Administratie locala

Nou regulament de organizare şi funcţionare a Primăriei conduse de către Decebal Făgădău (documente)

Aleşii locali municipali vor aproba, în şedinţa Consiliului Local de vineri, şi noul regulament de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa. Aprobarea acestui regulament vine ca urmare a faptului că, luna trecută, aleşii locali şi-au dat votul şi pentru noua organigrama şi pentru statul de funcţii ale aparatului propriu al primarului.

Ce prevede regulamentul de funcţionare şi organizare  

Regulamentul de funcţionare al aparatului de specialitate al primarului este structurat pe patru capitole şi 28 de secţiuni (propunerea de regulament o puteţi consulta integral în secţiunea „Documente“) şi stabileşte modul de organizare a direcţiilor, serviciilor, birourilor şi compartimentelor din cadrul Primăriei Constanţa, precum şi relaţiile de subordonare şi de colaborare. Totodată, în regulament sunt amintite şi atribuţiile primarului Constanţei, ale viceprimarilor, ale consilierilor primarului, ale asistentului manager, precum şi sarcinile fiecărui birou sau departament, astfel încât fiecare salariat să cunoască obiectivele şi atribuţiile în cadrul compartimentului în care activează, stabilite şi prin fişa postului, precum şi obiectivele postului pe care îl ocupă.

Structura internă a Primăriei Constanţa 

Iată cum arată structura internă a Primăriei după modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate:
1. Primar; 2. Viceprimari; 3. Compartiment - Cabinet Primar; 4. Compartiment - Cabinet Viceprimar; 5. Serviciul Resurse Umane; 6. Compartiment Comunicare şi Mass Media; 7. Compartimentul Control Intern Managerial; 8. Birou Audit Public Intern; 9. Compartimentul Documente Clasificate; 10. Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice şi ADI-uri; 11. Compartiment Relaţii Externe şi Investitori; 12. Compartiment Manageri Proiecte; 13. Compartiment Strategii de Dezvoltare Locală şi Marketing; 14. Secretar municipiu Constanţa; 14.1. Compartimentul Relaţii Consiliul Local şi Administraţia Locală; 14.2. Serviciul Pregătire Şedinţe Consiliul Local; 14.3. Compartiment arhivă; 15. Direcţia Financiară; 15.2. Serviciul Contabilitate; 16. Direcţia Administraţie Publică Locale; 16.1. Serviciul Juridic; 16.1.1. Compartiment Evidentă Acte Procedurale; 16.2. Serviciul Autoritate Tutelară; 16.3. Serviciul de Sprijinire şi Îndrumare a Asociaţiilor de Proprietari; 17. Direcţia Achiziţii şi Investiţii Publice; 17.1. Serviciul Achiziţii Publice; 17.2. Serviciul Investiţii; 17.3. Compartiment Implementare Programe Locuinţe; 18. Direcţia Tehnic - Administrativ; 18.1. Serviciul Administrativ, Tehnico-Economic; 18.2. Compartiment Tehnic, Reparaţii şi Întreţinere; 18.3. Compartiment Gestionarea Bazei Materiale a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar; 18.4. Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă; 19. Direcţia Urbanism; 19.1 Compartiment Secretariat Tehnic; 19.2. Serviciul Autorizări; 19.2.1. Compartiment Autorizare Comunicare Vizuală; 19.3. Serviciul Strategii şi Planificare Urbană; 19.3.1. Compartiment Baza de Date Urbane; 19.4. Biroul Infrastructură şi Reţele Urbane, Eficienţă Energetică; 20. Direcţia Patrimoniu şi Cadastru; 20.1. Serviciul Patrimoniu; 20.2. Serviciul Cadastru; 20.3. Biroul Registru Agricol; 21. Direcţia Autorizare şi Sprijin Operatori Economici; 21.1. Serviciul Autorizare Operatori Economici; 21.2. Serviciul Contracte; 21.3. Compartiment Studii şi Proiecte Economice; 21.4. Compartiment Turism; 22. Direcţia Gestionare Servicii Publice; 22.1. Serviciul Tehnico-Economic; 22.2. Serviciul Amenajări Urbane; 22.3. Biroul Siguranţă Bunuri Publice; 22.4. Serviciul Management Drumuri Transport Public; 22.5. Biroul Siguranţă Circulaţie Urbane Parcări; 22.6. Serviciul Public de Gestionare Animale Abandonate; 22.7. Serviciul Igienă Publică; 22.8. Serviciul Gestionare Spaţii Verzi; 22.9. Serviciul Gestionare Cimitire; 22.10. Biroul Iluminat Public; 23. Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Relaţii Publice; 23.1. Serviciul Centrul de Informare Pentru Cetăţeni; 23.2. Compartiment Relaţii Publice; 23.3. Serviciul Tehnologia Informaţiei Echipamente Informatice; 24. Direcţia Organizare Evenimente Culturale, Sportive, Sociale; 24.1. Compartiment Organizare Evenimente; 24.2. Compartiment pentru Societatea Minorităţi; 24.3. Birou Management Proiecte Culturale, Sportive şi Sociale; 25. Direcţia Dezvoltare şi Fonduri Europene; 25.1. Serviciul Dezvoltare şi Management Proiecte; 25.2. Serviciul Pregătire şi Implementare Proiecte POR; 25.3. Serviciul Proiecte cu Finanţare Internaţională; 26. Direcţia Locală de Evidenţă Persoane; 26.1. Serviciul Evidenţă Persoane; 26.2. Serviciul Stare Civilă; 27. Direcţia Generală Poliţia Locală; 27.1. Serviciul Identificări Persoane; 27.2. Serviciul Bază de Date, Dispecerat, Armament; 27.3. Serviciul Ordine Publică 1; 27.4. Serviciul Ordine Publică 2; 27.5. Serviciul Ordine Publică 3; 27.6. Serviciul Ordine Publică 4; 27.7. Serviciul Ordine Publică 5; 27.8. Serviciul Ordine Publică pentru staţiunea Mamaia; 27.9. Serviciul Fluidizare Rutieră; 27.10. Serviciul Siguranţă Rutieră; 27.11. Compartimentul Siguranţă Publică şi Intervenţii; 27.12. Serviciul Control Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal; 27.12.1. Biroul Urmărire şi Executare Măsuri în Domeniul Construcţiilor; 27.13. Serviciul Control Protecţia Mediului; 27.14 Serviciul Inspecţie Activitate Comercială.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se închide accesul auto în zona peninsulară din Constanţa. Care sunt tipurile de permise şi cum pot fi obţinute (documente)

