Sărbătoarea oraşului a ţinut două zile la Ovidiu Kureş, cântece dobrogene şi artişti preferaţi (galerie foto)

Mii de persoane au participat în acest week-end la cea de-a V-a ediţie a Zilelor Oraşului Ovidiu.
Manifestările s-au bucurat de un public numeros, dat fiind că şi de această dată Zilele Oraşului au avut loc concomitent cu un mare eveniment dedicat doamnei cântecului dobrogean, şi anume Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen”, ajuns la cea de-a VI-a ediţie. În cadrul festivalului au concurat anul acesta 31 de interpreţi din Tulcea (5), Constanţa (3), Bistriţa (5), Maramureş (2), Mehedinţi (2), Gorj (3), Banat (2), Braşov (1), Republica Moldova (1), Bucovina (4) şi Oltenia (3).
Printre artiştii prezenţi la manifestări şi aşteptaţi cu entuziasm de localnici s-au numărat cei de la trupa Guess Who, Loredana & Agurida Band, dar şi Ionuţ Galani şi Mircea Cazan.
 
Petrecerea s-a ţinut pe platoul Centrului Cultural
 
La iniţiativa autorităţii locale conduse de primarul George Scupra, pe platoul Centrului Cultural a fost amenajată o scenă, iar la căsuţele din lemn amplasate aici s-au vândut pe toată perioada celor două zile de week-end băuturi răcoritoare, vată de zahăr, porumb fiert şi copt, colaci secuieşti şi multe alte bunătăţi. În apropierea căsuţelor, spre entuziasmul celor mici, se vindeau baloane inscripţionate cu personaje din desene animate. Priză la public au avut însă şi baloanele colorate pe care scria Primăria Ovidiu, care au fost distribuite gratuit. Nu a lipsit nici standul cu tatuaje temporare, care s-a bucurat de aprecierea tuturor copiilor.

Din dorinţa de a rămâne vie amintirea celei de-a V-a ediţii a Zilelor Oraşului Ovidiu şi a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului „Elena Roizen”, localnicii s-au transformat în adevăraţi paparazzi. Aceştia nu au ezitat să imortalizeze în cele două zile de week-end atât pe interpreţii şi laureaţii Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen”, cât şi pe artiştii de renume ai scenei autohtone. Vânaţi cu aparatele foto au fost şi prichindeii de la trupele de teatru şi de la grădiniţele din oraş, care au întreţinut atmosfera în prima parte a celor două zile de sărbătoare.
 
Două zile cu spectacole, concerte şi lupte tătăreşti

Zilele Oraşului au debutat sâmbătă, 25 mai, de la ora 12.00. Ca de fiecare dată, până-n ora 18.00, pe scena amplasată pe platoul Centrului Cultural Ovidiu, au avut loc activităţi dedicate celor mici. Astfel, până-n ora 18.00, au urcat pe scenă: Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa cu reprezentaţia „Magia circului”, Trupa „Copiii Mării” cu piesa „Grădina cu flori”, Ansamblul de Dans Popular Aromân, Corul „Armonia” al oraşului Ovidiu, Echipa „Ballon Style” cu spectacolul „Disney Party”, Trupa „In Dance”, Grădiniţa Zig-Zag, Ansamblul Folcloric Dobrogeanca şi Formaţia Gramoste. La ora 18.00 a avut loc Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen”, iar de la ora 20.00 au concertat Sirma Granzulea, Ion Amititeloaie, Aurel Sava, Petrică Mîţu Stoian şi Guess Who.
Duminică, 26 mai, în intervalul orar 12.00 - 18.00, au întreţinut atmosfera de sărbătoare: Trupa Amicii cu spectacolul „Alice în Ţara Minunilor”, Trupa Record cu reprezentaţia „Ocolul Pământului în 80 de... rate”, Grădiniţa Licurici, Grupul Vocal „Muguraşii” şi Ansamblul Folcloric Dobrogeanca.
La ora 16.00, pe Stadionul Ovidiu, s-a desfăşurat o nouă ediţie a luptelor tradiţionale tătăreşti. La kureş, la fel ca şi la celelalte manifestări dedicate Zilelor Oraşului Ovidiu, a fost prezent alături de localnici primarul George Scupra.
De la ora 18.00, timp de o oră, a avut loc Gala Laureaţilor, fiind anunţaţi câştigătorii Festivalului „Elena Roizen” din acest an. Apoi au concertat Gabriel Dumitru, laureat al festivalului în 2012, Elena Ionescu Cojocaru, Ştefania Rareş, Chimie şi Loredana & Agurida Band.

La ora 22.45 manifestările s-au încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
Banii pentru susţinerea evenimentelor provin de la bugetul local şi din sponsorizări, susţin reprezentanţii Primăriei oraşului Ovidiu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 478

Declarații de avere Averea şi interesele Mihaelei Aurelia Bărăscu, secretar general UAT la Oraș Năvodari! (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 556

Primăria Constanța Trotuarele din mai multe zone din oraș, în curs de modernizare (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 500

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică, în orașul Năvodari, strada Tineretului

22 Mar 2024 360

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică, în orașul Năvodari, strada Constanței fn

22 Mar 2024 372

Grup Petrol Marin SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru imobil amplasat în oraș Năvodari

21 Mar 2024 385

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 421

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică pentru un teren de 220 mp, situat în oraşul Năvodari, strada D9 fn

12 Mar 2024 432

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică pentru un teren de 21050 mp, situat în oraşul Năvodari, strada Santierelor fn

12 Mar 2024 402

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică pentru un teren de 62 mp, situat în oraşul Năvodari, strada Sperantei fn

12 Mar 2024 428

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța?

10 Mar 2024 901

Geodata Services SRL va actualiza PUG-ul orașului Măcin, județul Tulcea (DOCUMENT)

07 Mar 2024 432

Primăria Năvodari organizează licitaţii publice loturi de teren situate în oraşul Năvodari

07 Mar 2024 446

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 728

Aviz pozitiv de la APM Constanța Primăria Murfatlar extinde rețeaua de canalizare în zona Siminoc

27 Feb 2024 495