La ce practici apelează proprietarii de terenuri de la Valu pentru a-şi înşela clienţii

Mai mulţi cetăţeni au cumpărat de-a lungul timpului terenuri la Valu lui Traian, fiind minţiţi că acestea vor fi trecute din extravilanul localităţii în intravilanul acesteia.  

Primăria localităţii Valu lui Traian a anunţat ieri printr-un comunicat de presă, că încă din anul 2008, se confruntă cu situaţii în care cetăţeni cumpără loturi în extravilanul localităţii, amăgiţi de vânzători că acestea vor fi trecute în intravilan.
Primăria Valu lui Traian a emis din anul 2008 o atenţionare către Camera Notarilor Publici Constanţa pentru a avertiza notarii cu privire la aceste înşelăciuni. De asemenea, cadastriştilor le-a fost interzis să mai facă parcelări în extravilan.
Cu toate acestea, primarul Florin Mitroi declară că încă mai există oameni de bună credinţă, ce cumpără loturi în câmp fără să ştie de fapt pe ce dau banii. Vânzătorii fie le spun că sola respectivă a intrat în intravilan şi este construibilă, fie le arată un lot de casă aflat la limită cu intravilanul, care nu corespunde însă cu cel trecut în acte.
Pentru a evita astfel de situaţii, primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, anunţă cumpărătorii de terenuri să se adreseze reprezentanţilor Primăriei înainte de a semna actele de cumpărare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 572

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 372

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 616

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 547

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 656

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 957

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1632

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1470

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 850

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 490

Cumpărări directe Constanța O firmă din Valu lui Traian execută o lucrare la subsolul clădirii Autorității Navale Române (DOCUMENT)

11 Apr 2024 448

Accident rutier, în Basarabi, județul Constanța. O femeie este accidentată

09 Apr 2024 1007

Deputata Cristina Rizea, aleasă oficial președinte al organizației PSD Valu lui Traian

06 Apr 2024 774

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1293

Primăria Comunei Valu lui Traian Județul Constanța vinde mai multe terenuri intravilane

05 Apr 2024 990