Planuri pentru un stadion ultramodern Centrul after school de la Topraisar, mândria autorităţilor publice locale (galerie foto)

Centrele tip after school la sate sunt, pentru multe dintre comunităţile locale aflate în plină modernizare, instituţii care trebuie să existe în peisajul cultural al locului, alături de grădiniţă, şcoală, bibliotecă sau cămin cultural/centru de tineret. Lucrările de la Centrul after school din Topraisar au fost finalizate cu succes, iar rezultatul final reprezintă un motiv de mândrie pentru primarul Stelian Gheorghe. Firma care s-a ocupat de ridicarea construcţiei aproape că a finalizat lucrarea, astfel că, de la începutul anului şcolar, micuţii se vor putea pregăti suplimentar în acest loc.
 
„Pentru noi, educaţia copiilor este extrem de importantă. Trebuie să creăm condiţii prielnice de studiu, să facem o infrastructură şcolară adecvată nevoilor actuale, de aceea consider că investiţia într-un centru after school este de bun augur“, ne-a spus primarul Stelian Gheorghe, omul care s-a luptat timp de mai mulţi ani pentru a vedea implementat unul dintre proiectele sale de suflet. Acum, după ce obiectivul a fost finalizat, gospodarul-şef se mândreşte cu investiţia comunităţii. „Îmi pare rău că sediul stă «ascuns» după clădirea şcolii şi nu este mai la vedere. Ceea ce a ieşit depăşeşte aşteptările noastre. E un obiectiv în care am investit nu doar bani, ci mai ales suflet“, ne-a mărturisit primarul Stelian Gheorghe.
 
Lângă construcţia devenită acum o mândrie a comunei s-a ridicat şi un teren de sport modern, cu gazon artificial şi tribune, unde elevii vor putea să se destindă la o partidă de baschet sau de volei. Clădirea este prevăzută cu două săli de studio încăpătoare şi dotată cu mobilier adecvat nevoilor elevilor, bucătărie şi sală de mese complet utilate, cuprinzând totodată şi un birou pentru cadrele didactice şi grupuri sanitare. Cei mici vor avea parte de toate cele necesare studiului, inclusiv Internet, dar şi de condiţii moderne. Investiţia se ridică în jurul sumei de 200.000 de euro şi include, pe lângă dotările inerente, şi un loc de joacă adecvat.
 
Un alt proiect de suflet al primarului Stelian Gheorghe a început să prindă contur după mai multe luni de muncă. „Ne bucurăm să vedem că un alt proiect la care am lucrat mai mult timp evoluează. A început deja construcţia noului parc de la Topraisar. Este un proiect frumos, care încununează o perioadă de muncă asiduă, fiind necesare o mulţime de avize şi de autorizaţii. Este vorba despre o investiţie de aproximativ 180.000 de euro, iar termenul de implementare este destul de scurt, sperăm să reuşim să facem faţă. Am mai avut însă o colaborare cu firma constructoare şi ştim că îşi dă tot interesul pentru ca totul să iasă bine. Nu am nicio îndoială că rezultatul final va fi unul care va depăşi aşteptările tuturor şi că vom avea, poate, cel mai frumos parc din judeţ“, a mai spus primarul Stelian Gheorghe. Mai mult decât atât, gospodarul-şef a dezvăluit că intenţionează ca, după finalizarea lucrărilor de la parc, pe terenul din spate să amenajeze un stadion ultramodern pentru sportivii din Topraisar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1218

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 954

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Stelian Gheorghe, primarul comunei Topraisar (DOCUMENTE)

14 Sep 2023 1434

Ciutureanu joacă în prelungiri! A patra prelungire de mandat dictată de Consiliul de Administrație al Oil Terminal

10 May 2023 2179

Constanța Veteranii Farului i-au învins pe cei ai lui FC Național la Memorialul „Gică Barbu“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Feb 2023 3431

Veterani de la Farul Constanța și FC Național se întâlnesc la Constanța la Memorialul „Gică Barbu“

24 Feb 2023 2102

La Constanța se va organiza „Memorialul Gică Barbu“, în amintirea fostului fotbalist al Farului

15 Feb 2023 1891

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru, trimiși în judecată!

09 Feb 2023 3876

Sentință definitivă în cazul ANRP! Înalta Curte a încetat procesul penal față de Dorin Cocoş și Crinuţa Dumitrean

05 Dec 2022 1525

Legende ale Farului și Rapidului s-au confruntat, la Constanța, la Trofeul „Dumitru Antonescu“ (GALERIE FOTO)

27 Nov 2022 2810

LIVE USR Constanţa şi USR Mangalia- Încheierea şi depunerea semnăturilor strânse în cadrul campaniei „Uniți salvăm Pădurea Comorova“

02 Sep 2022 1572

Constanța Vulturii Buzău, câștigătoarea „Cupei Farul“ la old-boys. Mihai Moraru, de la veteranii Farului, desemnat cel mai bun portar (GALERIE FOTO)

12 Jul 2022 3379

Turneu de old-boys Fotbaliști cunoscuți vor evolua la ediția a doua a „Cupei Farul“, de la Constanța

07 Jul 2022 1965

„Uniți Salvăm Pădurea Comorova”! Strângere de semnături la Mangalia, susținută de conducerea USR. Europarlamentarul Vlad Gheorghe, prezent la Constanța

11 Apr 2022 2966

LIVE TEXT de la Biserica Greacă Metamorphosis Te-Deum închinat martirilor din Marea Revoluție de la 1821, care au adus libertatea Greciei (galerie foto)

25 Mar 2021 3008