Vasile Delicoti, câştigător în faţa prefectului Actul prin care a fost suspendat din funcţie, anulat la Curtea de Apel

Sfârşitul lui 2001 aducea cu sine o bombă care a zdruncinat vârfurile din administraţiile locale din judeţul Constanţa. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) începea să declare incompatibili mai mulţi primari, motivul invocat fiind acela că au făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor a SC RAJA SA.
 
Primul dintre primarii care au ajuns să suporte consecinţele constatării ANI din dosarul „primarilor incompatibili pe motiv că au făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul SC RAJA SA Constanţa“ a fost liderul autorităţii locale de la Poarta Albă, Vasile Delicoti. Prefectul judeţului Constanţa de la acea vreme, Eugen Bola, a emis ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului primarului Delicoti. Încă de atunci, primarul declara că „măsura este o dovadă clară de abuz din partea Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa“.

În consecinţă, primarul l-a acţionat în judecată pe prefectul judeţului Constanţa în materie de contencios administrativ şi fiscal, solicitând suspendarea executării actului administrativ. Tribunalul Constanţa i-a dat câştig de cauză primarului în dosarul 6361/118/2013, însă instituţia ce reprezintă Executivul în teritoriu a atacat cu recurs decizia Tribunalului. Astfel, la Curtea de Apel Constanţa s-a rejudecat cauza în dosarul în care intimatul reclamant era Vasile Delicoti, iar recurentul pârât era prefectul judeţului Constanţa.

Ieri, completul de judecată C3 recurs, cu opinie majoritară, a luat decizia 989/22.09.2014, prin care s-a respins recursul ca nefondat. „Este, aşadar, o primă victorie a primarilor incompatibili care au probleme din cauza reprezentării intereselor comunităţii pe care o conduc în AGA societăţii RAJA“, a declarat primarul Vasile Delicoti cu privire la soluţia dată de oamenii legii. „Este un lucru bun că s-a respectat legea, trecând peste toate aspectele. În definitiv, noi, primarii declaraţi incompatibili, nu am făcut altceva decât să reprezentăm interesele oamenilor, ale celor care ne-au votat în instituţie. Nu am avut niciun fel de beneficiu, nici material, nici de orice fel, iar sancţiunea suspendării din funcţie pentru această neconcordanţă legislativă este prea dură. Pentru că este vorba, în definitiv, despre o lipsă de armonizare a legilor. Una spune că noi trebuie să reprezentăm comunitatea, alta spune că, dacă facem acest lucru, suntem incompatibili. Dacă decizia ar fi la fel pentru toţi primarii declaraţi incompatibili din acest motiv, atunci ar fi un semnal că putem avea, din nou, încredere în Justiţie“, a mai spus primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.

„Până când nu se va armoniza legislaţia, singurii care au de pierdut sunt cetăţenii. Primarii care au fost aleşi de oameni trebuie lăsaţi să îşi facă treaba. Această tergiversare este dăunătoare, au fost proiecte ţinute pe loc: construcţia şcolii, canalizare, asfaltări şi aşa mai departe“, a conchis gospodarul-şef de la Poarta Albă, primul primar care a reputat o victorie semnificativă în această privinţă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.