Şedinţă comună cu primarii, la Prefectura Constanţa Constantin Ion a cerut ajutor de la Corpul de Control al premierului



Şedinţă cu primarii, ieri, la Prefectura Constanţa. Prefectul Constantin Ion, alături de reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, ai ISU „Dobrogea“, ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai ABADL, ai ANIF şi ai altor instituţii, a făcut un bilanţ al problemelor cu care se confruntă şi pentru rezolvarea cărora este nevoie de concursul primarilor. Este a doua şedinţă cu reprezentanţii autorităţilor publice locale organizată de prefectul judeţului Constanţa. Primul astfel de eveniment a avut loc la sfârşitul lunii martie.
 
În cadrul şedinţei de ieri, susţinută de prefectul judeţului Constanţa, alături de care s-au aflat primarii şi secretarii din judeţ, s-a discutat despre reorganizarea Instituţiei Prefectului -Judeţul Constanţa. Constantin Ion a adus la cunoştinţa reprezentanţilor autorităţilor publice locale actuala componenţă a departamentului juridic din cadrul instituţiei, alcătuit din desfiinţarea altor două servicii ale Prefecturii.
 
Astfel, cei zece jurişti ai Prefecturii au anumite localităţi de care se ocupă în totalitate. De funcţionarea CJC se ocupă juristul Monica Drăguţ, iar de Primăria Constanţa, Cristina Bâzgă. De asemenea, în urma reorganizării, Serviciul Juridic are un şef în persoana Marilenei Ion, detaşată pentru şase luni, din cadrul Corpului de Control al premierului. „Doamna Marilena Ion a venit la solicitarea mea. Eu am cerut pe cineva care să se ocupe de coordonarea acestui serviciu“, a declarat prefectul Constantin Ion.
 
Şeful Serviciului Juridic le-a atras atenţia reprezentanţilor autorităţilor locale cu privire la întârzierile cu care transmit hotărârile de consiliu şi deciziile de primar. Mai mult, aceasta a ţinut să consemneze faptul că, de la începutul lunii, de când a fost detaşată la Prefectura Constanţa, a sesizat „practica“ de a se organiza şedinţe de Consiliu Local o dată la două luni. „Modalitatea aceasta de procedură este la limita legii“, a declarat Marilena Ion, exprimându-şi dorinţa ca acest fapt să devină o excepţie, şi nu o regulă.
De asemenea, primarii au profitat de venirea şefului Inspectoratului de Stat în Construcţii, Harry Boiagian, şi a şefului ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), pentru a le vorbi despre probleme cu care se confruntă în special primăvara, din cauza inundaţiilor. Prefectul a afirmat că o soluţie potrivită ar fi o şedinţă comună, în care fiecare să îşi prezinte situaţia şi să beneficieze de sprijin pentru rezolvarea problemei.
 
Nu în ultimul rând, prefectul judeţului Constanţa a afirmat că anul acesta ar trebui finalizate toate cazurile privind retrocedările pe Legea 10/2001 sau 9/1998. „Sunt 2.288 de dosare nesoluţionate privind retrocedările în judeţul Constanţa. Deja am dispus trei amenzi la Mangalia - 90 de dosare, Năvodari - 59 de dosare şi Cernavodă - 139 de dosare. Primăria Constanţa mai are termen până la sfârşitul anului pentru a rezolva această situaţie“, a conchis prefectul Constantin Ion.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surprize pentru cei mici pregătite de Teatrul „Căluţul de mare” Constanța, în perioada următoare

12 Apr 2024 486

Descoperiri arheologice importante la Hotelul Intim Constanța Urme de locuire din vechiul Tomis găsite sub clădirea din Peninsulă (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 4792

Decizia, publicată în Monitorul Oficial Georgeta Bumbac, Ion Laurenţiu Voicu şi Cheţa Voicu, numiți administratori provizorii în CA al CN ACN Constanța SA

25 Mar 2024 721

Decizie a Consiliului de Administrație Rețele Electrice Dobrogea SA își mută sediul în București

21 Mar 2024 541

Firme Constanța Spicul SA. Vânzarea morilor din Ion Corvin, Oltina şi Dobromir, supusă aprobării acționarilor

16 Mar 2024 559

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5524

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 630

Reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Constanța în vizită la mai multe școli din Constanța (GALERIE FOTO)

23 Feb 2024 601

DNA a reținut doi angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău!

23 Feb 2024 554

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 824

Dispoziție a președintelui CJC Ce salariu de bază lunar are începând cu 2024 directorul executiv al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Constanța? (DOCUMENT)

16 Jan 2024 1159

La mulți ani, Ion Ionașcu! Jurnalistul din județul Tulcea împlinește 84 de ani

06 Jan 2024 648

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 decembrie 2023

28 Dec 2023 915

LISTĂ Mai mulți judecători ies la pensie! Printre ei, doi doi inspectori judiciari de la Inspecţia Judiciară

17 Dec 2023 1018

„Crăciun de poveste”, la Constanța, cu Orchestra Simfonică București

16 Dec 2023 836