29 Sep 2017 11012

USR, congres pe 28 octombrie pentru desemnarea noului preşedinte

18 Sep 2017 724

După ce s-a adresat Protecţiei Consumatorului USR Constanţa a trimis primarului şi consilierilor locali un regulament pentru locurile de joacă. Îl vrea aprobat în Consiliul Local!

15 Sep 2017 1661

Horia Constantinescu îi cere primarului Decebal Făgădău să reabiliteze locurile de joacă din oraş (galerie foto + document)

12 Sep 2017 1470

Reacţii la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa de modificare a regulamentului de decernare a titlului de cetăţean de onoare/cetăţean de onoare post-mortem

06 Sep 2017 1689

Întrecerea se desfăşoară sâmbătă Regulamentul etapei întâi, de la Cumpăna, a Cupei Mării Negre la ciclism, ediţia 2017

02 Sep 2017 510

Cotidianul ZIUA de Constanţa solicită primarului Decebal Făgădău şi Consiliului Local Municipal modificarea hotărârilor privind acordarea titlului de cetăţean de onoare/cetăţean de onoare post-mortem (galerie foto + documente)

31 Aug 2017 3318

Ordinul nr. 1010/2017 privind înființarea Consiliului Național de Vânătoare. Regulament. Cine face parte din consiliu. Lista nominală. Text integral

27 Aug 2017 894

La finalul primei sesiuni parlamentare, Robert Turcescu, deputat PMP de Constanța, și-a prezentat raportul activității în calitate de ales al județului - raport stufos, rezultate puține

15 Aug 2017 1167

Constanţa de odinioară „Cine nu respectă regulamentul comunal ajunge la judecată!“ (galerie foto)

18 Jul 2017 7535

Din categoria „ce întreabă părinţii şi ce răspunde Primăria“ Nu există un regulament de funcţionare a locurilor de joacă! (document)

01 Jul 2017 4250

USR Constanţa face „ţăndări“ regulamentul privind suprafaţa minimă de spaţii verzi Ce amendamente au depus în atenţia primarului şi a Consiliului Local!

21 Jun 2017 5211

Un nou regulament, lansat în dezbatere de Primăria Constanţa Uzanţele pentru lucrările tehnico-edilitare şi utilizarea tramei stradale în zona pietonală a autovehiculelor care transportă materiale de construcţie (document)

20 Jun 2017 2519

Consilierul Andrei Popescu îi solicită primarului Făgădău să ia măsuri pentru un transport sigur şi decent pe traseele de maxi-taxi (document)

19 Jun 2017 5893

Revista presei locale

07 Jun 2017 1089

Regulamentul, în dezbatere publică Autorizaţia de construire se va emite dacă se asigură suprafaţa minimă de spaţii verzi! (document)

07 Jun 2017 3000

Regulamentul de acces în zona Peninsulară, în dezbatere. Cum poţi obţine permis? Cine are acces liber? (document)

