Manager de nota 10 O direcţie importantă din subordinea CJC, reorganizată astăzi de aleşi (document)



La vremuri noi, schimbări… tot noi. Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) se va reuni astăzi, în şedinţă ordinară, ultima din actuala legislatură, pentru a decide reorganizarea Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (DJDEF) Constanţa. Astfel, consilierii judeţeni vor trebui să decidă dacă DJDEF va fi reorganizată prin absorbţia sa de către Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada“ Constanţa. Totodată, în cadrul aceluiaşi proiect de hotărâre, al cărui iniţiator este vicepreşedintele CJC Nicolae Cristinel Dragomir, consilierii vor trebui să aprobe atât bugetul de venituri şi cheltuieli, lista de investiţii şi organigrama pentru anul 2016, cât şi regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Cultural Judeţean „Teodor T. Burada“.
 
Dacă proiectul va fi aprobat de către consilierii judeţeni, toate drepturile, obligaţiile, bunurile şi personalul DJDEF vor trece în patrimoniul Centrului „Teodor T. Burada“. În prezent, DJDEF are în subordine Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, care urmează a fi inaugurat în scurt timp, precum şi trei spaţii de proiecţie în aer liber în staţiuni de pe litoralul românesc - Venus, Saturn, Eforie Nord -, dar şi cinematograful din Eforie Sud. Toate acestea vor trece în subordinea Centrului „Teodor T. Burada“.
 
Vă reamintim că, la sfârşitul anului 2011, consilierii judeţeni votau, într-o şedinţă din ajunul Crăciunului, proiectul de reabilitare a clădirii în care a funcţionat fostul cinematograf Republica. De altfel, în luna aprilie a acestui an s-au împlinit trei ani de când CJC a semnat un contract de finanţare, pe bani europeni, pentru a reamenaja bătrânul cinematograf. După trei ani în care CJC nu a reuşit să atribuie contractul privind restaurarea vechiului cinematograf unei societăţi, în luna august a anului 2015 are loc o nouă procedură publică pentru atribuirea contractului. Astfel, din acel moment, cinematograful Republica este transformat în centru pentru tineret şi poartă numele actorului Jean Constantin.

Citeşte şi Fostul cinematograf Republica, din nou în atenţia CJC

 
„Dacă fostul cinematograf Republica a putut fi renovat cu un efort financiar şi logistic considerabil, celelalte spaţii de proiecţie sunt sortite degradării totale în forma de organizare actuală. Posibilitatea de a accesa fondurile necesare pentru reabilitarea acestor spaţii este redusă, activitatea direcţiei fiind limitată, cel puţin teoretic, doar la domeniul cinematografic“, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
 
De asemenea, dacă proiectul va deveni o hotărâre a CJC, cursurile pentru tineri desfăşurate la Centrul „Teodor T. Burada“ se vor susţine şi în cadrul Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“. Mai mult, aceste cursuri ar putea fi reorganizate pe criterii de vârstă şi pe domenii de activitate.

În ce constă noua organizare a Centrului „Teodor T. Burada“?

În noua sa organizare, Centrul „Teodor T. Burada“ va avea în organigramă 56 de posturi, dintre care şase vor reprezenta funcţii de conducere, iar 50 vor fi de execuţie. Mai exact, Secţiei Cultural-Educative i-au fost alocate 13 posturi, Secţiei Judeţene de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor - nouă posturi, Serviciului Financiar-Contabil - Resurse Umane - Administrativ - opt posturi, Secţiei Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul“ - 19 posturi, iar Compartimentului pentru Promovarea Culturii Tradiţionale - patru posturi. Conducerea instituţiei va fi formată dintr-un manager, un director economic şi un director adjunct.
 
Pe de altă parte, în urma reorganizării centrului, bugetul instituţiei de cultură va fi constituit din subvenţiile de la CJC, sponsorizări, dar şi din venituri proprii. Cu alte cuvinte, viitorul buget al Centrului Cultural „Theodor Burada“ prevede: cheltuieli cu personalul, în valoare de 2.518.660 de lei, cheltuieli cu bunurile şi serviciile, în valoare de 1.392.040 de lei, alte cheltuieli, în valoare de 700.000 de lei.

Pe ce cheltuieşte banii Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada“ în 2016?

În acest an, Centrul „Teodor T. Burada“ se va îmbogăţi cu noi instrumente muzicale, un ecran gonflabil, un proiector digital, cinci incinte acustice, două aspiratoare profesionale, şase licenţe Windows 10 şi un crossover, dacă lista cu investiţii pentru anul 2016 va fi aprobată de consilierii judeţeni în şedinţa de astăzi.

