Un nou proiect pe fonduri europene şi două investiţii de peste 50 de milioane de euro, în Staţiunea Balneară Techirghiol (galerie foto)

Oricât de bun gospodar ar fi un primar, bugetul local este insuficient pentru a răspunde tuturor nevoilor comunităţii. În acest context, pe lângă fondurile guvernamentale, şefii administraţiilor locale mai au şansa realizării unor lucrări ample prin fonduri europene, cu o cofinanţare pe care şi-o pot permite, din bugetele locale. Aşa a gândit şi şeful administraţiei publice locale din Techirghiol, care, zilele acestea, mai precis, până pe 25 decembrie, va depune un nou proiect pe fonduri acordate de Uniunea Europeană.
 
„Depunem curând un proiect pe fonduri europene, Axa 7.1 SUERD, care se va implementa în zona A202, aria dintre staţiunea Eforie Nord şi localitatea noastră. Acesta prevede realizarea reţelei de alimentare cu apă potabilă, a reţelei de canalizare şi a celei de iluminat public. Tot prin implementarea acestui proiect vom putea executa lucrări pentru modernizarea trotuarelor în acea zonă şi vom monta mobilier urban. Valoarea totală estimată a proiectului este de 3.500.000 de euro“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, edilul-şef al oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.
 
Aşa cum precizam şi mai sus, un astfel de proiect este mană cerească pentru o staţiune balneară în plină dezvoltare cum este Techirghiol, cu atât mai mult cu cât partea de cofinanţare ce revine autorităţii locale este de numai 2% din valoarea proiectului, sumă ce va fi acoperită din bugetul local.

Anul 2017 se încheie cu veşti bune 

Aşa cum era lesne de anticipat, când reprezentanţii unei administraţii locale se preocupă de dezvoltarea unei localităţi, asigură utilităţi şi confirmă că are potenţial, investitorii nu se lasă prea mult aşteptaţi. Dovada vine de la Techirghiol, unde, într-un an sau doi, vor prinde viaţă investiţii importante. „Avem doi investitori care au achiziţionat deja teren în oraş pentru construirea a două sanatorii balneare cu câte 220 de paturi fiecare, investiţii care se vor ridica la suma de 50 de milioane de euro. Din discuţiile purtate cu aceştia, a reieşit faptul că, spre finalul anului viitor sau cel târziu la începutul anului 2019, vor demara lucrările“, a anunţat, în premieră, primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.
 
Interesant de menţionat este faptul că actualele unităţi de tratament existente în staţiune vor putea funcţiona fără teamă deoarece piaţa pe care mizează noii investitori „este alta, nu cea românească“, ceea ce va aduce un plus de valoare în serviciile medicale oferite aici, dar şi localităţii, precum şi noi câştiguri la bugetul local al oraşului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 285

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 395

Contract în valoare de peste 3,7 milioane de lei Primăria Techirghiol a concesionat sistemul de iluminat public din oraș firmei Euro-Audit Service SRL (DOCUMENT)

16 Apr 2024 411

​Prefectul județului Constanța, în instanță alături de Primarul orașului Techirghiol. Dosarul, pe rolul Tribunalului

12 Apr 2024 475

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu în Techirghiol!

12 Apr 2024 532

Taina Sfântului Maslu și Sfinți Tămăduitori la Sanatoriul Balnear Techirghiol (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 529

CJC face plângerea penală împotriva Asociației de Dezvoltare pentru demararea unor achiziții de lucrări pentru două drumuri din județ

10 Apr 2024 683

Constanța Bărbat suspectat că ar fi agresat o femeie de 75 de ani. Individul a ajuns după gratii

10 Apr 2024 361

UPDATE Licitații publice. Proiectarea și execuția pentru modernizarea DJ393 și DJ391, lansate în licitație de ADD. Ce spune Consiliul Județean Constanța!

10 Apr 2024 854

Pieton rănit într-un accident rutier pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

09 Apr 2024 679

„Techirghiol 2024 – Glasul Speranțelor“, Editiția XXIII, organizată de Iory’s Travel World SRL, cu peste 33.000 de euro (DOCUMENT)

09 Apr 2024 598

Accident rutier în localitatea Techirghiol, județul Constanța. Pompierii au intervenit

09 Apr 2024 630

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de proiectare, achiziționare și montare echipamente la CRRN Artemia Techirghiol (DOCUMENT)

08 Apr 2024 494

Autotren încărcat cu portocale, răsturnat pe DN38 între Techirghiol și Movilița (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1321

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 444