05 Jun 2017 3147

A fost lansat în dezbatere regulamentul privind normele pentru lucrările tehnico-edilitare în municipiu (documente)

06 May 2017 648

Primarul Constanţei se întâlneşte, azi, cu reprezentanţii Polaris. Ce spune despre decizia instanţei

27 Apr 2017 3368

RATC Constanţa, anunţ pentru pensionari şi persoanele cu handicap

10 Apr 2017 1682

Constanţa de odinioară Viaţa de noapte în oraşul de la malul mării. Distracţiile erau la… pachet ! (galerie foto)

28 Mar 2017 16971

Urmaşii lui Oancea investesc în Mangalia Five-Holding a depus la APM Constanţa proiectul PUZ-ului pentru un magazin P+2 (document)

14 Mar 2017 2564

PNL Constanţa îşi va alege noua conducere la sfârşitul lunii aprilie

10 Mar 2017 801

Modificări pentru Statut şi Regulament ale PNL Constanţa „Foruri de conducere mai suple şi cooptarea foştilor lideri, printre propuneri“

04 Mar 2017 715

În ce situaţii se refuză închirierea spaţiilor Ce statuează Regulamentul de funcţionare al Pavilionului Expoziţional

25 Feb 2017 843

Regulamentul Primăriei privind locurile de parcare din municipiul Constanţa. Este în dezbatere publică (document)

17 Feb 2017 3533

Grindeanu va face parte din forul de conducere al coaliției PSD-ALDE

06 Feb 2017 864

Liviu Dragnea „Un regulament al coaliției este necesar”

06 Feb 2017 661

Sancţiuni de până la 2500 de lei şi retragerea autorizaţiei A intrat în vigoare noul regulament pentru activităţile economice în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia

02 Jan 2017 6342

Cum se va desfăşura activitatea din 2017 în pieţele constănţene! Regulament pentru comercianţi şi pieţari

29 Dec 2016 2468

Traian Băsescu - „PMP va vota împotriva validării mandatului lui Dragnea”

18 Dec 2016 734

Hotărâre de Guvern Sunt vizaţi toţi bicicliştii

16 Dec 2016 957

Anunţ important pentru cei care se pregătesc de facultate

14 Dec 2016 2398

Plan de management și Regulament pentru situl Natura 2000 izvoare sulfuroase submarine Mangalia. Custode. Interdicții

13 Dec 2016 1702

Regulamentul de funcţionare al EFOSAN, publicat în Monitorul Oficial. De unde este finanţată unitatea sanitară

07 Dec 2016 969

Concursurile pentru managerii de spitale înregistrate audio-video!

05 Dec 2016 957

Dezbatere publică pe tema locurilor de parcare din Constanţa

02 Dec 2016 2143

Cele mai importante modificări ale regulamentului de funcţionare al CLM Şedinţe transmise live şi vot electronic (document)

25 Nov 2016 2408

Noul regulament de funcţionare a activităţilor economice, în dezbatere Constanţa se colorează în alb, bej, crem şi wenge! (document)

12 Nov 2016 2462

Bunurile Top Holding SRL, cea care a adus în România ceasurile Swatch şi bijuteriile Fossil, scoase la mezat

12 Nov 2016 1654

Proiect HCLM Constanţa privind impozitele şi taxele pe 2017. Taxa de linişte revine „pe tapet“?!

03 Nov 2016 2456

ANRE – Regulament privind racordarea la sistemul de transport a gazelor naturale (document)

16 Oct 2016 841

Revista presei locale

04 Jul 2016 1436

Arbitrul Cosmin Litu, lovit la meciul Axiopolis Cernavodă - Unirea Topraisar

23 May 2016 1185

Constanţa. Rezultatele etapei a 31-a din Liga a IV-a

22 May 2016 1159

Constănţenii, aşteptaţi să îşi spună părerea CJC vrea reguli noi la Pavilionul Expoziţional Constanţa (document)

10 May 2016 2755

Colaboratorii managerului Căpăţână! Ei sunt cei care iau deciziile în Spitalul Judeţean Constanţa!

02 May 2016 4445

Se pune taxare în singura parcare supraetajată şi gratuită din Constanţa. Cum este posibil? Explicaţii de la Făgădău (document)

25 Apr 2016 4768

Mamaia are, de vineri, o „Constituţie“ proprie Făgădău, despre soarta Cazinoului - „Sper să nu ne prindă toamna cu el fără schele“

23 Apr 2016 1503

Ieşirile la terasă, doar până la ora dictată de Primărie Restricţii cum nu s-a mai văzut în Constanţa şi în staţiunea Mamaia (documente)

22 Apr 2016 1717