plante, o seră, foişoare, alei de promenadă, un lac artificial, o cascadă, pergole, chioşcuri, bănci de odihnă şi multe, foarte multe flori, toate vegheate de statuile Reginei Maria şi Regelui Mihai. Vorbim despre noua destinaţie turistică a judeţului Constanţa, şi anume Grădina Botanică de pe malul lacului Techirghiol, creată pe modelul celei de la Balcic, care şi-a deschis, ieri, porţile pentru vizitatori. Sediul administrativ al grădinii este similar intrării în palatul de la Balcic.
 
Ieri, în cadrul conferinţei de finalizare a proiectului „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră“, viceprimarul cu atribuţii de primar al oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu, a ţinut să mulţumească echipei care s-a implicat în realizarea proiectului, inclusiv fostului edil-şef Adrian Stan.

„Astăzi, aşezăm pe harta turismului Grădina Botanică, care este un obiectiv de interes judeţean şi naţional. Sper ca în câţiva ani să avem o grădină ca la Balcic. Și peste câţiva ani să ne odihnim la umbra copacilor plantaţi acum. Grădina Botanică va fi o oază de linişte pe malul lacului Techirghiol“, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu.

 
Grădina Botanică de la Techirghiol va putea fi vizitată nu doar de locuitorii judeţului Constanţa, ci şi de turiştii care ajung vara pe litoral şi în staţiunea Techirghiol. „Vom încheia parteneriate cu agenţiile de turism, pentru ca noua grădină botanică de la Techirghiol să fie inclusă în circuitele turistice“, a mai spus Iulian Soceanu. Nu în ultimul rând, viceprimarul cu atribuţii de primar al oraşului Techirghiol a precizat că, pentru refacerea drumului şi introducerea acestui nou obiectiv în circuitul turistic, autorităţile locale vor solicita sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa pentru refacerea infrastructurii, care ar implica costuri în valoare de 540.000 de lei. În cadrul festivităţii de inaugurare a proiectului, preşedintele Fundaţiei Breath România, Olgun Seitcadil, a oferit Grădinii Botanice de la Techirghiol un coş cu bulbi de lalele olandeze.

Proiect de 1,2 milioane de euro



Oraşul Techirghiol a implementat cu succes proiectul „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră“, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România -
Bulgaria 2007-2013. Proiectul a avut ca obiectiv înfiinţarea unei grădini botanice la Techirghiol, modernizarea Grădinii Botanice şi a facilităţilor pentru turişti de la Balcic, Bulgaria, fiind încurajate iniţiativele comune transfrontaliere şi strategiile în domeniul turismului. Mai mult decât atât, au fost create 16 noi locuri de muncă, zece la Techirghiol şi şase la Balcik.
 
Cei cinci parteneri ai proiectului, autorităţi şi instituţii publice - Consiliul Local Techirghiol şi Universitatea „Ovidius“ Constanţa (România) şi Centrul Cultural „Palatul Balchik“, Grădina Botanică Balchic, Universitatea Sofia şi Primăria Balcic (Bulgaria) -, au participat activ la implementarea proiectului, contribuind la dezvoltarea unui nou produs turistic transfrontalier.
 
Bugetul total al proiectului, care a fost implementat în perioada iulie 2013 - martie 2016, a fost de 1.228.217,86 de euro, din care valoarea eligibilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională este de 1.041.774,39 de euro, cea aferentă bugetului naţional - 159.668,32 de euro, 26,775,15 de euro reprezentând contribuţia partenerilor din cadrul proiectului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Greta Popa

26 Jun, 2016 14:20

Felicitari! :)

Articole asemanatoare

Știri Constanța Când și unde are loc dezbaterea pentru acordul de mediu privind Alternativa Techirghiol?

06 Aug 2023 2048

10 august 1856 Prima grădină botanică din România. Cum arată cea de pe malul lacului Techirghiol (galerie foto)

10 Aug 2020 2247

O nouă etapă în dezvoltarea oraşului Techirghiol Primarul Iulian Soceanu şi consilierii locali au depus jurământul

27 Jun 2016 4591

UPDATE-Grădina Botanică din Techirghiol a prins viaţă! (galerie foto)

30 Mar 2016 4609

Proiectul „Arta grădinăritului la Marea Neagră“, la final Grădina Botanică din Techirghiol, construită pe bani europeni

29 Mar 2016 4959

Au început lucrările la amenajarea Grădinii Botanice din Techirghiol

20 Nov 2014 2891

Primăria Techirghiol dă peste 3 milioane de lei pentru amenajarea unei grădini botanice (documente)

06 Nov 2014 4554

Grădină botanică asemenea celei de la Balcic Un colţ de Paradis la Techirghiol

03 Jun 2014 5186

Vezi în ce stadiu se află proiectul privind amenajarea unei grădini botanice în Techirghiol

02 Jun 2014 5039