Start la angajări Consilierii judeţeni au suplimentat numărul de funcţii publice din aparatul administrativ (document)

Nu există român care să nu ajungă, cel puţin, de câteva ori pe an, în faţa autorităţilor locale sau judeţene pentru a rezolva diverse treburi administrative. Cum volumul de muncă a crescut în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, iar numărul angajaţilor a rămas acelaşi, productivitatea nu mai este aceeaşi, fapt care stârneşte nemulţumire şi revoltă în rândul cetăţenilor. Pentru a diminua cozile interminabile formate la uşile birourilor funcţionarilor publici, aleşii judeţeni au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) pe luna septembrie a anului curent, planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul aparatului de specialitate din subordinea aparatului legislativ judeţean pentru anul 2017.
 
Cum data de 15 octombrie este termenul-limită până la care consiliile locale şi judeţene au obligaţia de a stabili planul de ocupare a funcţiilor publice pentru anul următor, aşa cum ne-a obişnuit, CJC a lăsat pe ultima sută de metri aprobarea acestuia.
 
Potrivit documentului votat de consilieri, în anul 2017, în cadrul CJC vor exista 220 de posturi publice, dintre care 200 sunt deja ocupate. Pentru anul 2017, a fost aprobat un număr de 29 de funcţii publice de conducere, dintre care 24 sunt deja ocupate, urmând ca pentru restul să se organizeze concursuri de recrutare. Tot pentru anul viitor, consilierii judeţeni au aprobat un număr de 180 de funcţii publice clasa I, cu 15 mai multe faţă de anul 2016. De asemenea, în cadrul aparatului de specialitate al CJC, la anul, vor lucra doi funcţionari publici clasa a II-a şi nouă funcţionari publici clasa a III-a, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
 
Precizăm că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autoritate abilitată să verifice documentul prin care se decide cum vor fi ocupate funcţiile publice în anul următor, a transmis că nu sunt observaţii legate de completarea planului înainte ca proiectul de hotărâre să ajungă pe masa aleşilor judeţeni.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta proiectul de hotărâre la care facem referire. 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Se dorește amenajarea unei săli de ședinte pentru grupuri de lucru restrânse în fostul sediu al Biroului Electoral Județean

29 Jul 2023 1033

PUZ „Park & Ride Nord" pe ordinea de zi a Comisiei de Urbanism a Primăriei Constanța

18 Jun 2023 1535

Consiliul Județean Constanța a atribuit un contract important!

14 Dec 2022 1359

PNL a votat împotriva tarifelor Direcţiei de Pază. Consilierul Marian Cruşoveanu Contractul a expirat din decembrie, cum vor fi plătiți angajații?

16 Jan 2020 2614

Campania electorală s-a mutat în Consiliul Județean Constanța Contre între Horia Țuțuianu (PSD) și consilierii liberali

18 May 2019 1715

Sorin Mocianu a demisionat din Consiliul Judeţean Constanţa

19 Dec 2018 2253

Peste 200 de oficiali din Constanţa şi Tulcea dau mână cu mână. Se va adopta un act de promisiune civică. Cât va costa şedinţa dedicată Centenarului Marii Uniri? (document)

18 Oct 2018 2716

PMP Constanţa vrea să marcheze centenarul Unirii Basarabiei cu România printr-o şedinţă solemnă de Consiliu Judeţean

23 Feb 2018 2038

Insuficienţi, dar necesari Cu bani de la CJC, Primăria Pantelimon rezolvă câteva nevoi (galerie foto)

07 Dec 2017 2087

Alocare CJC, mutată la „Dezvoltare locală“ La Saligny, taxele şi impozitele rămân la nivelul anului 2016 (document)

04 Dec 2017 1956

LIVE TEXTAstăzi, şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Constanţa. 27 de proiecte pe ordinea de zi

28 Nov 2017 3818

Scara de acces spre sala de şedinţe „Remus Opreanu“ a Consiliului Judeţean intră în renovare

02 Sep 2017 2259

Consiliul Judeţean Constanţa, convocat în şedinţă ordinară. Vezi proiectele de pe ordinea de zi (document)

21 Feb 2017 2820

Elicopterul medical al CJC, cedat Inspectoratului General de Aviaţie al MAI (document)

21 Dec 2016 3207

Ce buget şi cheltuieli pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor a estimat CJC (document)

05 Dec 2016 6375