„Nu se desfiinţează nicio instituţie, se face doar o reorganizare. 90% dintre activităţile noastre se suprapun şi împreună putem accesa şi alte proiecte. Actualul director a avut această propunere. Colaborez foarte bine cu dânsul. Singura neplăcere ar fi chiar pentru domnul Dan Cojocaru, care nu va mai fi director, ci va deveni şef de secţie. Am rezolvat şi suprapunerea unui număr dublu personal TESA administrativ. În momentul de faţă, suntem singurul judeţ care nu avem un ansamblu profesionist folcloric. De asemenea, facem demersuri pentru proiectarea filmelor în judeţ.”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, directorul Centrului Cultural Judeţean „Teodor T. Burada”, Doina Voivozeanu. 

Precizăm că am încercat să contactăm reprezentanţii Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor din Constanţa la numărul de telefon afişat pe site-ul CJC, însă, până la închiderea ediţiei, nu am primit niciun răspuns. Dacă vom primi un punct de vedere, îl vom publica într-o ediţie ulterioară.
 
Menţionăm că la ultima evaluare a managerului Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor, organizată în luna aprilie a acestui an de CJC, managerul instituţiei, Dan Cojocaru, a obţinut nota 9,67. Tot atunci, comisia de evaluare a constatat îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de management şi a recomandat autorităţii continuarea activităţii de management al lui Dan Cojocaru. La nici câteva luni, CJC îşi doreşte să comaseze instituţia, întrucât aceasta nu mai poate face faţă cheltuielilor.  

 
Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“ are sediul în municipiul Constanţa, pe bulevardul Tomis numărul 110, şi are mai multe puncte de lucru în oraşul de la malul mării. Vă reamintim că instituţia s-a constituit prin reorganizarea a trei instituţii distincte, astfel: Şcoala Populară de Arte şi Meserii Constanţa, Universitatea Populară Constanţa şi Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Constanţa.  
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza proiectul de hotărâre supus spre aprobare consilierilor judeţeni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Se dorește amenajarea unei săli de ședinte pentru grupuri de lucru restrânse în fostul sediu al Biroului Electoral Județean

29 Jul 2023 1041

PUZ „Park & Ride Nord" pe ordinea de zi a Comisiei de Urbanism a Primăriei Constanța

18 Jun 2023 1546

Consiliul Județean Constanța a atribuit un contract important!

14 Dec 2022 1371

PNL a votat împotriva tarifelor Direcţiei de Pază. Consilierul Marian Cruşoveanu Contractul a expirat din decembrie, cum vor fi plătiți angajații?

16 Jan 2020 2620

Campania electorală s-a mutat în Consiliul Județean Constanța Contre între Horia Țuțuianu (PSD) și consilierii liberali

18 May 2019 1722

Sorin Mocianu a demisionat din Consiliul Judeţean Constanţa

19 Dec 2018 2259

Peste 200 de oficiali din Constanţa şi Tulcea dau mână cu mână. Se va adopta un act de promisiune civică. Cât va costa şedinţa dedicată Centenarului Marii Uniri? (document)

18 Oct 2018 2721

PMP Constanţa vrea să marcheze centenarul Unirii Basarabiei cu România printr-o şedinţă solemnă de Consiliu Judeţean

23 Feb 2018 2045

Insuficienţi, dar necesari Cu bani de la CJC, Primăria Pantelimon rezolvă câteva nevoi (galerie foto)

07 Dec 2017 2103

Alocare CJC, mutată la „Dezvoltare locală“ La Saligny, taxele şi impozitele rămân la nivelul anului 2016 (document)

04 Dec 2017 1971

LIVE TEXTAstăzi, şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Constanţa. 27 de proiecte pe ordinea de zi

28 Nov 2017 3826

Scara de acces spre sala de şedinţe „Remus Opreanu“ a Consiliului Judeţean intră în renovare

02 Sep 2017 2271

Consiliul Judeţean Constanţa, convocat în şedinţă ordinară. Vezi proiectele de pe ordinea de zi (document)

21 Feb 2017 2830

Elicopterul medical al CJC, cedat Inspectoratului General de Aviaţie al MAI (document)

21 Dec 2016 3216

Ce buget şi cheltuieli pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor a estimat CJC (document)

05 Dec 2016 6387