Societatea asigură transportul şi o masă caldă pe zi Elevii de la Liceul Ion Bănescu fac practica la DMHI

Tranziţia de la şcoală la integrarea în societate şi asumarea unui loc de muncă ţin de educaţia şi îndrumarea privind cariera, iar şcoala trebuie să ofere oportunităţi pentru a-i ajuta pe elevi să înţeleagă ce înseamnă a învăţa despre muncă, prin muncă şi pentru muncă. Pornind de la ideea că şansa absolvenţilor de a pătrunde cu succes pe piaţa muncii nu depinde numai de şcoală, se impune deschiderea şcolii către comunitate, înţelegerea nevoilor reale ale comunităţii şi colaborarea pentru satisfacerea acestora, ceea ce nu se poate realiza decât prin parteneriat.
 
În acest context, SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA (DMHI), principalul partener în formarea profesională a elevilor Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia, vine şi anul acesta în sprijinul şcolii. Astfel, în urma Protocolului de Colaborare încheiat între Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” şi SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA. (DMHI) pentru anul şcolar 2013-2014, elevii şcolii profesionale vor desfăşura stagii de pregătire practică în vederea învăţării la locul de muncă. Elevilor prezenţi la efectuarea stagiului de practică, compania DMHI le va asigura transport zilnic (Mangalia şi retur), echipament de protecţie şi o masă pe zi (prânz).

La finalului stagiului de pregătire practică, elevii vor fi evaluaţi asupra dobândirii competenţelor tehnice, comportamentului şi modalităţii de integrare în activitatea întreprinderii (disciplină, punctualitate, responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, respectarea regulamentului de ordine interioară al partenerului de practică). Rezultatele evaluării stau la baza notării elevilor şi sunt consemnate în Certificatul de pregătire practică. Implicarea DMHI în diminuarea şomajului rezolvă o problemă gravă, atât a învăţământului românesc, cât şi a comunităţii locale şi anume, integrarea absolvenţilor învăţământului tehnic şi profesional pe piaţa muncii. Cu prilejul orelor de instruire practică elevii înţeleg mai bine importanţa profesiunii lor, necesitatea unei instruiri de calitate, în acord cu cerinţele economiei de piaţă. Parteneriatul durabil dintre Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” şi DMHI Mangalia a fost selectat, în 2013, de către Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, ca fiind unul dintre cele 4 exemple de bună practică la nivel naţional.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine – Ultima promoție de beneficiari ai finanțării guvernului englez Absolvent de liceu tehnologic din Mangalia, admis la studii în Marea Britanie

16 Jul 2020 2943

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia, la un pas de executare silită. Directorul Virginica Barabaș - „Litigiul a fost stins“

27 Mar 2020 5105

UPDATE 2. Alertă la ISU Dobrogea! Incendiu la Liceul „Ion Bănescu”, din Mangalia

04 Apr 2017 2719

Săptămâni pline de activităţi pentru elevii de la pentru Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia

22 May 2014 2152