Investitorul Bela Tănase și-a pus în cap locuitorii de pe strada Cașin nr. 2A O nouă poveste cu iz de betoane în Constanța!


O nouă poveste cu iz de betoane se conturează la Constanța. Cazul a fost semnalat public de către deputatul USR de Constanța Stelian Cristian Ion. Acesta critică modul în care primarul Constanței, Decebal Făgădău, își încalcă promisiunile electorale cu privire la schimbarea atitudinii față de haosul urbanistic și expansiunea betoanelor din Constanța pe care a avut-o cât timp a făcut parte din echipa Mazăre. „Ni s-a promis că Era Construcțiilor Abuzive a apus. Realitatea de zi cu zi contrazice însă aceste promisiuni. Pe măsură ce trece timpul, observ în mod direct și primesc de la constănțeni tot mai multe sesizări referitoare la construcții abuzive. Ultima dintre acestea este cea edificată în Constanța, pe strada Cașin nr. 2A. Pentru această zonă, primarul Decebal Făgădău a emis Autorizația de construire nr. 323/23.02.2016 pentru edificarea unui imobil P+5-6E, la o distanță foarte mică de blocul învecinat. După emiterea autorizației de construire, lucrarea a demarat în mare viteză, iar în prezent construcția este înălțată deja la al cincilea nivel. Deși locuitorii blocului învecinat, G5A, au fost privați de intimitate și de lumina soarelui prin edificarea noii construcții la o distanță atât de mică de locuințele lor, firma beneficiară nu s-a mulțumit cu atât: acum, investitorul dorește extinderea etajului 6 și supraetajarea până la P+7, speculând o prevedere legală“, susține deputatul Cristian Ion.
 
Acesta mai precizează că, pentru că această construcție, era nevoie de mai multe locuri de parcare, astfel că s-a intrat peste locurile de parcare ale vecinilor, pe care i-a afectat deja, privându-i de lumina soarelui.
 

„În urmă cu câteva zile, aceștia au avut o mare surpriză: s-au trezit că firma privată care construiește noul bloc și-a adus utilajele pentru a amenaja o parcare privată pe spațiul pe care ei își parchează autoturismele de zeci de ani. Cine credeți că a emis autorizația de construire pentru amenajarea acestei parcări, în beneficiul firmei private? Ați ghicit: primarul Decebal Făgădău. Cu alte cuvinte: nu e de ajuns că v-am luat aerul, soarele și v-am afectat intimitatea, vă lăsăm acum și fără locuri de parcare“, subliniază deputatul.

 
De profesie jurist, Stelian Cristian Ion mai afirmă că în această speță a identificat deja câteva încălcări ale legii la emiterea autorizației de construire inițiale.

„Ca atare, dacă primarul va emite această nouă autorizație de construire, din punctul meu de vedere, va încălca legea, iar autorizația va putea fi anulată în instanță“, spune acesta.

 
În privința parcării, locuitorii din zonă care au formulat cereri pentru a închiria locuri de parcare vor solicita Primăriei desființarea contractului de închiriere încheiat de administrația locală cu firma privată și revocarea autorizației de construire emise pentru amenajarea parcării în beneficiul firmei private.
 
Săptămâna aceasta, deputatul USR va avea o întâlnire la fața locului cu persoanele care locuiesc în blocul G5A, pentru a analiza situația și a vedea ce este de făcut în continuare. 

Societățile Cambela Prod SRL și Highlife Properties SRL au fuzionat. Care au fost motivele acestei decizii

Beneficiarul investiției, Highlife Properties SRL, a fuzionat recent cu firma Cambela Prod SRL, societate absorbantă, cu sediul social în satul Stejaru, comuna Stejaru, județul Tulcea, deținută de asociatul unic Bela Tănase. Și Highlife Properties SRL, societate absorbită, are sediul social în satul Stejaru, comuna Stejaru, județul Tulcea.

În urma hotărârilor asociaților celor două societăți participante la fuziune, adică decizia nr. 1 din 12.04.2017 și decizia din 14.04.2017, prin care s-au hotărât condițiile și elaborarea prezentului proiect de fuziune a celor două societăți comerciale prin absorbție, și ca urmare a bilanțurilor contabile întocmite la data de 31.03.2017, ambele societăți au elaborat prezentul proiect de fuziune, fără numirea unui expert de specialitate și fără întocmirea unor rapoarte de evaluare.



Fuziunea prin absorbție a celor două societăți comerciale este motivată de faptul că acestea au același sediu social, aceleași interese și aceeași conducere, administratorul ambelor societăți fiind Bela Tănase. Din punct de vedere economic, fuziunea este motivată de faptul că ambele firme au în vedere ca activități economice dezvoltarea imobiliară. SC Cambela Prod SRL are deja construite trei ansambluri de blocuri de locuințe în Constanța, locuințe care au fost avizate de Inspecția de Stat în Construcții, încadrate din punct de vedere arhitectural în peisajul urbanistic al orașului Constanța și care au fost vândute 100%. SC Highlife Properties SRL are în proprietate un teren pe care intenționa să construiască un ansamblu rezidențial și are nevoie de expertiza și puterea financiară a SC Cambela Prod SRL.

Decizia de fuziune a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 510

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 446

Undă verde de la Mediu pentru platforma betonată din incinta fabiricii de ciment din Medgidia, județul Constanța

20 Mar 2024 767

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 573

Investiții Constanța Platforma betonată din incinta fabiricii de ciment din Medigidia, extinsă de Romcim SA

17 Mar 2024 715

Almma Contractors Group SRL, din Constanța, va repara Pavilionul B3 din Cazarma 888 Mihail Kogălniceanu! (DOCUMENT)

07 Feb 2024 829

Primăria Constanța a eliberat autorizație de construire pentru Tracon SRL - stație de betoane!

21 Nov 2023 1058

Afaceri Constanța Ce decizii au luat asociații societății Cariera Sibioara SRL. Un punct de lurcu a fost închis

21 Aug 2023 1211

O nouă stație de betoane în municipiul Constanța! Cine este investitorul

11 May 2023 4074

Comprest Util SRL, firmă controlată de răposatul Grigore Comănescu, investiție la stația de betoane

08 May 2023 1782

Ce firme au semnat un nou contract cu CN APM Constanța. Vizată este construcția unui colector pluvial în port (DOCUMENT)

19 Apr 2023 1443

Comprest Util SRL a depus proiectul pentru retehnologizarea stației de betoane la APM Constanța

28 Mar 2023 1327

Administrația Porturilor Maritime achiziționează servicii privind actualizarea unui important proiect!

05 Feb 2023 1713

Contract de peste 10 milioane de lei, la Administrația Porturilor Maritime Constanța! Ce firme și l-au adjudecat

22 Dec 2022 2358

Autorizațiile la control! Acțiune de amploare pe litoral. Mamaia-Nord, raiul investitorilor imobiliari, verificată de Inspectoratul de Stat în Construcții

11 Jun 2022 4564